Eva

 Ipoteza :

> Nu exiști  

> decât prin faptul că  

> cineva  

> a ales să păcătuiască  

> Împreună cu tine.

1. Înlocuirea limbajului cu gesturi și stări  

   → dispariția mediului simbolic comun → căderea în imanență pură, pre-lingvistică, aproape animalică

2. Promiscuitatea mai indecentă decât păcatul  

   → păcatul clasic presupune încă o lege, o transcendență pe care o încalci  

   → promiscuitatea descrisă aici e mai radicală pentru că **nu mai recunoaște nici măcar existența unei legi de încălcat**

3. „Participation mystique” (termen împrumutat de la Lévy-Bruhl)  

   → nu mai e contopire romantică, ci o fuziune regresivă, pre-individuală, în care limitele dintre eu și celălalt se dizolvă într-un mod ambiguu vinovat

1. **Existența nu e acordată de ființă în sine, ci de actul comun de încălcare**  

   Nu „cogito ergo sum”, nu „exist pentru că sunt iubit”, nu „exist pentru că Dumnezeu mă privește” — ci:  

   **exist pentru că cineva a fost de acord să se afunde împreună cu mine**.

2. **Păcatul devine condiția posibilității recunoașterii intersubiective autentice**  

   În registrul clasic al iubirii romantice sau creștine, celălalt mă confirmă în bunătatea mea potențială / în imaginea mea de lumină.  

   Aici celălalt mă confirmă tocmai prin **acceptarea de a mă vedea în întunericul meu cel mai adânc** și de a se lăsa văzut la rândul lui în același întuneric.

3. **Existența ca efect al unei crime consensuale**  

   E o răsturnare radicală față de tradiția occidentală:  

   nu actul de creație, nu actul de iubire pură, nu actul de contemplare —  

   ci **actul de corupere reciproc consimțită** devine fundamentul ontologic al persoanei.

4. **Fără martorul-păcătos, devii fantomă**  

   nu doar că celălalt te vede, ci că **alegerea lui de a păcătui cu tine** este cea care îți acordă realitate.  

   În absența acestui gest de co-păcătuire, devii ireal, inconsistent, neverificat existențial.

În această viziune extrem de întunecată și în același timp foarte lucidă,  

**identitatea umană nu se mai construiește nici în bine, nici în frumos, nici în transcendență**  

— ci în **acceptarea comună a căderii, făcută cu ochii larg deschiși**.

„Nu exiști decât prin faptul că cineva a ales să păcătuiască împreună cu tine”  

poate fi citit ca o antropologie a prăbușirii consimțite,  

ca o metafizică a **solidarității în vinovăție** care merge mai departe chiar decât solidaritatea în suferință (a lui Dostoevski, de pildă).

E una dintre cele mai pesimiste (și în același timp foarte oneste) formulări posibile despre ce mai poate însemna „a fi împreună” după ce au căzut toate măștile romantice, morale și religioase.

Anarhismul. Un sistem posibil?

Imi propun ca in acest post sa ating un subiect sensibil și anume, Anarhismul. 

Termenul a intrat in mentalul colectiv ca fiind sinonim cu starea de haos. Dar anarhismul nu înseamnă violenta si haos. Anarhia este o stare primordiala, in care omul era bun de la natura. E ceea ce identifica Rousseau, ca fiind un bun natural, inainte de a se crea legi si norme, omul era pasnic, liber si egal. Anarhismul nu este o stare de Anomie, asa cum intelege Émile Durkheim stare de relaxare a regulilor si normelor sociale, ca fiind o dezordine sociala. [Ar fi interesant de vazut conceptul de Anomie si in viziunea lui Robert Merton]. Anarhismul este un ideal spre care trebuie sa tinda orice om care vrea sa isi maximizeze libertatea. 

Asadar, clarificand putin termenii, haideti sa atacam problema. LA ATAC!

Se știe ca școala a fost mereu un centru de indoctrinare. No, dar nu asta e problema, ca pana la urma cine vrea sa iasă din peșteră și sa își pună întrebări o poate face. Problema e fabrica de diplome. De ce dacă vreau sa fiu, și am sa încep de jos, ca să nu para ca exagerez, sa zicem apicultor, căci cunosc bine domeniul, îmi trebuie diploma? De ce statul, sistemul, trebuie sa îmi dea o diploma ca să pot profesa? No, acuma știu, malpraxis, sa ne asiguram ca ești calificat, sa protejam pe ceilalti, și argumentele curg. Numai Unul singur lipsește: sa te controlam mai bine. 

Argumentul asta se bazează pe faptul ca noi, ăștia deștepți știm mai bine ce e bine pentru tine. De-aia, nu te duci la vraci , ci la doctori. Dar dacă vreau sa ma duc la vraci? Nu sunt oare o ființă autonomă înzestrată cu rațiune, si pe propria răspunderea, cunoscand bine riscurile, vreau sa ma las operat pe cord de un vraci, care e problema? O nu, tu nu iti aparți. Tu , corpul tău e un bun comun. Trebuie protejat. Pe bune?  Codul penal nu incrimineaza sinuciderea. E adevărat ca inlesnirea ei este însă sancționată. Rămân totuși adeptul libertății absolute cat mai aproape de anarhism [iar anarhia nu e haos, ci e idealul spre care trebuie sa tindem].

Sistemul de diplome nu e ceva nou. Încă din evul mediu breslele aveau sistemul asta. Dacă vizitați cetatea medievala Sighișoara o sa vedeți în Turnul cu ceas un astfel de document. Pentru a controla producția, pentru a colecta taxele și impozitele. Nu puteai sa practici o meserie fără acest drept. În fapt erai un sclav, dar cu anumite privilegii. Da, am văzut bine in pandemie ca oamenii nu cauta libertatea, ci privilegiul. Pentru ca asta ii face diferiți, ii face sa se simta mai frumoși, mai buni, mai morali ... Dacă toți ar fi fost liberi, viata lor ar fi fost foarte banala. 

Anarhismul nu este un haos, este un ideal. Un ideal spre care orice ființă autonoma și libera ar trebui sa tindă. Fără diplome, fara autorizații de construcție, fără impozite pe proprietate, fără structuri de forță centralizate. Știu ca propaganda din filme prezintă scenariul asta ca fiind gen Mad-Max, dar societățile primitive infirma total aceasta ipoteza. Omul și natura primitiva cauta sa se conserve. E o lege naturala. Nu cauți sa intri în conflicte inutile. Nu, speciile cele mai agresive nu au supravietuit. Caci agresivitatea înseamnă un consum de energie și o șansă mare sa fii ranit. O rana in lumea naturala poate sa îți fie fatala. Societatile primitive, desi nu aveau legi scrise, nu traiau nici pe de parte intr-o stare de haos. 

Hahaha, apropo de asta. Se zice ca Dacii au dispărut pentru ca au fost  exterminați de Romani. Dacă au dispărut, [nu importa adevărul istoric e doar un exemplu] au dispărut datorita agresivitatii. Nu au știut când sa facă compromis. Poate ca asa se explica genetica noastră selecționata, au rămas doar lașii și fricoșii, dar uite ca au trecut 2000 de ani și triburi de navalitori, imperii au trecut peste noi, dar noi tot aici. Deci selecția a functionat altfel decât ne așteptam noi. În fine. Anarhia nu e lipsita de legi, ci legile sunt interiorizate in experiente, epigenetic transmise in generații. Te-ai ars, nu mai pui mana pe jar a doua oara. 

Sigur ca e o utopie. Dar trebuie sa pornim discuția de la maximum de libertate, de la un principiu ideal. Apoi fiecare decide cât poate sa cedeze din propria lui libertate. Dacă vrea închisori, legi , taxe și impozite, sistem social și o societate reglementata, etc. 

De fapt Anarhismul deja funcționează. Dar doar pentru băieții deștepți care știu să eludeze regulile, care știu sa triseze sistemul, care au putere, și care se bucura de resurse și toată libertatea, fiind mai presus de legi. Pentru acești oameni, sistemul este sfânt caci nu li se aplică lor. Pentru cei pe care ii consider victime, și care joaca după reguli, care culmea nu sunt negociate și nici scrise de ei, Anarhismul ar putea pune bazele unui nou contract social.

O alta forma de violenta

Bai, vreau sa zic ca sunt mândru de blogul meu. Mândru de tot ce am scris în arta ca forma de comunicare și cunoaștere. 

Și acum sa revenim la oile noastre. Eu am tot scris despre violenta simbolica. Nu știu de ce, poate ca dintr-un handicap intelectual, ma consider un om simplu. În sensul ăla, peiorativ. Adică slab mobilat. Adică nu as putea sa fiu intelectual, nu pot reproduce nimic din ceea ce știu. Nu rețin nume, nu am prieteni cu care sa ma laud ca am băut ceai la Capsa, in lumea intelectuala. Nu pot sa înșir o sumedenie de Nume mari, care sa ma ridice și nici nu am un podcast cu o biblioteca în background[deși nu ar fi o idee rea]. Toate astea nu ma califica în clubul select al mobilatilor. Tocmai de aceea, dintr-un "resentiment al sclavilor" cum ar spune Nietzsche , ma identific cu omul simplu, mediocru, și mai puțin norocos. Proletari, uniți-va! Da, poate ca asta e, conștiința de clasă striga în mine după dreptate. Sa fac dreptate omului de jos. Știu, argumentele mele nu sunt elitiste, și nici erudite, dar avantajul meu este ca am o formidabila intuiție. Un simt al mirosului bine dezvoltat, instinctiv . Simt impostura de la kilometrii distanță. Simt fracturile logice si ca un rechin, atac acolo unde simt sânge. 

Așadar, sa atacam problema! 

Violența simbolics este o forma de  agresivitate aplicata de pe o poziție intelectuala de către o clasă care nu se mai Auto-denunța ca fiind elitista, ci progresista. No, despre ce e vorba? Pur și simplu despre o violenta soft. Violenta practicata prin ceea ce ei numesc gândire critica. Numai ca aceasta gândire critica are un singur sens. De sus în jos. De la dăstepți la populime. Vox populi, Nu? Da ma, sunt oameni simpli, dar asta nu te califica sa foloseai mijloace de manipulare mai puțin etice doar pentru ca tu consideri scopul un bine superior , general, în folosul comunității . Nu ma, nu. Scopul nu scuza mijloacele. In Nici un caz. Repet. În nici un caz! Cum naiba se face ca intelectualii nu mai critica deloc puterea, ideea de libertare, contractul social nu mai e pus sub semnul întrebării ca un J. J. Rousseau , ci doar își bat capul  cu prostii? Dacă doar atâta pot ei? Sa dea în al mai slab? E grav...

Ești deștept și ți-a dat Natura o capacitate intelectuala. Foarte bine. Dar te folosești de ea ca de o arma. Prin argumentele tale, conștient fiind că nu există un Adevăr absolut, fără să te îndoiești un pic, vrei să schimbi și să aduci pe ceilalți la numitorul tău comun. Ca un psihopat care își alege o victima facila, pe care sa o domine, de data asta nu prin forță bruta sau șantaj emotional, ci prin puterea argumentarii, prin puterea autorității data de nu știu ce diploma sau televiziune sau titlu pe care îl afișezi atât de ostentativ in fata numelui. ING. Dr. Prof. Arh. Pentru ca tu te identifici cu o profesie, nu cu Omul. Da, fără sa știi faci din ingamfarea ta o lupta de clasa. Și când prostia se întoarce împotriva ta, că asta ai semănat, te vei mira de virulenta ei. Fiindcă ai ratat ocazia unica sa înțelegi Omul.

Ca toți psihopații, obsedați de control, violenta simbolica urmărește aceeași schema, de la autoritate la victima. Violența se exercita aici soft. Un psihopat, cu o Inteligenta peste medie, își alege din victime tocmai pe cele care sa răspundă fascinației lui intelectuale. Eu nu înțeleg cum altfel se poate manifesta acest erotism al unor femei pentru un barbat care sa le domine pur și simplu intelectual. Sigur ca tocilarii ăștia își flexeaza doar mușchii mintii, cum adesea le place lor sa recunoască. Haha, și vei observa dorința asta masochistă din ce în ce mai mult dacă citești descrierea unor profile de dating : "sapiosexual" apare la cele mai multe fete "singles " adica , mai pe limba românească, nu ma mai fute la icre, fute-mi creierii. Și apoi hai sa ne uitam la emisiuni unde sa radem împreună de aia prosti.

Dar dacă ar fi puțin mai modești, ar pricepe poate ca începutul cunoaștrii e chiar necunoașterea: "stiu ca nu știu nimic, " spunea atât de modest Socrate. De aici se poate construi însă o atitudine onesta fata de viata și fata de omul simplu. Nu vad decât un dispreț total fata de acea simplitate care nu poate articula gandurile. Dar ce, faptul ca un pom nu vorbește înseamnă că nu gândește? Un pom Nu simte? Crezi cs doar ceea ce poate fi exprimat, există? Categoric nu.

Jargonul. Oho, in spatele jargonului as putea demasca toată elita noastra intelectuala. Un limbaj de lemn întâlnit numai la entelectualii de salon ai partidului. Să vorbești, dar cât mai pompos, ca doar tu ești dr. conf.univ. Si ce bine se manifesta conștiința de clasa când ai un dr. în fata, câte osanale poți aduce atunci sistemului care îți perpetueaza specia si iti certifica in/competentele prin titluri si diplome. Nu mai suntem Nobili, nu mai suntem Sir. și nici nu ne mai cumpărăm titluri, ci doar diplome.

In partea a doua o sa scriu despre fabrica de diplome. Pana atunci, noapte bună!

Omul este măsura tuturor lucrurilor *

Am stat și m-am tot gândit, la rolul Artei in viata mea, dacă as da și as face totul pentru asta. Răspunsul nu a fost atât de evident, însă la sfârșitul acestei săptămâni, am devenit tot mai nesigur.  Pana la urma e un fapt, ci nu doar un exercițiu mental. Sigur, exercițiul mental a trebuit a fi rezolvat prin ipoteze și supoziții.

Faptul e ca nu as face orice pentru Arta. E un adevăr greu de asimilat pentru cei care cred în Arta. Nu sunt dispus sa pun viata mea personala în pericol, apropiații, cei la care țin, de dragul artei. Prefer acest compromis, prefer sa fiu atent și sa ma autocenzurez, chiar dacă știu ca Adevărul doare.

Pentru ca nici Arta, nici Adevărul, nici Dreptatea, nici Legea nu sunt mai presus de Om. Toate aceste categorii nu sunt ireductibile, ontologic primitive, substanțe primordiale, imuabile . Consider ca Omul nu este făcut pentru Arta, nici pentru Lege. Ci tocmai invers stau lucrurile, adică „Anthrōpos metron pantōn*"[ Protagoras]

Așadar, nu puține au fost momentele când, am făcut acest pact, nu cu Diavolul ca Mefisto, ci cu Omul. De câteva ori mi-am șters anumite versuri, am renunțat la anumite imagini doar ca să nu lezez sentimentele celor din jur. Știu ca pentru un artist e greu sa accepte această autocenzura. Ca trebuie sa țină permanent  o negociere cu el însuși.

Pana unde putem face acest compromis? Căci pana la urma nu vei putea sa împaci pe toți. Iar aici tine de fiecare. Caci Arta nu e făcută sa spună Adevărul confortabil, ci de cele mai multe ori pe cel incomod. Cel care ne pune oglinda în fata.

Însă eu, eu am considerat erou nu pe cel care într-un moment de extaz și nebunie pleca la război. Ci pe cel care, având acest instinct de a își răzbuna poate nedreptatea, rămâne totuși lângă oile sale. E o lașitate ar spune cei mai mulți. Dar ce fel de lașitate e aceea care se lupta cu propria nedreptate, cu Ego-ul, și totuși rămâne fidel Lui însuși ? 

As putea sa critic multe fapte. Sa fiu acel justițiar al Adevărului. Și sa pun legea mai presus de Om. Caci asta înseamnă să trăiești sub lege. Dar eu nu sunt nici Jandarmul Culturii, care vede în orice greșeală o oportunitate, nici Arhanghelul dreptății. Sunt doar un om, care vede în mediocritate esența de a fi. 

Încerc sa fac din aceste sentimente călduțe, un Univers in care se poate trai și respira, fără scandal. Sunt cel care vrea sa trăiască contradictiile în cel mai cuminte mod dacă e posibil. Vad arta ca pe un drum, un mijloc, niciodată un scop în sine.

*Omul este măsura tuturor lucrurilor. [Protagoras]