Lupta Omului

Tablou: Alexander Louis Leloir (1865)
Omul protestant are impresia ca Dumnezeu poate fi cunoscut prin "studiu Biblic". Din punctul asta de vedere, nu exista nici o diferenta intre spiritul stiintific si spiritul protestant. Fac parte din aceeasi paradigma a cunoasterii. O data cu Martin Luter incepe o noua era, conform careia, Lumea poate fi cunoscuta. Trebuie in primul rand sa ne perfectionam limbajul. Comunismul a inteles cel mai bine aceasta necesitate de a "sistematiza limbajul", doar isi intemeia credinta pe "materialismul dialectic". Mitul cunoasterii pozitiviste nu putea sa apara decat in acest climat. Noua "stiinta" a luat locul religiei protestante si se transforma pe zi ce trece in "dogma". Limba a devenit "limbaj de programare" sau C++. Trebuie totusi sa admitem ca acesta nostalgie de a sistematiza pentru a cunoaste e specifica omului. Daca primitivul a inceput sa lege Lumea prin ritual, mai apoi religie si dogma, iata ca omul modern sfarseste prin stiinta.

N-am inteles niciodata documentarele cu privire la Natura si filmele Science Fiction. Unghiul lor de a vedea lucrurile, acel WELGEIST specific lumii noastre moderne, incantata numai de "superlative", ma face sa cred ca in Lume sunt doua lumi si ca numai unii sunt chemati sa traiasca adevarata libertate. Exista insa in fiece happy-end ideea ca dragostea va salva Lumea, caci omul nu poate trai intr-o lume "total desacralizata". Daca se face atata "propaganda stiintifica" e deorece omul simte nevoia sa fixeze, la fel cum dogma e nevoia omului de centru. Asta-i paradoxul libertatii fara Dumnezeu. Caci omul a fost lasat "liber sa cunoasca". Si daca vrea sa cunoasca o lume fara Dumnezeu, atunci asta cunoaste. Daca vrea sa cunoasca un Univers in care "mai sunt si alte forme de viata", o sa gaseasca dovezi. Aceasta a fost si este "Lupta Omului", reiterata de-alungul timpului, prin lupta lui Iacov cu Ingerul. Nu intamplator, pe aceasta lupta mitica se intemeiaza originea numelui 'Israel.'

Ar fi multe de spus despre impactul gandirii iudaice in marea cultura de tip Occidental. Pe scurt, poporul iudaic se naste pe aceasta dialectica intre spirit si trup, intre "cunoasterea luciferica" si cunoasterea "paradisiaca", cum ar spune Lucian Blaga. (Dovada acestei gandiri dialectice, e insasi cartea lui Iov). Insa adevarata ruptura si deprinderea unei altui gen de constiinta se intampla abia dupa revenirea din exilul babilonian, atunci cand cu adevarat cele 12 triburi devin monoteiste. Pana atunci "mai ardeau tamaie pe inaltimi" ca popoarele "pagane". Omul se lupta cu Dumnezeu petru ca el vrea sa fie ca Dumnezeu. Acest gand apare si in mitul Genezei si in miturile din Grecia antica. Omul fura bucata cu bucata din lumea Zeilor, fura deprinderea agriculturii, fura apoi focul si iata ca acum fura si "tehnologia". Miturile spun Adevaruri in masura in care vorbesc despre gandirea noastra incostienta, despre natura omului.

A doua mare lovitura data "spiritului". Omul s-a schimbat ontologic prin "credinta". Credinta la ortodocsi e total diferita de cea protestanta. Icoanele sunt dovada graitoare nu a "necredintei", ci a faptului ca iluminarea nu se face prin "credinta" (ca putere de a imagina), ci prin "contagiune" prin atingere (imaginea tine locul credintei, e mult mai aproape de vechea "idolatrie", icoana e o hierofanie). Protestantii merg pe urmele Sfantului Pavel, vazand in credinta o facultate de a crede, prin ochii mintii in "lucrurile care nu se vad". (Evrei 11:1-40). Cu alte cuvinte, credinta se transforma in "puterea de a imagina". Cine spune ca "cercetatorul in laborator" nu are "credinta", se inseala amarnic. El vede dincolo de experiment, el anticipeaza o lume care inca nu e. El creaza Lumi cum dupa "chipul si asemanarea sa", dupa ideile sale, dupa credintele sale, paradigmele pe care le impartaseste.

Cand Divinul se retrage din Lume (simbolul retragerii fiind chiar inaltarea lui Iisus), iata ca apare "credinta". Omul spiritual nu are nevoie de "credinta" caci traieste in lumea evidentelor ca un "primitiv". Sfantul Pavel a adus credinta in centru, ca facultate de a vedea lucruri ce nu sunt (pentru ca si necredinciosii sa poata vedea), pe cand Iisus ne aduce dragostea prin Har, ca facultate de a vedea lucrurile asa cum sunt, si de a trai prin ele. Harul care insufleteste lucrurile, harul care da viata si care face orice pom sa se clatine, harul care umple lumea de sens, harul care te face sa respiri zeitatea. Pe o parte vin "specialistii" cu documentarele sa o saraceasca de sens, pe de alta parte se inmulteste harul, caci intr-o lume desacralizata, ai nevoie de "mult har" ca sa umbli cu Dumnezeu prin padure intru Harul sau! O sa joci de bucurie ca un nebun, caci ai fost asezat intr-o gradina a Raiului inconjurat de obiecte si lucruri insufletite. 

Epilog

Aceasta dorinta launtrica a omului de a "nu atarna," de a fi "ca Dumnezeu" il pune fata in fata cu o Lume opaca. Caci in lucruri descoperi ceea ce ai pus mai intai in ele, si anume, visele tale, libertatile, convingerile, prejudecatile, etc. Iata dar de ce "totul este posibil". Recunosc doi profeti ai timpului nostru, ba inca trei. Primul este Kant prin Critica Ratiunii Pure, al doilea e Dostoevsky si al treila Nietzsche prin verdictul lor cu privire la moartea lui Dumnezeu. Recunosc de asemenea un om plin de Har prin poeziile lui Blaga. 



2 comentarii:

Corina spunea...

vezi LUPTA CU INGERUL, Delacroix

D.M. spunea...

Da, recunosc nu stiam. Frumoasa lupta.

Mari consumatori de arta si miere