In Lume sunt mai multe Lumi. Tipuri psihologice.

Photo D.M. formele gandirii in gradinile Brerei

In "Tipuri psihologice" (Ed. Trei 2003), C.G.JUNG face o analiza a tipurilor si subtipurilor psihologice avand ca referinta istoria ideilor filosofice. Pentru Jung, psihologia nu poate fi izolata in interpretarea ei de cultura in asamblu si nici de ideile filosofie. Jung este adeptul continuitatii intre natura si cultura.

Asa cum in clasa se impart elevii buni la matematica si elevii buni la limba romana, asa cum in licee se impart elevii pe profile teoretice si practice, reale si umane, tot asa si Jung imparte tipologiile in extravertit si introvertit. Nu-i de mirare de ce in Lume se afla doua lumi. In criminologie doua scoli, clasica si pozitivista, in filozofie realistii si nominalistii, in psihologie Freud vs Adler (numai Jung pare a fi sinteza intre cei doi), in societate pragmatici si idealisti, in arhitectura, oameni cu simt estetic si oameni fara simt estetic(judecand dupa canoane), in filozofie Shiller vs Ghote, chiar si in realatiile amoroase. 

De fapt ce inseamna sa imparti luma si sa o clasifici astfel, in tipuri psihologice? Pentru Jung exista doua mari tipuri, extraveritul si introvertitul. Ambele tipuri privesc un anumit mod de a se raporta la realitate. Pentru extravertit realitatea obiectelor primeaza in detrimentul realitatii interioare. Pentru introvertit, real este ceea ce simte, ci mai putin realatia lui cu obictele. Subtipurile ar fi cel al omului intuitiv, cerebral (logic) si sentimental (bazat pe simturi). Aici insa clasificarea e foarte confuza pentru ca pot coexista toate subtipurile la ambele tipologii. In fine... Tot ce trebuie sa retinem e ca extravertitul si introvertitul se raporteaza diferit la relitate in functie de lumea exterioara sau interioara. 

Trebuie sa clarificam totusi care-i treaba cu realitatea. Caci ea e inteleasa gresit, ca real fiind si singurul adevar. De aceea s-au certat nominalistii si realistii de-alungul timpului, Aristotel si Platon (indirect) Luther si Zwingli, ei aveau o cu totul alta viziune asupra a ceea ce este real. Dupa Jung, nu exista o singura realitate( ed trei 2003:53, paragrafu 60) citez:  "Realitatea este ceea ce actioneaza asupra sufletului omenesc, iar nu ceea ce unii oameni presupun ca acctioneaza si ceea ce ei generealizeaza in chip tendentios. Oricat de stiintific s-ar poceda in astfel de cazuri, nu trebuie uitat ca stiinta nu este "summa" vietii si ca ea nu reprezinta decat una din atitudinile psihologice posibile, de cat una din numeroasele forme de gandire umana." Pentru unii oameni o idee are valoare de real si pentru unii nu. Senzualistul se preveleaza de certitudinea realitatii sale, dupa cum omul ideii staruie asupra propriei realitati psihologice. 

Ceea ce e interesant la acceste tipologii e ca omul ideii isi sacrifica ideile pe cand omul simturilor isi sacrifica simturile. E o forma de compensare atunci cand logicianul devine un om al simturilor, iar omul simturilor(Tertullian) se castreaza ca si cum ofera cea mai mare ofranda zeilor ratiunii, castitatea sa pentru a se dedica cu totul ideilor. Cred ca aici Jung a intuit prin aceasta rasturnare a tipurilor un adevar pe care si eu l-am observat la unii oameni religiosi care isi inhiba pornirile (valorile inferioare) pentru o conduita morala si sociala (valorile superioare). Ca o paranteza, nu-i de mirare ca aceasta lupta interioare intre cele doua valori una primara si alta sociala duce la nevroze si criminalitate. 

Din Istoria filosofiei, spuneam in postul Abordarea riguroasa vs Abordarea neriguroasa  ca pentru rigurosi limbajul nu este decât o oglindă a lumii lucrurile sunt reflectate de substantive, limbajul este o “hartă” a lumii. Daca as lua terminologia lui Jung, as numi acest tip de gandire extravertita. Pe cand abordarea neriguroasa sustine ca sensul nu este o entitate (psihologică sau logică), ci o activitate; nu este invizibil şi nici ataşat expresiei, ci un mod de a opera cu semnele. In acest caz, gândirea nu poate fi altceva decât vorbirea. (Comunicare,ro Bortun 2009).

Ceea ce fac eu acum, fiind un introvertit, este o forma de extraversie. Eu rationalizez un sentiment, adica arta. E o compensare.  Probabil ca as fi vrut sa fiu un artist, dar tot atat de adevarat este ca echilibrez cele doua forte din mine. Faptul ca sunt sceptic si nu cred in idei, ma face tocmai sa le folosesc ca pe singurele mele instrumente. Este ce-i drept o forma de compensare. Tot atat de adevarat este ca eu sacrific prin acest text sentimentul si trairile mele pentru idee si logica. Sunt un om al simturilor si al intuitiei care isi gaseste o oarecare satisfactie in cerebral. Da, aici Jung imi pare totusi confuz, pentru ca se poate trece fara prea mari diferente de la un subtip la altul. Cat despre tipologia extarvertit si introvertit, am nevoie de procente, nu de incadrari si delimitari.

Wittgenstein avea sa treaca(prin convertire) de la paradigma limbajului-oglindă (din Tractatus Logico-Philosophicus) la paradigma limbajului activitate (Philosophical Investigations) Iata ca si marele Wittgenstein isi sacrifica ceea ce are mai bun, ratiunea, ideile si logica in detrimentul simtului si al trairilor. "Opoziţia dintre cele două abordări nu se originează nici la nivelul obiectului de cunoaştere, nici la nivelul metodei, ci la un nivel mult mai adânc: ea exprimă o diferenţă de idealuri de cunoaştere. Ambele orientări şi-au propus clarificarea problemei limbajului în general, dar ele decurg din concepţii diferite cu privire la ce înseamnă a clarifica, a explica şi, în ultimă instanţă, a cunoaşte."  Adrian Paul Iliescu op cit. 

Arta ca forma de comunicare si cunoastere vine sa impace cele doua realitati sa zic asa. Realitatea acelora pentru care doar obiectele exista, o realitate exterioara, cu realitatea acelora pentru care doar lumea interioara este singura adevarata. Important nu e ceea ce e real, ci mai degraba ceea ce functioneaza. Care este lumea in care te simti cel mai confortabil? O lume exterioara sau o lume interioara? Poti fi adeptul uneia sau alteia, insa tot timpul ceva iti va scapa din complexitatea lumii. Te va deranja uratul, inesteticul? Pur si simplu unii oameni au o relatie prea stransa cu obiectele ca sa vada "uratul". Pentru ei nu exista aceasta ccategorie estetica, care e una subiectiva. Nu-ti plac casele, blocuri, manelele, gardurile, Romania? Accepta ca traiesti intr-o lume interioara care poate nu-i singura realitate. Pentru ca unul isi gaseste fericirea intr-un bmw, iar altul la marginea Marii. Asa cum pentru unii arta e un stil de viata iar pentru altii o afacere buna.

Si Sfantul traieste aceste contrarii. Cei mai multi ajung la impacare, ca si Budismul Zen prin sacrificare lumii exterioare. Pentru mine o astfel de impacare e una mutilata. E ca impacarea lui Tertullian care isi taie penisul pentru a se dedica ideilor. Imi place de acel Sfant  care isi prinde crucea cu un gest firesc si cu un zambet pe buze. Pentru el trebuei sa existe acceste contrarii, nu insa si neliniste. Nu insa cei care ajung la autoflagelare, fie ea si intelecutala. Si cati obsesivi compulsivi nu se dedica cu totul "carierei lor", adica numai unei singure lumi? 

Personal cred ca omul trebuie sa-si traiasca suferintele si bucuriile in acceasi masura. Sa traiasa atat in lumea lui interioara cat si in cea exterioara, chiar daca nu va ajunge la Zen. A fi om inseamna sa nu fii nici fiara nici zeu. Adica, sa nu sacrifici valorile superioare pentru cele inferioare. O relatie cu obiectul poate fi fructificanta, ca atunci cand musti dintr-un mar. Cu atat mai mult sa te bucuri de gustul lui in minte si in suflet, nu doar la nivelul papitelor gustative. Si ma intreb eu acum, ce-ar fi marul fara papile? Ce-ar fi taote aceaste frumoase autostrazi fara masina in care ma simt confotabil? Ce ar fi dragostea fara suferinta? Tu fara mine...

3 comentarii:

Anonim spunea...

Gandirea e limitata sau particularizata in functie de tip, intr-adevar. Insa nu cred ca trebuie sa fii intr-un chip sau in altul ca sa poti sa legi o propozitie din aia cu p si q, sau a si b, de o situatie din viata reala ca sa vezi daca un principiu functioneaza sau nu. In cazurile patologice probabil ca nu functioneaza, pentru ca unii au scuza sau paravanul ala cu "realitatea e a fiecaruia", nu e chiar asa. Dar ma bucur ca ai tras o granita pertinenta si, in fine, ma bucur ca ai scris asta, pentru ca nu credeam ca o sa ridici si subiectul asta aici. Iti cam plac cartile :) Am vazut pe aici ca iti place si sa te asezi pe scaunul psihologului, pozitie care poate fi placuta si revelatoare, doar ca cei care sunt observati au tendinta de cele mai multe ori sa fuga din fata observatorului.

David spunea...

1 Pe langa tipuri, Jung clasifica si subtipuri; gandire, intuitie, sentiment, si inca unu.
2 De acord, exista o logica, fara de care nu ne-am putea intelege intre noi. Gramatica unei limbi are o logica.
3. Realitatea e a ficaruia, DAR nu singura realitate. De aici incep neintelegerile.
4 Nu cred intr- un scaun al psihologului, cred intr-o comunicare bidirectionala.
5. Asta cu fuga; intervine aici rezistentele. Iar, nu cred in observator, rece si impartial.

Anonim spunea...

1. Le stiu, e mai interesant acolo.
2. Nu de gramatica ziceam. Dar da, si ea.
3. Daca admitem ca fiecare om are realitatea lui, dar nu singura, ar insemna: cati oameni, atatea realitati. Dar nu singurele. Pentru ca mai e una din care se adapa toti. De aici si intelegerile...cand e cazul.
4. A crede nu inseamna ca ceea ce crezi chiar este.
5. Culmea e ca observatorii, reci, impartiali, sau cum vor ei sa para, au cele mai intense afecte. Nimeni nu e impartial.

As mai adauga aici punctul 6. De ce nu vrei sa te pui rau cu "psihologii" retelelor de socializare? A nu vrea sa spui ce gandesti, din anumite puncte de vedere, ca sa te ai bine cu x, cu y, nu inseamna putina ipocrizie? Intreb doar ca nivel de principiu.

Mari consumatori de arta si miere