Maica Domnului pedepsind pruncul Iisus -Max Ernst-


La fel ca în Enigma Dorinţei a lui Dalí, observam şi în Maica Domnului pedepsind pruncul Iisus a lui Max Ernst, complexul lui Eudip, mama care îşi pedepeseste odrasla. În psihanaliză, complexul oedipian simbolizează legătura erotică inconştientă cu părintele de sex opus şi rivalitatea faţă de părintele de acelaşi sex, care se dezvoltă încă din copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi teamă în cadrul unei stări nevrotice. [1]

Observăm aşadar dorinţa mamei de a-şi castra pruncul pentru a-l avea doar pentru ea. În vechea cultura ebraică, circumcizia era semnul legământului între popor şi Dumnezeu, un Dumnezeu care îi vroia cu gelozie. Simbolul autorităţii materne este dat de piedestalul pe care stă. Este undeva sus, ca un fel de tribună a judecăţii drepte. Prin jocul de rol pe care îl are, mama este îndreptăţită să-şi pedepsească pruncul. Ea este autoritatea supreamă. Acest simbol este evidenţiat prin ridicarea mâinii. Culoarea roşie a bluzei este simbolul pasiunii, rodul excesului de zel cu care îşi pedepseşte pruncul. Această culoare contrastează cu albastrul cerului şi crează un violet, aproape de roz, o culoare neutră evidenţiată pe peretele din stânga. Tot pe acelaşi perete, ca într-o anticameră se observa chipul a trei bărbaţi care par să discute. Feţele lor sunt mulţumitoare, ca şi cum ar simpatiza cu gestul făcut de Maică Domnului. Faptul că discută din spatele zidului însemană ca ei nu vor să ia parte la acţiune decât în mod pasiv. Ochiul închis al primului om, dar şi expunerea celorlalţi la urchea lui, par a şopti faptele întâmplate.

Problema moralităţii actului nu se poate pune decât din perspectiva mamei. Ea este singura care decide dacă este bine sau nu să-şi bată pruncul. Această concluzie este întărită de aura cercului, care încă stă pe capul ei, spre deosbire de pruncul Iisus, al cărui cerc a căzut pe jos. Dincolo de compexul eudipian, gestul stârneşte resentimentele ascunse ale copilăriei. Câţi dintre copii nu au fost pedepsiţi de mame, acumulând astfel frustrările de mai târziu. Acest lucru se poate transforma în obsesii cu timpul, în ura sau din contră, poate crea o depedenţă maternă. Nevoia de siguranţă psihologică, de o autoritatea care să fie recunoscută. Mama care îşi pedepseşte pruncul, dar şi tatăl care nu ia atitudine sunt două polarităţi în complexu lui Eudip. Pentru că acest complex se manifestă adesea doar între mamă-fiu, tata-fiică.

Dincolo de aceste interpretări psihanalitice, cred că artistul a vrut să şocheze tocmai prin producerea neverosimilului. Pentru că în definitiv, suprarealismul înseamnă întâlnirea dintre o maşină de cusut şi o umbrelă pe masa de operaţie (Comte de Lautréamont). Din moment ce ideea îţi vine în minte, ea te ispiteşte şi nu-ţi dă pace. Se transforma în obsesii şi în coşmaruri. Numai când laşi imaginaţia liberă te vei simţi cu adevărat liber, când ajungi să o obiectvezi şi să iei cunştinţă de ea. La fel cum gândul ispitei a venit la Eva în grădina Eden printr-o îndoială şi a dispărut prin faptul că a cedat ispitei mancând din fruct, la fel şi obsesiile se cuibăresc în mintea creatorului şi nu-i dau pace. Fructul oprit ar fi tocmai această nebunie, care şochează opinia publică. Cum să-şi bată pruncul Iisus, Maica Domnului, când noi ştim prea bine că a fost fără păcat, fără cusur? Tocmai aceste încercări de a fi un copil bun, de a nu călca regula, vrea să evidenţieze Max Ernst în tabloul acesta. Încercări care pot naşte adevărate complexe de inferioritate, care pot să limiteze libidoul sau să inhibe imaginaţia, originalitatea şi spiritul creator. Te bat chiar dacă esti cuminte, este o dorinţă masochistă, o eliberare a energiilor negative, o descărcare a propriilor frustrări pe copilul nostru, pe o parte din noi, el fiind doar proiecţia noastră,”carne din carnea noastră”.

Şi câţi dintre noi nu ne-am imaginat fapte penibile, doar de dragul absurdului? Aceste imagini pe care le-am reprimat în incoştient şi care au revenit de fiecare dată în visele noastre, au stat ca un ghimpe în coastă. Poate că ne-am imaginat scene nuduri într-o biserică, iar dintr-o dată am spus că aşa ceva este imposibil, am expediat din mintea noastră repede orice imagine. Dar ea persistă, e acolo şi nu ne dă pace până nu o eliberăm. Probabil că penibilul din spaţiul public ne face să ne visăm noaptea mergând pe străzi goi. Pe mine cel puţin, m-a impresionat acest tablou prin caracterul lui şi prin puterea de a nega, de a întoarce pe dos lucrurile. Se îndepărtează de acest coreset al oricărei etici şi morale care ne-a reprimat, care ne-a făcut să luptăm cu noi înşine, cu voinţa opusă naturii, civilizaţia opusă barbarismului.

Tocmai această rupere de cutume vrea să evidenţieze Max Ernst în tabloul Maica Domnului pedepsind pruncul Iisus. Pentru că dincolo de toate, suprarealismul înseamnă elibararea fanteziei, rupera de orice cutumă şi de orice tradiţie, negarea conservatorismului şi a dogmelor.

[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Complexul_Oedip accesat 07.03 2010

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere