De dragul diversității

Vreau sa va Imaginați o Lume perfecta. O Lume utopica. Și apoi sa va puneti întrebarea, ce fel de Lume este aceea in care nu exista nici un rebel? 

Mărturisesc ca am furat de câteva ori in viața mea. Când eram mic, ne strângeam in gasca, intram in pivnița vecinei sa furam mere din lăzi. Aveam si noi mere, dar știți cum e gustul Pomului Interzis, mai dulce ca orice. 

A doua oară când am furat a fost o minge, cu bunul meu prieten Kitty. După un campionat între școlile gimnaziale, mingea se oprise in boscheți. Am stat acolo ca Cloșca pe cuib, am urmatit-o pana au plecat toți. Am murit însă de rusine ca ne-a aflat directoarea. Dar nu mi-a zis nimic, doar s-a uitat la mine din cap pana in picioare ca și cum m-ar fi desființat: eram mai gol ca primul Om! 

Și am mai furat o data la maturitate. Nu am sa va spun ce si de ce ca sunt sigur ca nu o sa ma intelegeti și o sa fiu tratat ca Hoții de cai. Dar senzatia aia de libertate, de fericire ca am putut sa încalc normele, plăcerea de a fugi pe străzile din Florența alături de partenerii mei păcătoși, sora-mea și iubitul ei de atunci…

Nu întâmplator avem eroi ca Robin Hood. Care era de fapt (și de drept) un delicvent. Un om certat cu legea. Un vagabond, un Tâlhar la drumul mare. Un leneș. Un aventurier. Un terchea-berchea! Un romantic care corupe inima fetelor. Un pirat pe o corabie eșuată.  Pentru ca eroul reprezinta eterna lupta între Civilizație și Barbarism. 

Numai in aceasta încordare între Civilizație reprezentata de legi, norme, ziduri, valori, opusa barbarismului, reprezentat de valorile primare, intuiție, anarhie, liber arbitru, impuls, este cu putința noul. Este o formula hegeliana prin care am evoluat, de la teza la antiteza, prin sinteza. Iar eroul este omul care împinge lucrurile dincolo de limita lor acceptata de majoritatea. 

Încă o data, vreau sa va Imaginați acea Lume perfecta, utopica și sa îmi spuneti voi dacă intr-un sistem perfect, închis, desăvârșit, se poate schimba ceva? Nu, intr-o societate închisă, dictatorială, lipsește aceasta antiteza. Lipsește aceasta încordare și transformare. Au fost civilizații închise precum cea Chineza in care 1000 de ani nu s-a schimbat nimic esențial. (Decât tehnica decorativa a ceștilor de portelan de la albastru la rozul petalelor de bujori din Dinastia Ming).

Oameni buni, pana și infractorii au farmecul, rolul lor in societate. Am avut revelația  asta in cei aproape doi ani de studii in Criminologie și Psihologia delicventului.  Ca el, infractorul, ne arată unde am greșit in politicile noastre de preventie și reabilitare. Un drogat îți arată unde am eșuat ca societate. Un om al străzii cum am eșuat in empatie și politici sociale. 

Orice delicvent, fie el și criminal, dacă nu e un caz patologic, clinic, psihopat, ne pune in fata efectului pe care îl are orice reacție sau non-reacție a noastră. Dar noi ne oprim le efecte și le condamnam, pe buna dreptate, fiind neplăcute. Căci efectul e durerea, e furia, e neputința pe care o simțim colectiv sau individual. Efectul e frica! 

Inteleg ideea de social control, presiune de grup, socializare și conformism. Dar dacă toți am fi la fel, docili, integrați, acum pământul era un mare lagăr cu străzi perfecte, fără gropi, dar fără  culoare, îmbrăcați și frezați după moda lui Kim Jong Un! 

Nu suntem făcuți pentru fericirea băgată pe gat! Ne căutam esența! Nimeni nu se oprește din cautare, nici bogatul, nici săracul. 

Atat conformistul, care tine de conservare cât și rebelul care tine de curiozitate sunt ipostaze identice prin care lumea a evoluat. Fără nesupunere nu ai curaj sa te aventurezi in pădurea întunecată după ciute. Fără sa te conformezi la grup nu treci iarna, mori de frig.

Însă problema adevarata trebuie sa o căutam la cauze…și aici rolul politicului vine sa învrăjbească ca sa nu vedem adevăratele cauze. Ne arată doar efectele, fără sa își asume ca ei sunt aceia care au generat cauzele, sau noi ca societate, prin pasivitate și indiferenta. Când esti atent la motivații, vei intui apoi și scopul lor. 

Ce fel de societate vrem când obligam 80%, 90%, ba chiar 100% ca in Gibraltar sa se conformeze la normele noastre sociale? Pentru Dumnezeu, chiar de ar fi cel mai bun lucru din lume, nu va șoptește un drăcușor la ureche, măcar de curiozitate, din romantism, sa fii altfel? Nu poți sa empatizezi chiar și pentru o clipa cu rebelul din tine? 

Oare nu asta ne învață și mitul Genezei, ca aceasta lume perfecta, Edenul, Paradisul, a fost corupt de primul rebel care s-a îndoit: Oare așa a zis Dumnezeu? Oare așa au zis Autoritățile? Oare e bine sa nu ieșim din casa? Oare știința nu e infailibila? Și atunci a început schimbarea in lume. O schimbare care este dihotomica, bi- polară. 

Trăim din acest punct de vedere intr-o Lume perfecta, tocmai prin imperfecțiunea ei. Tocmai prin faptul ca posibilitățile noastre rămân deschise. Ca suntem ființe cu liber arbitru intr-un sistem determinat. Și ca oricând sistemul nostru se poate schimba, îl putem negocia, sau îl putem corupe. 

Mitul eternei întoarceri, forța ce vrea sa pună ordine in Univers înainte de marea explozie, cand totul era ca la început, perfect, uniform, desăvârșit. Doar ca între teza și antiteza, se afla un momentum: nimicul! Și doar in acest haos desăvârșit lumea noastră materială își poate atinge potențialul.