Corpul ca forma de religiozitate

Leonardo Da Vinci& Rubens intoarcerea Daianei vanatoare

A manca sau a nu manca, a consuma anumite alimente sau a consuma altele, dincolo de aceasta dilema, actul in sine capata tot mai mult ceea ce a fost la origini, una act moral. As spune sacru, dar cum sacralitatea a fost prealuata astazi tot mai mult de partea ei rationala si stiintifica, prefer sa lucrez cu termenul de moral sau etic. Se pune problema moralitatii atunci cand se sacrifica anumite fiinte pentru a fi mancate?

La originea lor, alimentele erau inchinate zeilor. Se dadea o zecime din toate culturile si se ardeau pe altar jertfe, tocmai pentru a multumi zeilor. A sacrifica si a manca carne era un act sacru, si in unele culturi doar initiatii aveau voie sa faca acest lucru. Trupul si el era vazut ca un Templu. Sau ca o alcatuire sacra. Ritualurile de canibalism au fost intelese ca primitivism, dar ele aveau o functie sacra. 

Ei bine, cu aceasta mica introducere vreau sa ajung la ceea ce ne framanta pe noi in zilele noastre. Si anume: A manca este o problema de moralitatea? Am observat ca tot mai multi se simt vinovati pentru ce mananca. O felie de pizza cu multa sunca poate fi o decizie intre bine si rau, atat timp cat aceasta decizie aduce un beneficiu corpului. Iata dar, corpul in sine a devenit un cult, un ideal si o forma de religiozitate. 

Poate ca ideea de individualitate nu este atat de noua pe cat credem. In sensul in care devenim constienti de corpul nostru. Nu este o conditie necesara. Leonardo Da Vinci, aduce corpul in prim plan aproape de imaginea zilelor noastre. Nu ca pe o entitate divina, ca un dat ceresc, ci ca pe o unitatea biologica, cu grupe de muschi bine definite. Omul este incadrat in linii geometrice si in proportionalitate. Este un corp perfect. Sa fie  o desacralizare a imaginii zeului? Probabil ca asa suntem inclinati sa credem, pana la urmatorul argument. Caci iata, omul isi creaza noi mituri. Eu am sa le zic simboluri. Pentru ca sunt muuult mai cuprinzatoare.

Simbolul trupului ca Templu. Acest trup este un loc sacru, deci ai responsabilitatae morala sa ai grija de el. Astfel, multi oameni si-au impus, fara sa stie ca in spatele acelor argumente rationale se ascund de fapt niste rituri si o dorinta de purificare identica cu cea a initiatior, si-au impus sa nu mai consume de exemplu zahar. Sau carne. Sau cei mai evlaviosi dintre ei nu consuma nimic procesat sau la mana a doua, raw. Se aduce aceasta cazna a corpului la nivel de moralitate. Nu se mai impune Postul Pastelui sau Postul Negru pentru purificarea trupului, ci acum se vorbeste de dezintoxicare, freshuri, cure si de ce nu clisme.

In renastere, Michelangelo il sculplteaza pe David si defineste proportiile a ceea ce era considerat a fi moral si frumos. Pentru ca tot ceea ce e fruomos e si moral. Corpul inca o data devine, prin sine, un obiect sacru. Profani sunt masele ignorante, profani sunt multimile care nu au civilizatia furculitei. (Furculita devine un Icon al omului civilizat, care nu se arunca cu dintii sa devoreze hrana, ci cu rabdare, aproape ritualic, inghite bol cu bol). Rubens insa parca picteaza mai mult ospete Bahice si Orgii unde abudenta este opusa sacrului. Insa, aceste ospete sunt doar "dezlegari" de care oamenii au nevoie pentru a isi refula instinctele primare. Edenul, sau raiul, este mai de graba un loc al Ospatului, ci nu un loc al moralitatii. 

Cat de interesanta este aceasta imagine, nu-i asa!?! Sa crezi ca raiul este de fapt o dezlegare dincolo de bine, a excesului si a abudentei. Sa crezi ca raiul este un loc in care roadele pamantului nu sunt necurate. Si ca nu trebuie sa te gandesti la ceea ce mananci. Si ca nu mai te vei simti vinovat pentru o felie de pizza sau o ciocolata la o ora tarzie. Insa pentru oamenii cu un nivel al moralitatii peste medie, cat si pentru cei care vor sa arate ca in filme(caci eroii din film sunt un ideal), trupul capata un caracter moral si etic. Bineinteles ca sunt si alte perspective prin care putem sa vizualizam corpul uman.

Obsesivii compulsivi au anumite ritualuri "de indepartarea e raului". Ba cunosc pe cineva care ajunsese in punctul in care trebuia sa manance totdeauna 3 mere nu 2. Pentru ca numarul par de fructe creeaza dezechilibru. Si combinate numai cu anumite fructe, din aceeasi ratiuni. Acesti oameni isi formeaza propriul lor ritual, care Dunezeu stie prin ce mecanisme inconstiente se pun in miscare, si cu ce argumente stiintifice si le intareste. Sunt insa niste oameni cu un inalt grad de moralitate si civilizatie. Sunt oameni de care e nevoie, pentru a invata sa sortezi gunoiul. Si probabil ca natura nu creeaza nimic fara scop. Ea stie cel mai bine sa se adapteze si sa faca dintr-un banal mar, un fapt etic si moral.

Am mancat o data carne. A nu doar o data. Dar o data am mancat carne cu constiinta animalului pe care l-am mancat. Si atunci am inteles pe acei canibali. A manca este un act inainte de toate sacaru! Iar daca a -a porunca spune ca a pofti este un pacat, atunci ma intreb, la ce fel de pofta se refera daca nu la astfel de pofta? Am fi crezut ca am iesit din religiozitate, din mituri o data cu epoca stiintifica, insa am devenit mai puritani ca niciodata. Pentru ca asta e natura omului. 

Problema cea mare pe care o vad e aceea ca ne-am adus corpul in minte, in propria imagine despre corp. Iar granita dintre noi si lume creste, cu cat devenim mai constienti, mai obsedati mai implicati de corpul nostru. Caci orice cunoastere este si o cadere. A cunoaste lucrurile in mod nemijlocit inseamna a le cunoaste prin corp. Dar nu acest corp al lui Da Vinci rationalizat, inscris in cerc si patrat. Ci corpul lui Rubens. Corpul care face excese, care doarme in iarba ca un animal si se trezeste dimienata cu roua pe el, corpul asta al orgiior si dezamatului si al ... 

Teremeni: A manca,  sacrificiu si act sacru. Formele noi si chipuri vechi. Corpul considerat ca Templu. Bachus. Cunoastere nemijlocita. Despre purtitanismul de tip nou.