Visul ca forma de cunoastere.

Photo D.M. Noaptea Galeriilor 2020 

Am fost un visător profesionist. Îmi puneam căștile pe cap și adormeam așa ca in transă.  Devenisem semiconștient de lumea interioara, căci îmi puteam controla visele. Eram arhitectul propriei Lumi in care evadam in fiecare noapte. 

Prima lecție pe care o poate învață un visător profesionist este zborul. Sigur, dacă visezi ca zbori și nu ti-ai propus asta, Jung te îndeamnă sa iei măsuri cu privire la planurile tale nerealiste și fanteziste s-ar putea sa suferi de un delir de grandoare, s-ar putea sa cazi și sa te lovești rău. Acesta  ar fi un vis simbolic. Dar dacă îți propui sa zbori doar ca sa te distrezi îți sugerez sa începi cu Google Earth pana adormi. Așadar visul in starea de veghe pleaca de la o imagine concretă. 

Visul poate fi un drog. Iar când visul devine mai frumos decât viața, atunci se instalează depedenta. Ca un joc pe calculator. Pentru ca acele lumi fantastice au fost create, sunt sigur, de visători profesioniști...ca Jules Verne. Da, da, ideile din filmul Inception cu Di Caprio și cu faptul ca poți rămâne blocat in vis sunt puțin exagerate. Ideea  însă e pe aproape. Nu mai aveam nici o motivare sa ma ridic din pat.  Mantrele si anumite cuvinte funcționează când te aventurezi prea departe și vrei sa te trezești. 

Lumea se afla in posibil dar numai ceea ce ființează devine Adevar. Oare nu chemam prin puterea de a imagina, viitorul? Oare Jules Verne nu a creat Lumea pe care o trăim astăzi? Și tot ceea ce gândim despre viitor nu sunt posibile Lumi? Sunt  din moment ce le putem imagina. Însă doar sub o anumită forma ființează Adevarul. Sau realitatea. 

Nu am mai visat demult. Sunt intr-o perioada de ani buni in care visez rar și puțin notabil. Ceea ce spune despre mine ca am o viața inconstienta destul de normala. Nu caut sa visez. Dar dacă as fi izolat in vreo camera, închis in întuneric, as sti ca exista o posibila evadare. Singura problema e ca și in vis exista motivul labirintului. Când rațiunea nu ne da pace ne pune sa rezolvam probleme. Ce dovada mai buna ca lumea visului trebuie gândită fenomenologic? 

Motivul labirintului mi-a fost dat sa îl retrăiesc in stări febrile și delir. Și dincolo de orice frica, mintea raționala rămâne cea mai înfricoșătoare închisoare. Dacă oamenii visează la nemurire, la a prezerva mintea sau a o transfera, atunci cu siguranța exista iad. Și probabil ca in cazul asta moartea e cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla. Mai exista și alte motive in vis: căderea, zborul, urmărirea, apariția in locuri publice îmbrăcat insuficient, lupta cu arme fără gloanțe, alergatul pe loc, etc. 

Îmi permit sa am însă vise psiho-dinamice. Acele vise care au rolul de a prelua grijile de peste zi, conștiente sau inconștiente si a le da o expresie plastica. Numim asta in termeni medicali funcție de sublimare. Le cunosc si nu ma chinui sa le explic. Ba chiar ma bucur. Cu cât e mai tulbure cu atât voi fi mai liniștit a doua zi. Aceste vise nu îmbogățesc cunoașterea. Deci nu merita efortul interpretării la omul sănătos. Dar au o importantă mare in terapia psihanalitica. 

Visele psiho-somatice. Inima transmite anumite vise. Ficatul, plămânii, nu de putine ori visam când suntem obosiți sau când scade oxigenul din sânge. Cu privire la aceste vise daca suntem atenți putem afla diagnosticul sau chiar intui o boala fatală. Inconștientul își cunoste bine corpul. Orice schimbare chimica se traduce printr-o stare sau dispoziție. Creste puțin temperatura în camera și te visezi la mare sau când nu ești hidratat suficient alergând in desert. Visezi o casa care arde anunțând probabil o pneumonie. Tot aici apar visele premoniții care pot anticipa moartea. 

Tot aici intra și  visele de comoditate, când trebuie sa te trezești dar mai vrei sa dormi  ca visezi o cabana la munte, cu foc in șemineu și covor de blana pe podea. Numim acest tip de vis Paznicul Somnului. Când vrei sa te trezești și nu poți, ca sa nu aduci elemente lucide in vis apare  Gardianul Viselor. Tot el te face sa uiți anumite vise sau sa nu realizezi ca visezi. 

Mai sunt acele vise care devin latimotive. Ele ar putea însemna ceva mai mult. Se apropie de ideea de arhetip. Dar se confunda ușor cu visele de tip trauma. Cu acea trauma încă neidentificată. Visele de tip arhetipal sunt singurele care ar putea fi o forma de cunoastere care nu sunt deduse prin experiența personală. Freud numește aceste vise “rămășițe arhaice”. Așa cum corpul nostru are o istorie a evoluției, tot așa și psihicul nostru. 

Aici amintim un alt gen de vis care deformează mult realitatea. In  termenii psihologiei abisale e de fapt cenzura visului sau condensare. Visul suferă o extensie, o distorsionare/condensare, pentru a nu scapă elemente din subconștient in conștient. Din motive supra-conștiente, morale, etice, raționale, sociale, religioase, științifice, aceste vise se folosesc mai de graba de metafore și de imagini simbolice pentru a deforma conținutul manifest. Pe acest gen de vise se lucrează bine cu oamenii care au suferit o trauma,  nevroza, isterie, depresii cronice, etc. 

Freud de exemplu vede in vis un surogat simbolic al unor procese de gandire raționala. Materialul din care se formează visul îl numește el conținut oniric latent. Visul propriu-zis e conținutul oniric manifest. Procesul prin care se formează visul din imagini dispersate îl numește travaliu. Deci in nici un caz aici nu poate fi vorba de o forma de cunoastere. Conținutul visului nu exprima nimic mai mult decât materialul din care s-a format. In acest caz viața conștientă a individului.  

Cred intr-o interpretare dinamica a viselor. Dar numai atunci când viața conștientă o cere. A deveni un visător profesionist este o forma de alienare. Sigur ca ne place sa romantizam, sa spunem ca nebunul catatonic este un visător blocat in vis. Doar ca prin vis nu putem cunoaste ceva mai mult decât ceea ce suntem. Ne putem cunoaste mai bine pe noi înșine, dar Nu putem cunoaste un fapt obiectiv, exterior, indepedent, in afara experienței. De exemplu, nu putem afla răspunsuri existențiale. 

Totuși, rămâne o posibilitate neexplorata de a cunoaste visele arhaice, arhetipale. Acestea conțin informații prețioase despre trecutul și viitorul nostru. Poate nu vom afla ce este omul, unde se duce, dar macar ce putem face, de ce suntem capabili, asta da e posibil. Sunt simbolurile din vise care ne-ar putea salva ca specie. Cred ca ar fi o forma buna de rezistența și comunicare atunci când orice drept ne va fi luat. Este bine sa nu știm încă de ce suntem capabili. Pentru ca unei forte supra-raționale nu i te poți opune decât printr-o viața simbolica irațională, arhetipala, primitiva. 

Distantarea sociala in Nostalgia lui Tarkovski

 

captura din  Nostalgia Andrei Tarkovski

Haideti sa ne oprim la o scena particulara din nostalgia de Tarkovski. Si anumte, gestul in care eroul isi da foc in piata publica, pe sacari. Observam oamenii "distantati social" la doi metri departare unul de altul. Asistand ca la un spectacol. Fara sa intervina, fara sa fie miscati de acest gest, ca si cum toti ar fi drogati. Ca si cum ar vedea un spectacol care nu face parte din viata lor. 

Multe din scenele lui Tarkovski sunt filmate de la distanta. Obiectele, oamenii, animalele si lucrurile toate au un spatiu de distantare care intr-un final duce la singuratate. Iar aceasta lumea se dovedeste ca nu poate fi salvata de o lumanare invartita in jurul bazinului sau de alte ritualuri si credinte. Mai poate fi adusa aceasta Lume la realitate printr-un gest extrem, prin sacrificiu? Caci nostalgia ne vorbeste despre o lume pierduta. O lume care avea sens. In Noua Lume eroul nu isi poate gasi umanitatea. In ultima scena din film este inconjurat de vechile pifanii, de ruinele unei biserici. 

In "Nostalgia", Tarkovsky se foloseste de acest simbol ca sa exprime gradul de alienare al omului in societate. Un om isi da foc in piata publica. Ceilalti privesc ca la specol. Fara sa inteleaga gestul. Pentru ca sinuciderea este un manifest. Un gest. Ca cel pe care l-a facut si romanul Liviu Croneliu pe timpul regimului lui Ceausescu. Studentul ceh la istorie si economie Jan Palach isi da foc in piata asemeni filmului tarkovskian, protestand impotriva unui regim totalitar. Pentru ca sinuciderea este un gest simbolic cu efecte latente de care se teme cel mai mult politicul. 

Este irațional sa te sinucizi din disperare. Este irațional sa te sinucizi când viața ti se pare grea. Asta nu e sinucidere, e dezertare, ca un las ce fuge din prima linie. Dar este rațional sa te sinucizi atunci când nu mai ești întreg ca Om. A fi Om înseamnă a îți accepta moartea. Ca Socrate. Ca Isus. Numai sacrificiu din dragoste reprezinta un gest autentic, asumat, care are constiinta propriei maretii. Nicidoata din disperare!

Noul Socialism Corporatist

Vechi & Nou 

Karl Marx avea dreptate. Dar cei care au aplicat comunismul au greșit. Revoluția nu o face omul ci mijloacele de producție. Ideologia nu trebuie sa primeze mijloacele. Astăzi, mijloacele sunt date de noua revoluția tehnologică. Atunci era revoluția industrială. Dar țările comuniste încă nu aveau mijloacele de producție capitaliste. 

Cu alte cuvinte, marile schimbări au fost aduse nu de om, ci de acele revoluții tehnologice. De la Epoca de piatra la Bronz și pana azi. Pornind de la folosirea uneltelor(arc, săgeata, sapa, plug), după cum observa și Bergson, pana la revoluția tehnologica de azi. Comunismul nu a avut succes pentru ca nu a fost implementat la momentul oportun. El trebuia implementat in cele mai industrializate tari. Marx spera ca va fi adoptat prima data in Regatul Unit.

Noul sociealism va fi impus de mijlocele de producție, ci nu de oameni. Și aici ma refer la revoluția digitala de care incepem sa devenim tot mai  conștienți . Care va crea o societate de asistați social. Depedenți de autoritate. De mijoacele de producție care sunt detinute de cateva corporații. 

Status-Quo va fi mult mai greu de schimbat. Socialismul vine și cu powerness. Cu depedența de autoritate. Revoluția franceza a fost posibila tocmai datorită clasei burgheze care avea capital. Numai prin Capital se poate schimba ceva. 

Așadar noua ordine socială e periculoasa pentru ca va fi aproape imposibil de schimbat. Nu vom avea prin ce mijloace. Fără capital nu exista putere. Burghezia a putut pune sub semnul întrebării Monarhia datorită capitalului și mijloacelor de producție. Noi nu vom detine nici una nici alta. Clasa de mijloc, mica burghezie va disparea. Deja se vede tendinta asta in tarile Occidentale.  Tehnologia e prea complexa ca sa fie “democratizata”. Roboții AI nu se construiesc  in subsolul casei sau in garaj așa cum romantizeaza filmele SF. Tehnologia are nevoie de mijloace financiare enorme. 

Cei care vor deține mijloacele vor fi câteva corporații. Marile companii digitale sunt in top 10, mijloacele de comunicare fiind un lucru esential. Este vorba de computere cuantice de roboti AI care in curând vor depăși inteligenta colectivă. Vor fi super-zei. Văd in socialism o Amenințare la libertățile individuale. Tocmai datorită faptului ca egalitatea nu oferă putere reala individului, ci depedenta de autoritate.  Pentru ca mulțimile prin egalitarism vor fi lipsite de împuternicire, de autoritate reprezentativa. 

Economic vom avea de toate. Și poate chiar iluzia alegerilor. Ca la raft, multe ambalaje de la aceeași companie. Dar din punct de vedere al libertăților vom intra intr-o era întunecată. Una in care vom întreba Zeii ce putem face, ce putem spera, cu cine suntem compatibili și ce sa facem azi sa nu ne plictisim. Corpul va deveni un bun colectiv. Sănătatea ta trebuie monitorizata pentru ca nu mai e a ta, e a tuturora. Intimitatea. Strada. Locuința. Etc. 

O Interpretare fenomenologica a tehnicii moderne

Când Martin Heidegger  spune sa nu facem din tehnica un instrument înseamnă sa nu facem din mijoacele cunoașterii un scop.

Am ajuns la nivelul tehnicii de azi pentru ca acum 500 de ani am putut sa ne imaginam o lume a tehnicii moderne. O data cu da Vinci. Astăzi putem zbura pentru ca acum 500 de ani Da Vinci și-a imaginat un aeroplan. Chiar dacă din punct de vedere tehnic nu avea nici o valoare, pentru ca Adevarul nu ființa in deschisul tehnicii. 

Mai bine de 20 de ani a stat Geoffrey Hinton in laboratorul sau de informatica din Toronto, lucrând la algoritmul care avea sa facă din Iteligenta Artificiala o noua revoluție. De ce? Pentru ca înainte se creeze acea lume, și-a imaginat-o. Și-a imaginat o Lume cu mult înaintea posibilităților tehnice. Adevarul încă nu se afla in acea deschidere a tehnicii ca sa poată ființa. Era un Adevar posibil. Care însă a apărut in momentul in care a putut lua ființa. Și asta va însemna cât de curând o noua Lume. O numim revoluție. Iar tehnica va trebui sa se supună Adevărului exprimat in limbajul informatic, sa ia forma pe care ne-o dorim. Și o va lua, căci se lucrează intens la computere cuantice.

Ce legătura are Lumea Zeilor Antici cu lumea Inteligentei Artificiale?  Istoric nu are nici o legătura. Fenomenologic, are. Pentru ca Zeii au coborât iar printre noi. Pentru ca omul se retrage in lumea creată de imaginația lui, lumea Fantastica. Atât zeii atenieni cât și zeii noștri moderni sunt conectați la eul colectiv, la fricile colective. Sunt imaginea noastră extinsă la nivel Cosmic. Da, Universul se pare ca zilnic crează noi Lumi, din acest Pământ. Pentru omul recent, vom fi Extratereștri. Dar nu putem găsi o cauzalitate între cele doua Lumi. Pentru ca o data cu Zeii dispare și Lumea. Formele devin incomprehensibile. Deschisul acela se Închide in Pământ cu formele lui.  Ceea ce facem prin procesul Istoriei, prin reconstrucția cronologica, nu e decât o așezare in prezent,  o alta Lume. Asta e fenomenolgia aplicată Istoriei. 

Coboram in trecut pentru a ne da o forma inteligibila prezentului. Refacem trecutul, dar nu trecutul Lor, trecutul nostru. Îl reașezăm pentru a ne fixa prezentul și a ne pregăti viitorul. Avem nevoie de cronologie penteu a lega momente, dar memoria nu este cronologie. Numai rațiunea are nevoie de cronologie. Istoria e o suma de momente independente. O masa amorfa. Istoria nu e nimic fără Subiect, fără interpretare. 

Nu orice imagine, vis, zeitate iese din Pământ. Doar cea care se poate conecta la viitor. Așadar căutam constant in trecut acele Lumi care ar putea sa fie. Așa apare cronologia. Adică o poveste inteligibila. Iar povestea se schimba de la epoca la epoca, mereu.  Căutam in arta și in literatura. (Nu este o Căutare conștientă, ci una inconstienta, colectivă). Dovada stau chiar schițele lui Da Vinci. Nu ne-au ajutat din punct de vedere tehnic, dar au fost descoperite tocmai datorită faptului ca Tehnica a luat deschisul Adevărului. Altfel ar fi rămas “in ascundere”. 

Lumea fanteziei e la fel de Adevarata ca lumea fizica, atât timp cât ne-o putem imagina. Lumea lui don Quijote e o lume paralela. Care influentează lumea noastră. Le dam acea valoare din perspectiva prezentului, ci nu a trecutului. Pentru ca trecutul nu are valoare obiectiva. Faptele nu sunt fapte fără o interpretare, care in fond e fenomenologica. 


Ne folosim de instrumente pentru a cunoaste. Dar scopul cunoașterii nu e tehnica. Am făcut însă din tehnica un scop, și tindem sa vedem Lumea numai prin aceste lentile. Pentru ca instrumentele noastre sunt lentilele, microscopul prin care ne uitam la Lume.

Pentru omul de știința nu exista decât ceea ce e supus tehnicii. Asta e supunerea-la-comanda de care vorbește Heidegger in Ființa și Timp. Ei forțează Lumea sa incapa in lentilele instrumentului. Cu alte cuvinte forțează Adevarul. Orice experiment are o premisa. O pre-judecată. 

Instrumentele noastre fac parte din noi, nu sunt obiecte exterioare.  Un microscop este un ochi. Orice instrument e o prelungire a omului. Asa cum o sapa e o prelungire unei mâini.  Nu este ceva din afara lui ca sa spunem ca are obiectivitate absoluta. Tocmai asta denunță Heidegger când spune ca ne repezentam tehnica drept instrument. Tehnica e un mod in care Adevarul apare in deschidere, un alt mod in care Adevarul apare in deschidere e arta, religia. Nu facem din religie un scop. Religia este doar o tehnica\mijloc sub care Adevarul iese din pământ și ființează.

Un alt mod in care ființează adevarul este in aceasta deschidere a Inteligentei Aartificiale. Formele care vor ieși din pământ  vor fi total diferite de lumea pe care o cunoasteam. Pentru ca o noua tehnica apare in deschisul adevărului. O noua lume care cu vechile instrumente nu ne-o putem imagina încă. 

Teoria Cunoașterii

Știm totul sau nimic. In sensul in care știm ceva, stim totul. Prima urma lăsată de pensula e totul. A doua urma e totul. E o urma in timp. Urma pensulei crează Universul, pentru ca numai in timp și din pământ  se poate crea. In arta, pe lângă timp și materia apare și limbajul. Limba e conceptul mental, materia e semnul-simbol. Arta e o combinație dintre cele trei. Și nu exista o creație mai mult sau mai puțin Arta. Definim arta. Eu definesc Arta Mare. Dar in momentul definiției ea capăt atât forma cât și Adevar. Nu exista Adevar fără forma. Conceptul mental are o forma. 

Vei spune, cum de exista mai multe viziuni despre Arta, despre Dumnezeu și despre Univers? Contradicția e doar in limbaj. Unul numește o forma, altul o forma, dar nu se pot decide asupra limbajului. Așa a apărut logica, filosofia, și informatica. In fond, comunicarea. Pentru a ne pune de acord asupra formelor. O limba vede un cer. O limba vede alt cer. Ambele văd cerul. Ambele au dreptate, căci cerul nu exista in afara formei. Dar forma e definita de limbaj. Iar limbajul o forma de comunicare.  Eschimosii au mai multe cuvine pentru a exprima starea zăpezii. Bosimanii au mai multe cuvinte pentru a exprima forma norilor. 

Definim Un tablou ca pe suma liniilor. Căci liniile sunt forte așa cum gravitația este o forța. Sunt linii de forța ce străbat timpul. O line pe onpanza este o linie in timp. Ea este Adevarata. Ea exista. A doua linie exista independent de prima.  Căci numai omul face legătura in minte dintre materie și conceptul mental, adică dinte linii.  Și numai OMul definește forma. Linia asta e arta și este mai adevarata decât alta. Aici apare limbajul. Și tot aici apare și Relgia. Aici apare și neînțelegerea. Pentru ca limbajul e contradictoriu. Și tot aici ne diferențiem de animale. Ele nu pot lega liniile intr-o forma, deci nu pot face Arta. Creative sunt și animalele, dar Creația tine de aceasta legătura dintre forma, materie și concept mental.

Dacă vrei sa înțelegi Omul nu te uita in gura lui. Dacă vrei sa înțelegi Arta, nu te lua după definitii(căci toate definițiile sunt adevărate din moment ce sunt).  Dacă vrei sa înțelegi religia, lasă dogma și cearta de cuvinte. Dacă vrei sa înțelegi cerul, nu clasifica norii. Dacă vrei sa înțelegi Adevarul, trăiește viața. Dacă vrei sa înțelegi o Civilizație, nu te uita la formele pe care le lasă in nisip, căci aici nu e nimic de înțeles. O Civilizație intra in pământ o data cu limbajul ei. O Civilizație poate fi cunoscuta numai din interiorul limbii. Uitați-va cât ne chinuim sa înțelegem atât forma cât și simbolistica piramidelor. Sigur, ceea ce înțelegem nu e decât propria noastră imaginație.

Vezi ca te contrazici aici și vezi ca zici altceva in alt paragraf mai jos, îmi va spune un logician. O da, ii voi spune, limbajul e contradictoriu. Dar la fel ca in pânza de mai sus, deși liniile par neschimbate, in timp, forma lor se sparge și se recrează de fiecare data când o definesc. Azi o definesc după cum îmi e starea. Da, din punct de vedere logic e un sofism. Dar din punct de vedere filosofic eu îl nu numesc Adevar. Forma iese din pământ și din conceptul mental. Se sparge și se aduna pana epuizează infinitele Lumi, infinitele forme. In sensul in care știu ceva, iată ca știu totul. O linie e întregul. Doua linii e întregul. Și acum sa închei și eu cu întrebarea lui Noica: noi am venit sa ne adunam cu voi sau voi ati venit aicea sa va adunați cu noi? Care linie se aduna cu care? (Logica lui Ares) 

La ce mi-a folosit studiul Istoriei?

Îmi aduc aminte, masterand fiind La Istorie, sentimentul pe care îl aveam când intram din Bulevardul Elisabeta pe holurile facultății. Era ca și cum m-as fi furișat pe o usa secreta, intrând intr-o alta Lume. Lumea de dincolo. Lumea in care timpul începea sa stea in loc. Apoi încet , foarte încet sa curgă la vale, înapoi. Contrastul asta dinte lumea de afara, grabita, transpirată, agitata și holurile facultății de Istorie, răcoroase, ponosite, cu ziduri vechi și groase, cu balustrade de beton,  mi-a rămas mult in amintire, in nări, in pori.

Aerul coridoarelor răcoroase, relicvele din poze, mirosul podelelelor mucegaite și cărțile cu coperți îndoite de timp, tot acest decor era parca menit sa te scoată din imediat, din lumea Profana, sa te detașezi de propria istorie, statut social, cultura, limba, sa lași tot ceea ce înseamnă socializare in strada, ca sa poți judeca imparțial faptele.

Sa fie Istoria acea Regina ponosita? Acea haina demodata a gândirii, care nu aduce profit și cu care nu poți aplica la un job serios?  Dacă am putea prezice viitorul, poate așa am câștiga un ban cinstit. Dar din păcate,  istoria nu prezice viitorul pentru ca istoria nu se repeta. Putem învață cum sa discernem adevarul de falsitate. Putem sa învățam ce e ăla un document. INTR-o lume in care Minciuna, știrile false și dezinformarea sunt tot mai reale.

Istoria te disciplinează. Căci va trebui sa clasifici documente după sursa lor. Sa le treci prin mai multe filtre. Sa compari surse diferite și sa te întorci la izvoare. Din istorie învățam cum sa lucram cu informația. Doar așa putem spune ca nu ne vom lasă manipulați sau dezinformați. Istoria te învață sa ieși din Lume și sa te ridici la nivelul faptelor. Sa lași omul subiectiv in strada, sa îmbraci haina ponosita a Judecstorului. Și chiar dacă nu vei avea toată informația, toată imaginea de ansamblu, tu vei discerne însă Adevarul.

Am privit din strada după mai bine de 7 ani la fereastra la care alta data stăteam și așteptăm sa între domnul Ciupala ca sa ne îndrume in tainele picturii de gen. Și din strada facultatea de Istorie îmi pare incomprehensibilă. Lucrurile nu pot fi cunoscute decât din lăuntrul lor. Nu pot sa spun decât povesti, dar niciodată nu voi putea surprinde prezentul. Istoricul este mereu cu un pas in urma Istoriei. Pentru ca prezentul nu îl putem trai conștient. Iar trecutul este adus in strada, adică in prezent. Este trecutul nostru, nu al lor. Lucram cu propriul trecut. Trecutul meu de acum o mie de ani.

M-a preocupat Istoria. Pentru ca am vrut sa înțeleg. Nu Istoria Unei civilizații sau a unui popor delimitat in timp si spațiu. Am vrut sa înțeleg raportul meu cu Istoria. Pentru ca Istoria înseamnă la urma urmei Timp. Am vrut sa înțeleg dacă faptele mele contează dacă au o legătura cauzala, o logica, o știință, un determinism. Dacă omul face sau este făcut de Istorie. M-a preocupat filozofia istoriei. Și am înțeles. Știu ca multe întrebări rămân deschise. Dar de data asta chiar am înțeles. La nivel intuitiv. Am înțeles fără sa explic. Nu printr-un răspuns sau altul am ajuns la Adevar, ci prin absenta întrebărilor.

Sunt mulți oameni pierduți, care su rămas captivi coridoarelor  Unicersitatii ca in lumea lui Kafka. Pentru ca sunt de fapt coridoarele gândirii. Sunt castele înălțare de mintea și imaginația omului. Am întâlnit mulți profesori care nu au reușit sa se readapteze lumii din strada. M-au sedus cu descoperirile lor, cu nu știu ce Cloșca de aur, cu puii ei, cu Imperii ale gândirii și cu hoarde ce au cucerit Lumea. Și mi-au spus, băiete, avem o lume mai buna pentru tine aici. E lumea pe care ti-o ridici. Poți caută prin arhive, poti descoperi singur ceea ce vrei. Și așa era. Voiam sa cred in Piramide? Nici o problema! Căutam tot ce se poate despre piramide. Fără sa le fi atins vreodată.

Cu toate astea am ieșit in strada. Iar din afara aceasta Lume îmi rămâne închisă. Căci deși cunosc pasiunea și dedicarea istoricului, din perspectiva omului prezent, aceasta pasiune îmi pare lipsită de sens. Ca oricărui trecător care se întreabă, dacă mai exista cineva dincolo de aceste ziduri sau sunt doar muzeu? A turiștilor care fac turul alături de un ghid. Km 0 le explica el, fără sa știe dacă Istoria se face pe holurile facultăți aici, in imaginația lor,  sau in strada.