Singuratatea ca forma a fiintarii


Florenta 2013, Copyrights artcomview.blogspot.com

Am sa iti vorbesc despre spatiu, despre taceri si despre timpul mort, in fond despre singuratate. Strategia mea e simpla, iar solutia una metafizica. Urmaresc ca intr-un final sa te redau pe tine tiesi. Vei vedea cum usor-usor vom aduce acesta traire in avantajul nostru. Mai mult de atat, vei simti acel moment de exaltare si beatitudine pe care numai in diferentiere fata de tot si toate il poti trai.

Nu am sa iti incurajez capriciile, micile indispozitii si tot ce tine de nimicnicia ta. Daca alienarea asta o numesti singuratate, inchis intre cei patru pereti ai ospiciului, atunci nu te voi ridica din pat. Iti voi prescrie cel mai probabil un tratament pe baza de infuzie de plante, cateva exercitii fizice si o alimentatie cat mai sanatoasa. Dar cum nu sunt nici guru si nici doctor, probabil ca voi lasa in seama celor in masura acest aspect. Nu iti voi vorbi deci despre singuratate care dispera. Iti voi vorbi despre o singuratate plina de iubire.

Si pentru ca nu cunosc alta singuratate mai bine decat propria-mi, am sa iti vorbesc despre mine. Marile iubiri sunt mereu singulare. Intr-o astfel de iubire am simtit cum cresc. Momentele de pierdere in celalalt sunt regasiri ale Sinelui. Caci singuratatea suspenda gandirea si raman in traire pura, in spatiu. De-aia fiind sub timpuri, iese din timp. Am imbratisat-o cu coastele ca intr-o recunoastere, iar singuratatea mea prindea forma, devenea desavarsita, inchisa si suficienta siesi. Era singuratatea mea regasita in celalalt. 

De aceea apreciez intr-o iubire acel timp mort, in care nu se intampla nimic. Ma bucur de fiecare ezitare, de fiecare exgarerare, de fiecare gest lenes si plictisit. Exista un spatiu care se formeaza intre noi, un spatiu plin de Sine. Nu de orgolii, nici de vechi sau noi ambitii. Ci de momentele cele mai individuale. Cand eu Sunt atat de diferentiat, ea atat de diferentiata, incat am putea sa ne privim asa cum se privesc Stelele, de la distanta, tacute, int-un Univers rece si ostil. Eu sunt eu. Tu esti tu, si nimic nu ne poate aduce mai aproape decat aceasta regasire a singuratatii in celalalt. Traiesc ceva unic, pentru ca nimeni si nimic nu va mai trai acest sentiment de maretie a propriei singuratati.

Misterul e aici: cum poate Universul sa rupa din aceasta masa nedefinita, amorfa si moarta, singuratatea? Si din aceasta mare insingurare: timpul? Timpul face posibila aceasta minune. Caci cea mai mare spaima a Universului nu e spaima de moarte, ci e spaima de a nu fi, spaima ca niciodata nu-si va intalni singuratatea, adica nu se va intalni pe Sine.  O stea e plina si lumineaza numai daca undeva in Univers si-a intalnit singuratatea. Caci nimeni si nimic nu-i seamana. Daca i-ar semana, n-ar mai exista, n-ar mai fi ea, s-ar anula. Nu pot exista doua stele in acelasi timp. Cine nu a invatat sa-si traiasca propria singuratate nu va invata sa iubeasca niciodata. Iar ei vor numi dragostea orgoliu meschin, suferinta si pierdere! Tot ceea ce nu e supus singuratatii e supus mortii.

Am sa repet. Apasat. Tot. Ceea ce nu e supus singuratatii e supus mortii. Caci in singuratate ca si in iubire incepi sa existi. Tot ceea ce nu e supus singuratatii e supus mortii. Pentru ca moartea nu poate sa faca nici o diferenta intre stele, intre oameni, deopotriva toti sunt la fel. Tot ceea ce nu e supus singuratatii e supus mortii. Nici o stea nu poate sa existe daca nu e o Stea. Tot ceea ce nu e supus singuratatii e supus mortii. Daca ridici ochii in singuratatea ta sa numeri stelele, rand pe rand ele vor incepe a fiinta. Dar la fel de bine nu vor lua fiinta daca imi dai o simpla cifra: unspe' miliarde noua sute treizeci. Acest numar nu va face nici o stea sa apara pe cer.

Asa cum nu exista unspe' miliarde de oameni. Pentru ca tu nu poti trai singuratatea a unspe' miliarde de oameni. Prins in logica lui Ares, logica numarului, tu incetezi a mai fi. Te aduni cu cele unspe' miliarde de oameni si nu mai esti nici decum un om singur. Esti o certitudine in fata mortii. Azi sunt unspe'. Maine vor fi zece. Dar vai, ai inteles total gresit daca te vei intoarce asupra-ti si te vei admira in oglinda. Ba inca vei crede ca esti un izvor nesecat de motive.

Nu, n-ai inteles nimic. Adevarata singuratate nu contine nimic. Tot ceea ce ai crezut ca te face unic si particular, ce ratacire, vei mai intalni la cele unspe' miliarde. Singuratatea de care-ti vorbesc e lipsita de orice categorie. Nu esti cumva. Nu esti frumos. Nu esti bun. In singuratatea mea, ca si in iubire eul nu are ce cauta. Ramane doar ce este indivizibil. Esti atat de singur incat nu mai esti cumva, nu mai ai nici un atribut. Asa cum nu am sa numesc singuratate micile tale indispozitii. Extravaganta ta de artist. Exagerarile.

Greseala e a mea. Pentru ca stunci cand spun Esti, tu te identifici cu micile tale capricii, de copil rasfatat. Dar fiindca ti-am promis ca am sa te inalt, iti spun, toti ne nastem singuri, si toti ne nastem pentru a ne regasi pe noi insine in singuratatea celuilalt. Iar celalalt pentru unii poate fi o poezie, o persoana, un dumnezeu, o vaca. Toate aceste lucruri afirma viata, adica ceea ce este singular in noi, iar moartea nu poate salaslui nici in iubire, nici in poezie. Ramai asadar in acest etern prezent! Ramai cu tine!




Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere