O Interpretare fenomenologica a tehnicii moderne

Când Martin Heidegger  spune sa nu facem din tehnica un instrument înseamnă sa nu facem din mijoacele cunoașterii un scop.

Am ajuns la nivelul tehnicii de azi pentru ca acum 500 de ani am putut sa ne imaginam o lume a tehnicii moderne. O data cu da Vinci. Astăzi putem zbura pentru ca acum 500 de ani Da Vinci și-a imaginat un aeroplan. Chiar dacă din punct de vedere tehnic nu avea nici o valoare, pentru ca Adevarul nu ființa in deschisul tehnicii. 

Mai bine de 20 de ani a stat Geoffrey Hinton in laboratorul sau de informatica din Toronto, lucrând la algoritmul care avea sa facă din Iteligenta Artificiala o noua revoluție. De ce? Pentru ca înainte se creeze acea lume, și-a imaginat-o. Și-a imaginat o Lume cu mult înaintea posibilităților tehnice. Adevarul încă nu se afla in acea deschidere a tehnicii ca sa poată ființa. Era un Adevar posibil. Care însă a apărut in momentul in care a putut lua ființa. Și asta va însemna cât de curând o noua Lume. O numim revoluție. Iar tehnica va trebui sa se supună Adevărului exprimat in limbajul informatic, sa ia forma pe care ne-o dorim. Și o va lua, căci se lucrează intens la computere cuantice.

Ce legătura are Lumea Zeilor Antici cu lumea Inteligentei Artificiale?  Istoric nu are nici o legătura. Fenomenologic, are. Pentru ca Zeii au coborât iar printre noi. Pentru ca omul se retrage in lumea creată de imaginația lui, lumea Fantastica. Atât zeii atenieni cât și zeii noștri moderni sunt conectați la eul colectiv, la fricile colective. Sunt imaginea noastră extinsă la nivel Cosmic. Da, Universul se pare ca zilnic crează noi Lumi, din acest Pământ. Pentru omul recent, vom fi Extratereștri. Dar nu putem găsi o cauzalitate între cele doua Lumi. Pentru ca o data cu Zeii dispare și Lumea. Formele devin incomprehensibile. Deschisul acela se Închide in Pământ cu formele lui.  Ceea ce facem prin procesul Istoriei, prin reconstrucția cronologica, nu e decât o așezare in prezent,  o alta Lume. Asta e fenomenolgia aplicată Istoriei. 

Coboram in trecut pentru a ne da o forma inteligibila prezentului. Refacem trecutul, dar nu trecutul Lor, trecutul nostru. Îl reașezăm pentru a ne fixa prezentul și a ne pregăti viitorul. Avem nevoie de cronologie penteu a lega momente, dar memoria nu este cronologie. Numai rațiunea are nevoie de cronologie. Istoria e o suma de momente independente. O masa amorfa. Istoria nu e nimic fără Subiect, fără interpretare. 

Nu orice imagine, vis, zeitate iese din Pământ. Doar cea care se poate conecta la viitor. Așadar căutam constant in trecut acele Lumi care ar putea sa fie. Așa apare cronologia. Adică o poveste inteligibila. Iar povestea se schimba de la epoca la epoca, mereu.  Căutam in arta și in literatura. (Nu este o Căutare conștientă, ci una inconstienta, colectivă). Dovada stau chiar schițele lui Da Vinci. Nu ne-au ajutat din punct de vedere tehnic, dar au fost descoperite tocmai datorită faptului ca Tehnica a luat deschisul Adevărului. Altfel ar fi rămas “in ascundere”. 

Lumea fanteziei e la fel de Adevarata ca lumea fizica, atât timp cât ne-o putem imagina. Lumea lui don Quijote e o lume paralela. Care influentează lumea noastră. Le dam acea valoare din perspectiva prezentului, ci nu a trecutului. Pentru ca trecutul nu are valoare obiectiva. Faptele nu sunt fapte fără o interpretare, care in fond e fenomenologica. 


Ne folosim de instrumente pentru a cunoaste. Dar scopul cunoașterii nu e tehnica. Am făcut însă din tehnica un scop, și tindem sa vedem Lumea numai prin aceste lentile. Pentru ca instrumentele noastre sunt lentilele, microscopul prin care ne uitam la Lume.

Pentru omul de știința nu exista decât ceea ce e supus tehnicii. Asta e supunerea-la-comanda de care vorbește Heidegger in Ființa și Timp. Ei forțează Lumea sa incapa in lentilele instrumentului. Cu alte cuvinte forțează Adevarul. Orice experiment are o premisa. O pre-judecată. 

Instrumentele noastre fac parte din noi, nu sunt obiecte exterioare.  Un microscop este un ochi. Orice instrument e o prelungire a omului. Asa cum o sapa e o prelungire unei mâini.  Nu este ceva din afara lui ca sa spunem ca are obiectivitate absoluta. Tocmai asta denunță Heidegger când spune ca ne repezentam tehnica drept instrument. Tehnica e un mod in care Adevarul apare in deschidere, un alt mod in care Adevarul apare in deschidere e arta, religia. Nu facem din religie un scop. Religia este doar o tehnica\mijloc sub care Adevarul iese din pământ și ființează.

Un alt mod in care ființează adevarul este in aceasta deschidere a Inteligentei Aartificiale. Formele care vor ieși din pământ  vor fi total diferite de lumea pe care o cunoasteam. Pentru ca o noua tehnica apare in deschisul adevărului. O noua lume care cu vechile instrumente nu ne-o putem imagina încă.