Istoria Cerului.

Caspar David Friedrich (1817)

Unele picturi sunt speciale pentru ca surprind ceea ce numim azi “schimbarea de paradigma”. Adică o cu totul  alta viziune asupra Llumii. Un nou limbaj. O stare necunoscuta. O Lume noua. O mentalitate noua. O raportare diferită la obiect. Iar aici obiectul este Natura. 

Natura la Aristotel era cu totul altceva decât Natura la renascentiști sau Natura in pictura flamandă. Așa cum astăzi privim la Natura prin cu totul alta perspectiva.  In Istoria Cerului am vorbit mai pe larg despre cum se schimba imaginarul și cum se formează o noua perspectiva a Naturii. 

Cu acest tablou începe o noua epoca. Triumful rațiunii asupra Naturii. Nu întâmplator este pictat de un german. O noua perspectiva. Perspectiva romantica a turistului. Ideea de turist care sa urce muntele de dragul de a i se deschide in fata o panorama era lipsită de logica in trecutul recent.  Cum sa urici doar ca sa te bucuri de un moment? Pelerinul a fost înlocuit de turist. Și care e diferența între cei doi? Turistul e lipsit de efort. Gestul e facil. Pelerinul o face din obligație morala. Turistul din plăcere estetica. Pelerinul are un ideal. Turistul experiențe de neuitat. 

Pentru prima data privim la Natura cu alți ochi. Sunt niște ochi moderni. Căci Natura devine Peisaj. Devenim cu acest tablou niște mici artiști capabili sa vadă in Natura, Peisajul. Adică ceva cu valoare in Sine. Ceva pentru care merita un efort, chiar dacă efortul e gratuit. Căci nici un turist nu are un beneficiu din călătoria lui decât experiența și plăcerea estetica. 

Peisajul e o plăcere estetica. Dar una rațională. Căci trebuie sa fii conștient de singularitatea lui. De unicitatea lui și de particularitatea lui. Deci trebuie sa ai o conștiința a propriei experiențe. A valorii pe care o da aceasta deschidere de munți. Omul simplu ar putea sa rada de gestul tău și sa faca haz când ii pozezi ograda. Se fălește, ca și cum ar fi primul om in Sat, chiar dacă doar bănuiește ca trebuie sa fie ceva special in acest gest. 

Dacă voi întreba un cioban cu oile pe acest plai, care teoretic ar trebui sa vadă același peisaj, îmi va descrie cu totul altceva. Căci el vede cu totul altceva. De fapt ignora total peisajul. Pentru ca spre deosebire de turist el încă se afla in Natura. Pentru cioban Plaiul și Cerul e mult mai apăsător. Orizontul e valea unde a lăsat Satul și nevasta. Turistul prin Orizont înțelege ceva mai mult Simbolic. Căci Simbolul e primul semn care înlocuiește Natura cu un Concept mental. Așadar Turistul nu mai trăiește in Lumea Reala, ci in cea imaginată . 

Și pe buna dreptate, astăzi dam valoare unor anumite Peisaje și le consideram frumoase. Pentru ca așa ne-am imaginat ca sunt sau asa ni s-a spus. Nu mai putem sa vedem Adevarata natura a lucrurilor. Pentru ca trăim rupți de obiect. Trăim ca un turist, niște experiențe subiective. 

Așa am trăit și eu astăzi. Sandalele ma dau de gol. Căci Muntele nu înseamnă nimic fără efort. Fără drumul pe care trebuie sa îl parcurgi. Dar cum bine ii sta cu drumul Pelegrinului ci nu Turistului, eu am urcat Muntele cu Mașina. La urma urmei avem același Peisaj, nu? Nu! Categoric Nu. Dar iată ca pot sa fac acel gest de Mare Cuceritor. Ca și cum Lumea e la picioarele mele. Și după ce am prins momentul, ma voi scutura de praf și ma voi urca in mașina. 

Gazdele II

Photo by Artcomview DM

It’s a small crime and I’ve got no excuse...

Sunt vinovat ca am ucis acest moment ca pe un fluture. L-am străpuns cu boldul pentru a îl pune la insectar. Sunt vinovat pentru toate aceste poze pe care le-am făcut. Și pe buna dreptate, Paradisul nu tine mai mult decât un moment. Colecționar de momente. Natura moarta intr-un borcan cu formol.

M-am judecat și m-am găsit vinovat nu doar ca am vânat animale sălbatice pentru prețioșii fildeși, sau mistreți pentru colți. Dar in nesăbuință mea am vânat Cerul, Marea, păsările sub aripi frânte am vrut sa le cobor din cer, iarba, copacii și florile. 

Sunt arhivatorul acestei Lumi. Arhivez fiecare pas, fiecare nor, fiecare bătaie de aripa. Probabil ca aceasta lume se va ridica dintre noi ca o grădina a Raiului. Avem nevoie de aceste imagini pentru a ne construi propria realitate. 

Ne vom numi gazde. Gazde pentru paraziții care muncesc in subteran și care nu văd lumina, norii, păsările, Cerul, Marea. Orice peisaj exploatat e prostitutie. Sa te alegi cu aprobări de pe urma unui moment etern. Un moment pe care nu-l meritați. Care ți s-a revelat doar ție. Un moment Propriu. Unic. Singular. Care va deveni momentul digerat pe repede-nainte. Un moment la degetul mic al unui parazit. 

Suntem ultimii arhivatori ca și cum un Zeu ascuns ne-a spus ca Lumea noastră se va sfarsi. Ca își cva face bagajele și se va muta cu totul in virtual. Ca resursele sunt din ce in ce mai limitate pentru o lume obiectiva, nemijlocita. Și ca Istoria trebuie sa se indrepte așa cum a profetizează Hegel, spre  o lume lipsită de materialitate.

Dar eu nu cred in “Spiritul Vremii”. Acesta este Zeul ascuns din cărțile lui Hegel. Acest Zeu ascuns ne îndeamnă la nesăbuința de a ucide și flori și buze și morminte. Acest Zeu se numește Weltgeist. 

Arta trebuie sa ne îmbogățească nu sa ne saraceasca. Arta nu trebuie sa exploateze resursele naturale.  Asta fac peisagiștii, extrag din peisaj resursa lui așa cum o Corporatie extrage petrol din țările subdezvoltate. Sentimentele noastre si resursele spirituale care ne animau când priveam acel peisaj, se reduc considerabil.

Nu doar ca exploatam pământul de resurse. Dar extragem din Natura și sensul. Pana devine un clișeu, un decor trist și lipsit de forța. Prin tot ceea ce facem. Prin faptul ca indexăm fiecare apus și fiecare răsărit. Asta am făcut si eu uneori luat de Spiritul Vremii. Atunci sa nu mai facem nimic? 

Asa verificăm dacă gestul artistic e autentic. Îți pui întrebarea: sunt eu oare îmbogățit de acest act artistic sau doar am extras resursa din el? Dacă acel moment l-ai scos din ascundere, dacă din acel noroi ai făurit un zeu, atunci este Arta. Nu extragi valoare din lucru, ci dai valoare lucrului. 

Van Gogh picta un lan de floarea soarelui când nimeni nu vedea ceva nobil in floarea soarelui. Erau flori mai nobile precum Laleaua Neagră sau Orhideele. Daca pozezi lângă un lan nu ești Van Gogh.  Pentru ca lanul ăla de floare este peste tine. Peste sentimentele tale și peste puterea ta de a vedea adevarata minune. 

Alt exemplu. Am pozat un colț din baie. Faianța și becul si cada si tot decorul de mormânt. Era o stare in care fiecare colț din casa îmi spunea ca vrea sa iasă la lumina sa existe sa mi se releve și sa îmi spună ca totul sre viața si e la fel de însemnat ca un bold de ac sau ca un apus de Soare din Caraibe. 

Dacă as trai un sentiment numai o poza random ar putea sa îl exprime. Pentru ca imaginea nu are in sine o valoare. Ci sentimentul care este dat de momentul in timp. O arta atât de personală încât nu ar mai conta decât pentru mine. Nu ar exprima nimic celuilalt. O arta in timp. Perisabilă ca momentul. 

Ce e politika?

S-a spus ca esecul politicului e razboiul. In acest post am sa duc lucrurile ceva mai departe. Am sa sustin ca scopul ultim al politicului este chiar Razboiul. 

Pentru inceput sa facem o mica diferenta intre Politic si politici(publice). Politicul vizeaza lucrurile de asamblu, filosofice si generale ale unei societati, cum ar fi regimurile: tiranic, democratic, comunist, monarhic, etc. Politicile sunt actiunile specifice fiecarui regim, tin de oameni si de buna guvernare. Ce leagatura are Politicul cu politica? Razboiul este raspunsul.

Politicul exista datorita iminentei razboiului. A inceput cu Polisul. Si a fost teoretizat de Aristotel in Politica. Zoon Politikon e strans legat de Polis, cetate. Iar Orasul cetate apare din ratiuni de aparare. O buna guvernare inseamna o sansa mai mare de aparare a cetatii si deci supravietuirea. O cetate corupta este sortita esecului. Si aici intervin politicile publice,care tin de guvernarea imediata, strict administrativa.

Un regim care guverneza cat mai bine nu o face pentru binele individual, ci pentru ca vrea sa supravietuiasca. O armata performanta are o economie performanta. Si uite asa totul se leaga. Vad regimurile politice ca pe experimente ale naturii. Vad regimurile politice ca pe o selectie a naturii, darwinist. Si ca orice specie, nu doar ca vrea sa supravietuiasca, dar tinde sa se inmulteasca, sa isi dovedeasca superioritatea. Iar asta se poate, in lumea umana, doar prin Razboi. E singurul scop spre care tinde Politiucul. RAZBOIUL.

Georg Friedman spunea intr-o conferinta, parca in Romania la SNSPA, ca tot ce folosim noi si o numim tehnologie are o singura ratiune de a exista. Razboiul. De la internet la  telefonul smart, totul a fost dezvoltatdin ratiuni ce tin de Razboi. Iata dar ca economicul si politicile sunt corelate, pentru ca numi asa un regim (democratic) se poate impune. Cu forta simbolica a economiei si bunei guvernari. Oorice regim are un punct culminant in care e pus testului suprem, Razboiul.

Bunica mea aa trecut prin doua Razboaie Mondiale. E frumos sa fii tanar si sa crezi in politica. Sa crezi ca poti influenta, ca poti decide soarta ta si a semenilor. Cand te duci la vot gandeste-te ca in ultima istanta zoon politikon exista numai datorita razboiului. Iar un razboi nu are nevoie de votul tau. Dar cat timp vom fii niste animale politice, n-am decat sa votez un joc absurd, cu drame umane si arme.

Numai o noua constiinta poate depasi aceasta etapa in evolutia noastra. Istoria ne spune insa canumai prin tragedie si razboiu se poate ajunge la o noua constiinta. Adica o noua Lume. Ca in unele filme SF avem legenda, o memorie care aminteste de Lumea veche si esecul politicului. Cu mii de bombe atomice, cu pesticide si otravuri revarsate in oceane, cu taieri de paduri si lacomie, zoon politikon isi dovedeste limitele.

Asa ca daca priviti la imaginea de sus, nu va lasati dezarmati. A cunoate realitatea, a fii lucid inseamna sa pornesti ca Don Quijote la lupta cu Morile de Vant. Orice razboi e absurd, irational. Tocmai, nu e supus votului. Nu stim de ce prin razboi se poate face acest salt ontologic in constiinta. Iar cele mai grele razboaie sunt cele care se duc in noi. Ca don Quijote cand se lupta sa isi dovedeasca maretia inimii. Caci un revolutionar este manat de mari sentimente de dragoste.

Gazdele

Photo D.M

Vad Istoria ca departarea subiectului de Obiect. Obiectul poate fi aici traire. Subiectul este omul. Istoria nu mai e suma evenimentelor, ci are o importanta ontologica. Istoria e vazuta aici hegelian.

Realitatea virtuala face parte din aceasta indepartare de obiect. Pentru ca virtualul sugereaza, prin simbol, realitatea, nu o traieste in mod direct. Prima indepartare de obiect a fost cuvantul-simbol. Primul salt ontologic, prima cadere.

Istoria e aici ca un vector, o sageata trasa de la trecut spre viitor. Ea merge pe schema lui Hegel. Fiinalitatea ar fi o Lume lipsita de materialitate. Vom putea exista la fel de bine in "creierul" unui super-computer.

In viitorul apropiat cred ca multe experiente vor fi traite de oameni specializati pe o anumita traire. Asa cum ne-am specializat meseriile. Vom trai experiente virtual ghidati de oameni care isi vor alege meseria de oameni traiti de altii. Am putea sa le spunem "gazde".

Ei nu vor mai trai, ci vor fi traiti de altii. Le vom alege hainele si le vom comenta iubirile. Ne vom conecta instant la trairile lor. Asa cum astazi poti sa platesti si sa ai acces 24/zi la viata privata a unei persoane prin web-cam.

Senzatiile pot fi date de excitatiile creierului. Stiu ca suna SF, dar spre asta tinde realitatea. In ultima instanta dezbterea asta filosofica e de cand lumea. Traim intr-o lume reala, materiala, sau suntem doar  un vis?

E posibil ca realitatea carnii sa fii evadat chiar din acest vis. Si ca Istoria sa fi urmat un curs invers decat cel descris. De la subiect spre obiect, de la vis la materie, de la virtual la lumea Reala. Insa tendinta pare una cu sens unic, cel putin in era noastra.