Abordarea riguroasa vs Abordarea neriguroasa.

Escher

Cand am deschis acest blog, ambitia mea era sa fac o legatura intre ratiunea inimii si ratiunea mintii. Am vrut, cel putin,  sa sterg granita  arbirtara ce sta intre matematici si arte, intre stiintific si artistic. Poate ca si dintr-un complex al artistilor, al  umanistilor am vrut sa spulber mitul cunoasterii pozitiviste. Pentru un artist in devenire este important sa cunoasca trendul cultural, paradigma filozofica în care se încadrează arta din trei motive: sa nu fie descurajat daca nu e in trend, sa isi cunoasca valoarea chiar daca nu raspunde contextului social si nu in ultimul rand, sa fie realist. De exemplu, arta in noua paradigma a limbajului actiune, atat in publicitate, cat si in pictura, in romane (experimentul verbal dupa tehnica lui James Royce) a renuntat la pretentia unei revelatii ca in arta baroca. Arta devine delectare a ochilui, forma de comunicare, are un target, un public tinta, trebuie sa placa, arta e de fapt entertaiment. Nu mai isi propune sa cunoasca un sens ultim si absolut. 

Am sa fac o scurta sinteza intre cunoasterea riguroasa si cea neriguroasa pentru cei interesati, asa cum se desprinde din analiza lui Adrian-Paul Iliescu(op cit in curs de Semiotica, D. Bortun p.78).

Abordarile riguroase:

• limbajul nu este decât o oglindă a lumii:
• lucrurile sunt reflectate de substantive,
• proprietăţile sunt reflectate de adjective,
• schimbările (procesele şi acţiunile) – de către verbe.
• limbajul este o “hartă” a lumii
• erorile de reprezentare nu ţin de natura limbajului. limbajul deci poate fi perfectionat
• Traductibilitatea universală:
• eventualele dificultăţi de traducere aparţin individului istoric, iar nu naturii limbajului
• Universalitatea limbajului
• Posibilitatea obiectivităţii depline
• limbajul este o reprezentare logică bazată pe reguli standardizate.
• “Tot ce poate fi gândit în genere, poate fi gândit clar”

Wittgenstein avea sa treaca de la paradigma limbajului-oglindă (din Tractatus Logico-Philosophicus) la paradigma limbajului activitate (Philosophical Investigations).op cit.

Abordarile neriguroase:

• “Tăria firului nu stă în faptul că vreo fibră ar merge pe întreaga sa lungime, ci în suprapunerea multor fibre” Wittgenstein. Cu alte cuvinte, nu exista un sens ultim si absolut, o esenta ascunsa, un miez comun al lucrurilor. 
• sensul nu este o entitate (psihologică sau logică), ci o activitate;
• nu este invizibil şi nici ataşat expresiei, ci un mod de a opera cu semnele
• în acest caz, gândirea nu poate fi altceva decât vorbirea (Vezi manifestul dadaist, cuvintele se formeaza in gura)
• limbajul (inclusiv cel ştiinţific) este condiţionat axiologic. op. cit.
• limbajul este condiţionat social-istoric,

"Opoziţia dintre cele două abordări nu se originează nici la nivelul obiectului de cunoaştere, nici la nivelul metodei, ci la un nivel mult mai adânc: ea exprimă o diferenţă de idealuri de cunoaştere. Ambele orientări şi-au propus clarificarea problemei limbajului în general, dar ele decurg din concepţii diferite cu privire la ce înseamnă a clarifica, a explica şi, în ultimă instanţă, a cunoaşte". op cit. pp 85 D, Bortun.  Pentru ce interesati, le-as putea pune la dispozitie toata bibliografia.

Nu prea am ce aduce nou in aceasta sinteza. Era necesara inserarea ei in istoricul blogului pentru a intelege mai bine diferenta intre arta ca forma de comunicare si arta ca forma de cunoastere, pentru a ajunge la izvor, la suportul teoretic si la miscarea ideilor filozofice din secolul nostru. Inca o data era necesara pentru postul care va urma, Jocul de sah ca forma de cunoastere.