Teoria Cunoașterii

Știm totul sau nimic. In sensul in care știm ceva, stim totul. Prima urma lăsată de pensula e totul. A doua urma e totul. E o urma in timp. Urma pensulei crează Universul, pentru ca numai in timp și din pământ  se poate crea. In arta, pe lângă timp și materia apare și limbajul. Limba e conceptul mental, materia e semnul-simbol. Arta e o combinație dintre cele trei. Și nu exista o creație mai mult sau mai puțin Arta. Definim arta. Eu definesc Arta Mare. Dar in momentul definiției ea capăt atât forma cât și Adevar. Nu exista Adevar fără forma. Conceptul mental are o forma. 

Vei spune, cum de exista mai multe viziuni despre Arta, despre Dumnezeu și despre Univers? Contradicția e doar in limbaj. Unul numește o forma, altul o forma, dar nu se pot decide asupra limbajului. Așa a apărut logica, filosofia, și informatica. In fond, comunicarea. Pentru a ne pune de acord asupra formelor. O limba vede un cer. O limba vede alt cer. Ambele văd cerul. Ambele au dreptate, căci cerul nu exista in afara formei. Dar forma e definita de limbaj. Iar limbajul o forma de comunicare.  Eschimosii au mai multe cuvine pentru a exprima starea zăpezii. Bosimanii au mai multe cuvinte pentru a exprima forma norilor. 

Definim Un tablou ca pe suma liniilor. Căci liniile sunt forte așa cum gravitația este o forța. Sunt linii de forța ce străbat timpul. O line pe onpanza este o linie in timp. Ea este Adevarata. Ea exista. A doua linie exista independent de prima.  Căci numai omul face legătura in minte dintre materie și conceptul mental, adică dinte linii.  Și numai OMul definește forma. Linia asta e arta și este mai adevarata decât alta. Aici apare limbajul. Și tot aici apare și Relgia. Aici apare și neînțelegerea. Pentru ca limbajul e contradictoriu. Și tot aici ne diferențiem de animale. Ele nu pot lega liniile intr-o forma, deci nu pot face Arta. Creative sunt și animalele, dar Creația tine de aceasta legătura dintre forma, materie și concept mental.

Dacă vrei sa înțelegi Omul nu te uita in gura lui. Dacă vrei sa înțelegi Arta, nu te lua după definitii(căci toate definițiile sunt adevărate din moment ce sunt).  Dacă vrei sa înțelegi religia, lasă dogma și cearta de cuvinte. Dacă vrei sa înțelegi cerul, nu clasifica norii. Dacă vrei sa înțelegi Adevarul, trăiește viața. Dacă vrei sa înțelegi o Civilizație, nu te uita la formele pe care le lasă in nisip, căci aici nu e nimic de înțeles. O Civilizație intra in pământ o data cu limbajul ei. O Civilizație poate fi cunoscuta numai din interiorul limbii. Uitați-va cât ne chinuim sa înțelegem atât forma cât și simbolistica piramidelor. Sigur, ceea ce înțelegem nu e decât propria noastră imaginație.

Vezi ca te contrazici aici și vezi ca zici altceva in alt paragraf mai jos, îmi va spune un logician. O da, ii voi spune, limbajul e contradictoriu. Dar la fel ca in pânza de mai sus, deși liniile par neschimbate, in timp, forma lor se sparge și se recrează de fiecare data când o definesc. Azi o definesc după cum îmi e starea. Da, din punct de vedere logic e un sofism. Dar din punct de vedere filosofic eu îl nu numesc Adevar. Forma iese din pământ și din conceptul mental. Se sparge și se aduna pana epuizează infinitele Lumi, infinitele forme. In sensul in care știu ceva, iată ca știu totul. O linie e întregul. Doua linii e întregul. Și acum sa închei și eu cu întrebarea lui Noica: noi am venit sa ne adunam cu voi sau voi ati venit aicea sa va adunați cu noi? Care linie se aduna cu care? (Logica lui Ares) 

La ce mi-a folosit studiul Istoriei?

Îmi aduc aminte, masterand fiind La Istorie, sentimentul pe care îl aveam când intram din Bulevardul Elisabeta pe holurile facultății. Era ca și cum m-as fi furișat pe o usa secreta, intrând intr-o alta Lume. Lumea de dincolo. Lumea in care timpul începea sa stea in loc. Apoi încet , foarte încet sa curgă la vale, înapoi. Contrastul asta dinte lumea de afara, grabita, transpirată, agitata și holurile facultății de Istorie, răcoroase, ponosite, cu ziduri vechi și groase, cu balustrade de beton,  mi-a rămas mult in amintire, in nări, in pori.

Aerul coridoarelor răcoroase, relicvele din poze, mirosul podelelelor mucegaite și cărțile cu coperți îndoite de timp, tot acest decor era parca menit sa te scoată din imediat, din lumea Profana, sa te detașezi de propria istorie, statut social, cultura, limba, sa lași tot ceea ce înseamnă socializare in strada, ca sa poți judeca imparțial faptele.

Sa fie Istoria acea Regina ponosita? Acea haina demodata a gândirii, care nu aduce profit și cu care nu poți aplica la un job serios?  Dacă am putea prezice viitorul, poate așa am câștiga un ban cinstit. Dar din păcate,  istoria nu prezice viitorul pentru ca istoria nu se repeta. Putem învață cum sa discernem adevarul de falsitate. Putem sa învățam ce e ăla un document. INTR-o lume in care Minciuna, știrile false și dezinformarea sunt tot mai reale.

Istoria te disciplinează. Căci va trebui sa clasifici documente după sursa lor. Sa le treci prin mai multe filtre. Sa compari surse diferite și sa te întorci la izvoare. Din istorie învățam cum sa lucram cu informația. Doar așa putem spune ca nu ne vom lasă manipulați sau dezinformați. Istoria te învață sa ieși din Lume și sa te ridici la nivelul faptelor. Sa lași omul subiectiv in strada, sa îmbraci haina ponosita a Judecstorului. Și chiar dacă nu vei avea toată informația, toată imaginea de ansamblu, tu vei discerne însă Adevarul.

Am privit din strada după mai bine de 7 ani la fereastra la care alta data stăteam și așteptăm sa între domnul Ciupala ca sa ne îndrume in tainele picturii de gen. Și din strada facultatea de Istorie îmi pare incomprehensibilă. Lucrurile nu pot fi cunoscute decât din lăuntrul lor. Nu pot sa spun decât povesti, dar niciodată nu voi putea surprinde prezentul. Istoricul este mereu cu un pas in urma Istoriei. Pentru ca prezentul nu îl putem trai conștient. Iar trecutul este adus in strada, adică in prezent. Este trecutul nostru, nu al lor. Lucram cu propriul trecut. Trecutul meu de acum o mie de ani.

M-a preocupat Istoria. Pentru ca am vrut sa înțeleg. Nu Istoria Unei civilizații sau a unui popor delimitat in timp si spațiu. Am vrut sa înțeleg raportul meu cu Istoria. Pentru ca Istoria înseamnă la urma urmei Timp. Am vrut sa înțeleg dacă faptele mele contează dacă au o legătura cauzala, o logica, o știință, un determinism. Dacă omul face sau este făcut de Istorie. M-a preocupat filozofia istoriei. Și am înțeles. Știu ca multe întrebări rămân deschise. Dar de data asta chiar am înțeles. La nivel intuitiv. Am înțeles fără sa explic. Nu printr-un răspuns sau altul am ajuns la Adevar, ci prin absenta întrebărilor.

Sunt mulți oameni pierduți, care su rămas captivi coridoarelor  Unicersitatii ca in lumea lui Kafka. Pentru ca sunt de fapt coridoarele gândirii. Sunt castele înălțare de mintea și imaginația omului. Am întâlnit mulți profesori care nu au reușit sa se readapteze lumii din strada. M-au sedus cu descoperirile lor, cu nu știu ce Cloșca de aur, cu puii ei, cu Imperii ale gândirii și cu hoarde ce au cucerit Lumea. Și mi-au spus, băiete, avem o lume mai buna pentru tine aici. E lumea pe care ti-o ridici. Poți caută prin arhive, poti descoperi singur ceea ce vrei. Și așa era. Voiam sa cred in Piramide? Nici o problema! Căutam tot ce se poate despre piramide. Fără sa le fi atins vreodată.

Cu toate astea am ieșit in strada. Iar din afara aceasta Lume îmi rămâne închisă. Căci deși cunosc pasiunea și dedicarea istoricului, din perspectiva omului prezent, aceasta pasiune îmi pare lipsită de sens. Ca oricărui trecător care se întreabă, dacă mai exista cineva dincolo de aceste ziduri sau sunt doar muzeu? A turiștilor care fac turul alături de un ghid. Km 0 le explica el, fără sa știe dacă Istoria se face pe holurile facultăți aici, in imaginația lor,  sau in strada.