Istoria peisajelor. O scurta introducere. Istoria Cerului.

Vroom Hendrick, Dumbrava 1625.
Pentru a avea o imagine generala despre cum evolueaza gandirea intr-o epoca, cum se trece de la un curent la altul si cum se schimba mentalul colectiv, e bine sa inceapem cu istoria peisajelor. Pentru ca in peisaj imaginarul este mult mai usor de perceput... Trebuie insa sa admitem ca "schimbarea de paradigma" nu se produce dintr-o data, asa cum istoricii ne-au obisnuit cu anumite curente si influente artistice delimitate strict de anumiti ani. Influentele se intrepatrund, insa schimbarea e evident. Daca admitem ideea de "istoricitate" ca etape inchise, atunci ne putem insela cu privire la adevarul artistic. Ideea de "evolutie in salturi" mi se pare discontinua si putin exagerata, daca omul "evolueaza" intr-adevar spre "ceva". In drumul devenirii, omul nu arde nici o etapa, ci le absorbe pe toate, existand in noi mereu filozofii latente ale trecutului, reintoarceri sub alte forme. Asadar, pentru a patrunde in  "Istoria peisajelor" trebuie sa mergem asemeni lui Noica in De Caelo si sa privim mai intai "Istoria Cerului".

Jan Both Pas Montan 1639-1641
In cartea Geneza, Dumnezeu desparte apele de sus de cele de jos. Astfel se formeaza Cerului si Pamantul. Profetii Vechilui Testament spuneau ca Dumnezeu troneaza in cel de-al 9-lea Cer. Patriarhul Iov avea o viziune heliocentrica asupra Pamantului intrebandu-se retoric cine a pus cercul Pamantului si cine a stabilit greutatea norilor. Pentru Thales, spune Noica, lumea era o emisfera, la fel cum fusese si pentru inaintasii sai. Aristarc, autorul unui sistem heliocentric despre care se poate banui ca era asemanator celui al lui Copernic, nu este urmat. Pentru Aristotel, omul facea parte din natura, Statul fiind anterior omului. Iata dar, omul isi ia locul in natura ca un simplu obiect. Lumea ii este data. Lumea lui Aristotel era formata din aproape 54 de Ceruri, numar la care cu greu s-a ajuns.

Jan Both Pas Montan 1639-1641
Adevarata revolutie se produce insa o data cu Copernic urmata in filozofie de Descartes care ruseste sa elibereze omul de obsesia naturalista, ca abia cu Pascal cugetul sa aiba simtamantul nostru modern al Infinitului Mare (infinitul Mic la indieni).Va intrebati,  ce implicatie are acest fapt si cum modeleaza el imaginarul? Acceptand materialitatea Cerului, omul se trezeste vietuind intr-un clopot de sticla. Greutatea norilor pentru Iov. Mai inalt sau mai aproape de pamant, acest clopot nu a incetat sa imbrace Lumea veacuri intregi. (Vezi Blaga, Morofologia Culturii, cupola bisericilor Biantine). Cata timp s-a pastrat conceptia unui cosmos finit, omul inca traia in "Lume". Traind in mijlocul naturii, totul era insufletit de un spirit. Puteai simti prezenta zeilor in fiecare dumbrava, in fiecare colt obscur si intunecat al Templului sau al unei Catedrale Gotice, respirai zeitatea. Astazi, vom incerca sa descifram si sa intelegem aceste Hierofanii in peisajele pe care le-am ales in mod intentionat, punandu-le cronologic in pagina.

Teniers David Tigani cca 1685
Mai intai, pentru a intra in atmosfera, v-as recomanda sa dati play pe Sarabande. Veti avea acces la o altfel de Lume care vi se va deschide simturilor si cunoasterii. O lume pe care n-am pierdut-o definitiv, dar am lasat-o in camerele obscure ale inconstientului.
Vroom Hendryk, in 1625, cu putin timp inainte sa se nasca Handel si Bach, picta o minunata dumbrava. De ce oare si-a ales un colt al naturii "atat de banal" pentru noi azi? N-ai sa intelegi, poate, daca n-ai trecut singur printr-o padure racoroasa, copil fiind. Chiar in mijlocul zilei, cand tacerea devine mormant si frunzele se nelinistesc, parca simteai atunci cum trecea chiar Sfantul Duh. O spaima te cuprindea si iti dadea fiori. Incepeai sa te uiti in spate, sa alergi pana intr-o poiana. Nu te aventurai in mijlocul poienii, pentru ca iarba care-ti trecea mult peste genunchi era culcata la pamant. Acolo au jucat ielele, pe-acolo au trecut cavalerii cu ogarii sa vaneze fecioarele. Era o vanatoare periculoasa, pentru ca zanele nu se lasau prinse, iar povestea care se nastea din vanatoarea lor te lasa mut...

Francisco Goya- Gaina oarba- 1788
Aceasta spaima continua intr-un peisajul crepuscular la Jan Boath. Pentru ca numai in aceasta trecerea dintre zi si noapte aproape insesizabila, numai in acesta neliniste a Cerului sangerand asemeni lui Hristos, norii devin apasatori. Cerul coboara mai aproape de om, pentru ca omul traieste mai aproape de Cer. Traieste in acest templu al naturii: Padurea, care sustine prin trunchiurile copacilor greul Cerului. Omul se ascunde in padure si nu priveste Cerul decat printre frunze ca un Adam decazut si rusinat. Atunci cand danseaza o face in aceasta limita dintre zi si noapte, dintre cer si pamant, dintre padure si deschidere. Iata dar de ce un Jan Boath picteaza numai intranduri, pasuri montane prin care omul se strecoara, vai alungite. Peisajul nu trebuie sa fie oglinda naturii, ci natura trebuie sa transfigureze peisajul, sa creeze o atmosfera ca atunci cand ceata se ridica. Trebuie sa fie o Lume plina de materialitate, grea ca o povara, apasatoare, dar fascinanta. Sub aspect tehnic, renascentistii aveau toate abilitatile sa creeze o imagine in oglinda, dar nu o faceau ca in cazul portretelor.

Carlos de Haes, Defileu, 1872.
Abia cu David Teniers cerul incepe sa se mai limpezeasca, dar foarte timid. Norii persista, insa culoarea cerului devine mai transparenta. Parca omul indrazneste sa vada mai mult, dincolo de nori. Insa peisajul la Teniers alterneaza clar-obscur, ca abia cu Goya sa se treaca la spatiile deschise, la culorile vii si insorite. Natura nu mai devine apasatoare.  Se pastreaza insa un copac ca o amintire a unei vremi apuse. Omul iese sa joace la marginea satului, se prinde in hore, indrazneste. Insa Soarele in toata splendoarea lui se lasa asteptat in sfarsit in tabloul unui Carlos de Haes. Norii dispar, atmosfera se pierde, maretia peisajului se ridica doar prin "superlative". Maretie care ne misca si pe noi astazi, desi e sterila: cea mai mare Cascada, cel mai Inalt Munte, cea mai rapida Pasare. Priviti cata liniste e in peisaj marin al cerului, spatiu care se deschide larg. As putea spune ca pana aici aveti dreptul sa asculti Sarabande, pana aici a fost drumul nostru, pana aici am patimit,  pentru ca nu vreau sa transofrmam totul intr-o parodie.

N. Grigorescu Fete lucrand la poarta
Usor-usor se va trece in impresionism cu un Marsal Fortuny care picteaza scene din viata de zi cu zi dar fara sa piarda inocenta copilariei de alta data. Peisajul nu mai sta sub semnul dionisiacului, al obscurului, ci al apolinicului. Ciobanasul cu fluieras de exemplu. Imaginarul renasterii asupra antichitatii era influentat direct de perceptia Cerului. Mitologia se naste in padure, nu pe inaltimele Acropolului. In sfarsit, peisajul "renaste" in Scoala de la Barbizon prin expresionisti incercand sa recupereze "sentimentul pur" al naturii printr-un Jean Francois Millet(Rugaciune pe camp 1857), Jean Baptiste, Charles Frnacois...Continua cu impresionismul unui Claude Monet sau al unui Pirre-Auguste Renoir. Insa, singurul care a mai reusit sa se ridice atat de aproape de cer in spiritul "renasterii" ramane Nicoale Grigorescu(1839-1907) in tabloul Fate lucrand la Poarta. Iata dar, aceeasi atmosfera preistorica a lui Denis Van Alsloot din jurul anului 1600, pentru ca romanul mereu a trait in "dumbrava minunata".

Denis Van, Diana&Acterion. cca 1600
Astazi Cerul se limpezeste de-abinelea pentru ca Natura poate fi cunoscuta, nu mai este un "mister", sau cel putin este pana va fi supusa "cercetarilor de laborator". Albastrul cerului nu mai devine decat o reflectie a undelor de lumina in Atmosfera. Se eliberaza o data cu Carlos de Haes omul de naturalismul aristotelic? Ce pierdem si ce castigam pin ridicarea Cerului? Simtim si nu putem nega ca o data cu ridicarea Cerului ne departam de Lume, cu mii de ani lumina, ani pe care astrologii inca si azi ii mai numara. Castigam maretia infinitului asemeni lui Pascal? Sau am pierdut hierofaniile Lumii, copilaria in care inca ne mai speriam de umbra noastra? Am pierdut inocenta care ne facea sa alergam spre orizont? Nu stiu...Va las pe voi sa imi spuneti...

Niciun comentariu:

Mari consumatori de arta si miere