Despre adevarul artistic

Muza lui Constantin Brancusi

O sa scriu putin. Nu mult. O observatie si o completare.Adevarul artistic tine de arta ca forma de cunoastere, de partea in care atribui artei mai mult decat prevede simtul comun. Adica partea oculta sau spirituala. Hmmm lucruri de care numai demodatii se mai entuziasmeaza, cei care cred ca arta e o forma religioasa, un mod de a trai. De fapt acei romantici care inca supraevalueaza importanta artei. Ma rog, daca e un inceput de paranoia sau o stare de normalitate, nu eu sunt in masura sa decid. Am facut greseala sa cred ca numai cei care se regasesc pot face arta mare. M-am inselat. Si o sa vedeti de ce.

Asadar, am observat ca indiferent de starea psihologica in care artistul creaza, el isi cauta esenta. E un proces de revelare a ideolectului (pentru cel care priveste) si al Sinelui pentru cel care creaza. De ce spun asta? Pentru ca in om se afla o esenta pusa si nu dobandita. Numai Eul reprezinta acea cunoastere progresiva, care poate fi dobandita o data cu evolutia sociala/artistica a creatorului. Adica tot ce se poate perfectiona, tot ce tine de mediu, de spiritul vremii in care creaza. Dar Sinele, ceea ce il face pe om sa fie unic si totusi universal, el e acolo de cand lumea. Cred ca nu starea psihologica defineste arta, ci gradul de sinceritate. De-aceea artistii nu sunt ne-aparat niste oameni normali. Artistii de azi au impresia ca Eul e un izvor nesecat de inspiratie. Nu degeaba a devenit sinonimic a fi artist cu a fi egocentric. Aici ar fi de discutat pe marginea lui Salvador Dali. Dar poate cu alt post.

Nu putem sa judecam arta dupa persoana. Pentru ca artistul, la nivel intuitiv, la nivel verbal (scriitorul) isi poate recunoaste Sinele si totusi sa nu traiasca conform cu Sine. Deci, artistul poate sa fie prins in aceasta contradictie fara sa isi dea seama ca are cheia implinirii. Insa mai sunt si acei artisti care se identifica cu arta lor pana la absenta ei. Pana acolo incat nu mai se distinge omul de personaj. De exemplu Don Qujote, el traieste artistic. Dupa parerea mea, artistul cauta de fapt finalitata artei, absenta intrebarilor. Intuitiv, da, toti au aceasta resursa in ei. Insa putini traiesc artistic. Viata nu mai poate fi separata de arta

Biografia lui Brancusi e insai arta lui. Brancusi ajunge la perfectiune, slefuieste pana acolo incat nu mai are nevoie sa adauge sau sa scoata nimic. E suficient Siesi. Caci nu pentru ochi e facuta arta lui Brancusi, ci pentru simturi. Nu pentru a fi privita, ci pentru a fi atinsa. Inchizi ochii si simti. Muza lui Brancusi parca a fost scoasa din ape. Un alt exemplu a fost Iisus. El nu a scris, nu a pictat, dar a trait artistic. Daca ar fi fost o poveste, ce autor! Sa-si rastigneasca personajul...