Arta ca fascicol de semnificatii



Pictura in ulei. Popescu Teodoru Daniel 1999
Edit. D.M.

Primele civilizaţii pe care le cunoaştem noi au fost creatoare de Cultură, iar arta este una din manifestările culturale. De la civilizaţia Sumeriană şi Egipteană până în zilele noastre, arta a fost condiserată un model al culturii. Ea vorbeşte despre stilul de viaţă, despre o anumită concepţie şi viziune cu privire la lumea înconjurătoarea (Lumea de Jos) şi cu privire la o lume nevăzută (Lumea de Sus), despre obiceiuri, credinţe, rituri, etc. 

Arta a apărut întotdeauna ca un surplus, (frumosul, estetica), dar şi ca o nevoie de a da sens şi de a semnifica lumea înconjurătoare (nevoia psihologică de a integra contrariile, de a da sens, de a stabili şi a fixa anumite stări).Din moment ce omul a descoperit importanţa uneltelor dar şi avantajul pe care îl poate da cultivarea pământului, acesta a renunţat la vânătoare şi s-a stabilit pe marginea marilor Delte şi Fluvii. Bogăţia şi fertilitatea terenului au creat un surplus de hrană. Descoperind olăritul, şi-a făcut vase din lut în care a putut depozita pe un timp mai îndelungat hrana şi pe care le-a decorat cu diferite motive artistice. A ridicat ziduri de apărare pentru a-şi proteja proviziile făcute. S-a mărit astfel intervalul de timp liber care era ocupat până atunci cu supravieţuirea şi apărarea, cu străbaterea de suprafeţe întinse de pământ pentru procuraraea hranei. Putem spune că manifestările artistice au apărut o dată cu surplusul de timp liber, cea ce a dus la conştientizarea Lumii de Sus, „de dincolo” prin contemplarea Cerului, prin „ridicarea ochilor”. Ca şi astăzi, oamenii consacră din ce în ce mai mult din timpul lor liber artei dartorita scăderii numărului de ore de muncă urmare a revoluitiei industriale.

Dupa cum am vazut, omul a deprins creatii artistice inca din cele mai vechi timpuri. Şi nu din valoarea lor strict practică, cât din valoarea lor sentimentală, simbolică, decorativă. Când spunem "creaţii artistice", nu ne referim la acele tablouri pe care le consideram noi "artistice" sau valoroase, ci la o multitudine de manifestări ale spiritului uman sau îndeletnici (de exemplu: arta olăritului, arta decoratului, arta războiului). Creaţiile artistice sunt toate acele "adăugiri inutile", "gratuite", pentru a înfrumuseţa, pentru a orna anumite obiecte şi pentru a crea anumite stări, anumite senzaţii şi anumite emoţii. Cu siguranţă nimeni nu o să pună într-un muzeu o farfurie de porţelan fabricată în zilele nostre pe care este pictată o luptă mitologică. Dar ea este un obiect de artă prin faptul că tehnica şi procedele cu care a fost imprimată imaginea vorbeşte despre civilizaţia zilelor noastre.  Asadar trebuie sa distingem in arta polaritatea creati-tehnica, limbaj-unealta.
                                 
Pentru că trăim într-un univers simbolic, artă e oglinda fidelă a Lumii date (cosmoide). Însă e greu să spunem de unde începe arta, dacă simpla săgeată se poate numi creaţie artistică. E greu să separăm unealta de limbaj, frumosul de practic sau creaţia de tehnică. Astfel, admitem de la început că arta, ca manifestare a civilizaţiei poate fi atât un gest gratuit al minţii, "o finalitate fără scop"[1] cum spunea Immanuel Kant, dar şi „un scop în sine” prin tehnologie, design, performanţe şi utilitate. Pentru că frumosul e util, e o necesitate pe care o vedeam în supravieţuirea speciei, în selecţia naturală. Nu doar cine e puternic supravieţuieşte, ci supravieţuieşte cel mai frumos. Noi oamenii, ne alegem partenerii de viaţă dintre cei frumoşi, nu doar pe cei utili sau cu care ne-am potrivi mai bine. Iată dar că omul nu crează artă "doar de amorul artei", ci şi dintr-o utilitate strict practică. O maşină de Formula Unu aflată în muzeul tehnologiei se poate numi o operă de artă.Ea vorbeste despre arta secolului xx, arta tehnologiei de varf la fel cum artat pop vorbeste de la sine despre societatea de consum sau "societatea care naste peturi". Aşadar, pentru a defini artă este foarte importantă şi funcţia de metalimbaj care integrează obiectul într-un univers mai larg, plin de semnificaţii şi trimiteri. Pentru că arta trimite atât la obiectul în sine, cât şi la ceva de dincolo.

Comunicarea artistică este un tip de comunicare distinct, cu particularităţi evidente, care o deosebesc uneori radical de comunicarea ştiinţifică şi de comunicarea orală sau scrisă.  Aşadar, pe noi ne interesează să vedem particularităţile comunicării artisistice şi în special în pictura suprearalistă unde putem găsi atât o formă de comunicare cât şi o formă de cunoaştere prin utilizarea de simboluri şi prin caracterul "iraţional" al procedeelor. Pentru realizarea acestui obiectiv va trebui să analizăm arta ca formă de comunicare, ca sistem de semne, ca limbaj care codifică un conţinut informaţional specific, asemeni unui fascicol de semnificaţii.

---

[1]  Immanuel Kant, Critica facultăţii de judecare, Editura All. 2007, pp ( 117-129)