Mitul omului diferit din antichitate si pana astazi


Lucian Boia, in cartea sa publicata in 2004 si reeditata in 2011, Intre Inger si Fiara, trece in revista formele pe care imaginarul colectiv le-a luat de-alungul timpului si influenta in perceperea celuilalt ca fiind diferit. Mitul omului diferit din antichitate si pana astazi este o calatorie cronologica in mentalul si imaginarul omului de-alungul a mai multor veacuri. 

Este o calatorie lejera, usoara, ca intr-un basm cu zane, pitici, cefalopode, centauri, semizei, zmei si alte infatisari,  aflata cand aproape de idealul unei lumi perfecte cand la polul opus al barbariei si dezordinii.  Lucian Boia in cartea sa are mai multe criterii dupa care omul diferit este perceput de catre celalalt. Pimul criteriu de la care porneste este centrul. Cu cat ne indepartam de centrul (in antichitate cetatea), cu atat granitele dintre om si natura dispar, devin flexibile.  In centru este omul dotat cu ratiune si intelegere. Cu cat se departeaza de acest centru, spre periferia lumii, cu atat celalalt este mai diferit de lumea cunoscuta.

Astfel sunt reiterate de-alungul timpului mituri care se repeta, atat prin latimotiv cat si prin imaginarul asemanator diferitelor popoare si epoci. De la mitul oamenilor uriasi pana la mitul oamenilor pitici. De la mitul unei longevitati care atinge mii de ani pana la cele al carui ciclu de viata nu depaseste sase ani.  Nici toposul geografic nu scapa imaginatiei. Asadar cu cat periferia devine mai incerta, cu atat ea e invaluita in ceata, in paduri luxuriante, cu pomi uriasi sau munti de aur, intr-o lume a inghetului sau a toridului, deci aflata la antipozi, la extreme. Lucian Boia mai observa mitul varstei de aur care se impleteste cu utopia unei societati perfecte, asadar mitul Paradisului Pierdut.

Ca si occidentalii,  celelalte popoare din extremul orient, arabii, chinezii au o “parere” (se poate numi mitologie?) nu foarte diferita si la fel de bogata in imaginatie cu privire la omul diferit.  Si acestia il vad ca traind mult sau putin, urat sau frumos, mic sau inalt in functie de departare sau apropiere. Toate privesc spre un taram al fagaduintei, unde hrana este din abudenta si unde nu se duce lipsa de nimic.

Imaginarul trece dincolo de timp. Asadar Boia observa in filmele SF si in goana dupa OZN si extraterestrii aceeasi teama si curiozitate a omului modern fata de necunoscut. Si astazi existand un mit al unui El Dorado, al unei noi planete pierduta in galaxie. Aici apare imaginarul, dar fara o functie anume, ci doar ca un joc ludic, ca o imaginatie a mintii care nu poate intelege ceea ce pare a fi diferit.  Ii lipseste dimensiunea transcedentala, caci mitul la Boia nu-I decat o plasmuire si o inventie care a fost necesara sa umple un gol informational si teama de necunoscutul. Astfel,  aceasta carte am putea sa o intitulam foarte usor, Vanatorul de Mituri.

Autorul insa nu aminteste deloc de determinatiile psihologice sau de motoarele inconstiente care au alimentat acest imaginar de secole. Ci se rezuma sa le enumere ca si cum ar fi niste superstitii de care omul nu vreau sau nu poate sa scape. Astfel face mai mult o suma a miturilor decat o explicatie ontologica, cum ar fi de exemplu la Eliade sau Jung, o abordare calitativa ci nu doar cantitativa cu privire la mit. Pentu Boia mitul este doar mit, iar functia lui nu poate fi decat una imagologica, pornind dintr-un imaginar al caror umbre isi au originea in fantezii, in infantilismul unei varste, sau al unei epoci. Asa apar povesti cu privire la canibalism, exploatarea barbatilor de catre femei, la practici sexuale si orgii si alte mituri care, exhaustiv si cantitativ, ne par la fel de ciudate astazi.

Lucian Boia trece insa prea repede peste Sfantul Augustin, care il vedea pe celalalt, desi diferit, totusi cu caracteristici umane. Nu face insa si o istorie a omului putin diferit, nu-i aminteste pe cei care sustin ca celalalt este asemenea lui. Crestinismul avea sa schimbe putin cursul imaginarului si sa priveasca pe toti ca fiinte descendente din Adam. Diferenta fata de celalalt continua sa existe impreuna cu crestinismul in Evul Mediu, evreii, vrajitoarele si ereticii erau considerati ca fiind diferiti.

Cred insa ca acestei abordari ii lipseste un lucru foarte important si anume, functia simbolica a mitului. Chiar daca cele mai multe mituri au fost intelese adliteram, nu putem sa nu acceptam si o interpretarea a lor simbolica, chiar la omul primitiv. Istoria religiilor a aratat ca omul facea o diferenta intre lumea reala si lumea interioara si ca granitele chiar daca nu par a fi bine delimitate, ele exista. Caci, cei oare aceasta abordare istorica si exhaustiva daca nu o alt fel de mitologie, si anume, mitul omului primitiv ca om diferit de omul stiintific?

Se ridica intrebarea, are imaginatia puterea de a crea un Mit, sau este doar o simpla inchipuire pornita dintr-o imagine hiperbolizata? Caci un mit are o functie de integrare si una sacra, ci nu este doar o imaginatie prea bogata, care se revarsa dintr-o simpla fantasma.  O abordare psihanalitca ar privi aceste mituri nu doar ca pe o realitatae fizica, ci ca pe una sufleteasca. Cu alte cuvinte, cand Herodot vorbeste in Istoria sa despre Geti, nu se stie daca acesta poate fi numit Mit, cat o imaginatie individuala.  Caci mitul inainte de toate trebuie sa fie colectiv si universal, el poate sa devina chiar ritual. In acest caz ar trebui sa facem o diferentiere clara si sa nu mai numim o data cu Boia mit tot ceea ce pare a fi doar imaginatie.   

Sentimentul lasat de lectura cartii este acela ca lumea e irationala, si ca tot ce e irational trebuie devalorizat. Boia ii priveste pe cei cu un imaginar bogat la fel de diferiti fata de un cercetator obiectiv, lipsit de orice prejudecata. Omul stiintific nu difera de omul primitiv care crede in zane si zei. Poate ca mitul inseamna mai mult decat imaginar. Poate ca mitul a fost deghizat in imagini care nu au ne-aparat o functie de referentialitate. Adica, mitul Biblic cu privire la Ingeri sau spirite, nu trebuie sa corespunda lumii materiale. El are o realitate interioara, pur psihologica. Si cine poate nega astazi faptul ca pulsiunile libidoului nu se pot tranforma in adevarati demoni ?


Imaginea Paradisului Pierdut nu trebuie sa aibe ne-aparat echivalent intr-un paradis terestru, desi e adevarat ca multi l-au cautat. Dupa schema lui Boia, ar trebui sa traducem tot ceea ce pare a fi simbolic din miturile universale in imagine corespondenta.  Ceea ce lipseste acestei carti, in opinia mea ca cititor, este poeticul. Mitul este vazut prea instrumentalist, prea imediat si prea facut sa raspunda unor nevoi urgente.  Cel putin, Mitul lui Boia Lucian… Pe cand poeticul integreaza miturile si nu ii dau ne-parat un caracter de realitate fizica, cum este perceput de autorul cartii. Mitul nu e doar o simpla superstitie. Cred insa ca oricine poate reinventa lectura, asadar se pot  gasi si alte abordari ale textului.

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere