Violenta Simbolica

Mereu m-a preocupat drama omului simplu. Aspura lui se exercita o violent simbolica, iar cei care stiu sa faca din cuvinte o sabie cu doua taisuri, ii reduc la tacere pe oamenii simplii, cu cele mai sincere sentimente. Si eu am dat inapoi cand altii m-au acuzat. Si uneori m-am simtit incapabil sa ma apar. De fapt e drama omului in genere. Imposibilitatea de a spune ceea ce este. Sa fii, din lipsa de cuvinte, mai prejos decat tine insuti. 

Intr-o disputa nu castiga cel care are dreptate, dar acela care isi sustine mai bine punctul de vedere. Tacerea niciodata nu a fost luata ca argument. Cand Iisus era acuzat pe nedrept in fata lui Pilat, fiind implorat sa spuna ceva in apararea lui, acesta a stat mut si nu a spus nimic. Ce putea spune? Nu renunti astfel la adevarul interior, ci il intaresti cu pretul tacerii tale. Caci astfel te ridici deasupra argumentelor care te condamna la moarte. Exista un Adevar care nu este enuntabil. Cand lasi armele jos si refuzi sa lupti, ai dezarmat dusmanul. Tacerea ca ultima forma de rezistenta, incapatanarea ca forma de protest. 

Pai cum, un om care nu vorbeste, nu exista? Un pom e adevarat, nu vorbeste, dar asta nu inseamna ca nu exista, ba din contra, are inteligenta lui codificata bine in fotosinteza dintre lumina si pamant. Astazi, oamenii simplii si nevinovati sunt condamnati la ani grei de puscarie. Oamenii vinovati care isi permit un avocat ies fara nici o pedeapsa. Cine mai crede in dreptate cand totul e intors pe dos? Si totusi, ma simt dator sa vorbesc in numele acelei categorii, sa fiu avocatul apararii.

O data cu omul se naste si limbajul. Deci el este crator de realitate. Intreaga lume se rezuma la un amplu discurs. Este real ceea ce se poate spune mai limpede si usor. De parca ceea ce nu se poate spune, nu exista. Adica ceea ce se poate spune se poate spune prea bine. Dar Omul este mai mult decat limbaj. Atatea sentimente si trairi inefabile sa fie aruncate la cosu de gunoi? Pe ce motiv? Ca nu pot fi rationalizate, prinse in enunt? 

Cand omul simplu iti spune, lasa ba ca stiu eu mai bine, nu e o prejudecata asa cum se zice. Specialistii in comunicare numesc asta cutume bazate pe adevarul simtului comun. Cand taranul iti spune asta, el se refera intr-o fractiune de secunda la un intreg univers, la o experienta de viata integratoare, la propriile valori si trairi, la frici colective codificate in Simboluri. Nu ai tu cum sa stii de pe pozitia de specialist prin ce a trecut el si strabunii lui. Si nici el nu iti poate explica cu cele sapte clase ce a trait intr-o viata de om. Poate ca la prima vedere e o incapatanarea, dar macar omul simplu are demnitatea sa refuze un dialog al surzilor.

Ce inseamna violenta simbolica? Nu inseamna doar sa folosesti cuvinte vulgare sau sa intimidezi verbal. Ci inseamna sa exerciti o presiune intelectuala asupra omului naiv. Inseamna sa ii pui in fata doar acele argumente de care el nu poate dispune. Prin faptul ca tu esti mai destept, nu iti da dreptul sa folosesti aceasta inteligenta speculativa doar ca sa atingi un obiectiv, caci asta se numeste manipulare. Si nu exisa obiectiv nobil atins prin mijloace manipulative. Pentru ca binele pe care crezi ca il faci poate avea un rezultat dezastruos. (David Mihailov, repost, 2010)

De dragul diversității

Vreau sa va Imaginați o Lume perfecta. O Lume utopica. Și apoi sa va puneti întrebarea, ce fel de Lume este aceea in care nu exista nici un rebel? 

Mărturisesc ca am furat de câteva ori in viața mea. Când eram mic, ne strângeam in gasca, intram in pivnița vecinei sa furam mere din lăzi. Aveam si noi mere, dar știți cum e gustul Pomului Interzis, mai dulce ca orice. 

A doua oară când am furat a fost o minge, cu bunul meu prieten Kitty. După un campionat între școlile gimnaziale, mingea se oprise in boscheți. Am stat acolo ca Cloșca pe cuib, am urmatit-o pana au plecat toți. Am murit însă de rusine ca ne-a aflat directoarea. Dar nu mi-a zis nimic, doar s-a uitat la mine din cap pana in picioare ca și cum m-ar fi desființat: eram mai gol ca primul Om! 

Și am mai furat o data la maturitate. Nu am sa va spun ce si de ce ca sunt sigur ca nu o sa ma intelegeti și o sa fiu tratat ca Hoții de cai. Dar senzatia aia de libertate, de fericire ca am putut sa încalc normele, plăcerea de a fugi pe străzile din Florența alături de partenerii mei păcătoși, sora-mea și iubitul ei de atunci…

Nu întâmplator avem eroi ca Robin Hood. Care era de fapt (și de drept) un delicvent. Un om certat cu legea. Un vagabond, un Tâlhar la drumul mare. Un leneș. Un aventurier. Un terchea-berchea! Un romantic care corupe inima fetelor. Un pirat pe o corabie eșuată.  Pentru ca eroul reprezinta eterna lupta între Civilizație și Barbarism. 

Numai in aceasta încordare între Civilizație reprezentata de legi, norme, ziduri, valori, opusa barbarismului, reprezentat de valorile primare, intuiție, anarhie, liber arbitru, impuls, este cu putința noul. Este o formula hegeliana prin care am evoluat, de la teza la antiteza, prin sinteza. Iar eroul este omul care împinge lucrurile dincolo de limita lor acceptata de majoritatea. 

Încă o data, vreau sa va Imaginați acea Lume perfecta, utopica și sa îmi spuneti voi dacă intr-un sistem perfect, închis, desăvârșit, se poate schimba ceva? Nu, intr-o societate închisă, dictatorială, lipsește aceasta antiteza. Lipsește aceasta încordare și transformare. Au fost civilizații închise precum cea Chineza in care 1000 de ani nu s-a schimbat nimic esențial. (Decât tehnica decorativa a ceștilor de portelan de la albastru la rozul petalelor de bujori din Dinastia Ming).

Oameni buni, pana și infractorii au farmecul, rolul lor in societate. Am avut revelația  asta in cei aproape doi ani de studii in Criminologie și Psihologia delicventului.  Ca el, infractorul, ne arată unde am greșit in politicile noastre de preventie și reabilitare. Un drogat îți arată unde am eșuat ca societate. Un om al străzii cum am eșuat in empatie și politici sociale. 

Orice delicvent, fie el și criminal, dacă nu e un caz patologic, clinic, psihopat, ne pune in fata efectului pe care îl are orice reacție sau non-reacție a noastră. Dar noi ne oprim le efecte și le condamnam, pe buna dreptate, fiind neplăcute. Căci efectul e durerea, e furia, e neputința pe care o simțim colectiv sau individual. Efectul e frica! 

Inteleg ideea de social control, presiune de grup, socializare și conformism. Dar dacă toți am fi la fel, docili, integrați, acum pământul era un mare lagăr cu străzi perfecte, fără gropi, dar fără  culoare, îmbrăcați și frezați după moda lui Kim Jong Un! 

Nu suntem făcuți pentru fericirea băgată pe gat! Ne căutam esența! Nimeni nu se oprește din cautare, nici bogatul, nici săracul. 

Atat conformistul, care tine de conservare cât și rebelul care tine de curiozitate sunt ipostaze identice prin care lumea a evoluat. Fără nesupunere nu ai curaj sa te aventurezi in pădurea întunecată după ciute. Fără sa te conformezi la grup nu treci iarna, mori de frig.

Însă problema adevarata trebuie sa o căutam la cauze…și aici rolul politicului vine sa învrăjbească ca sa nu vedem adevăratele cauze. Ne arată doar efectele, fără sa își asume ca ei sunt aceia care au generat cauzele, sau noi ca societate, prin pasivitate și indiferenta. Când esti atent la motivații, vei intui apoi și scopul lor. 

Ce fel de societate vrem când obligam 80%, 90%, ba chiar 100% ca in Gibraltar sa se conformeze la normele noastre sociale? Pentru Dumnezeu, chiar de ar fi cel mai bun lucru din lume, nu va șoptește un drăcușor la ureche, măcar de curiozitate, din romantism, sa fii altfel? Nu poți sa empatizezi chiar și pentru o clipa cu rebelul din tine? 

Oare nu asta ne învață și mitul Genezei, ca aceasta lume perfecta, Edenul, Paradisul, a fost corupt de primul rebel care s-a îndoit: Oare așa a zis Dumnezeu? Oare așa au zis Autoritățile? Oare e bine sa nu ieșim din casa? Oare știința nu e infailibila? Și atunci a început schimbarea in lume. O schimbare care este dihotomica, bi- polară. 

Trăim din acest punct de vedere intr-o Lume perfecta, tocmai prin imperfecțiunea ei. Tocmai prin faptul ca posibilitățile noastre rămân deschise. Ca suntem ființe cu liber arbitru intr-un sistem determinat. Și ca oricând sistemul nostru se poate schimba, îl putem negocia, sau îl putem corupe. 

Mitul eternei întoarceri, forța ce vrea sa pună ordine in Univers înainte de marea explozie, cand totul era ca la început, perfect, uniform, desăvârșit. Doar ca între teza și antiteza, se afla un momentum: nimicul! Și doar in acest haos desăvârșit lumea noastră materială își poate atinge potențialul. 

Salvator Mundi

El Greco Salvator Mundi

Hinduismul, budismul cat si catolicismul traiesc in incordarea bipolara trup-suflet. Unii ajung la Brahman prin yoga, meditatie, altii prin penitente si fapte bune. Pentru brahmani, trupul este o piedica in cunoasterea Sinelui absolut denumit si Atman. Asa au ajuns multi oameni sa uite total de trupul lor si sa numeasca asta iluminare. Unii sa se biciuiasca, altii prin anestezie totala. Pe de alta parte, in cealalta extrema se afla stiinta. Poate si ca o contra-reactie la spiritualismul religios. Stiinta moderna sustine ca doar corpul si mintea exista, adica doar materia. 

De ce existam? Iata o intrebare cu adevarat metafizica, pe care ar  fi trebuit sa o fi ridicat inca de la inceput. Intrebare care are diferite abordari in functie de viziunea noastra asupra Lumii. La crestini intrebarea se transforma in De ce am venit pe lume?, la budismul zen  Care este realitatea ultima? Atat materialistii cat si crestinii incearca sa raspunda la aceasta intrebare printr-o alta intrebare: Are istoria un scop?  Raspusnul dialectic al lui Hegel, preluat apoi in materialismul lui Marx, pare sa dea un sens Istoriei, este afrimativ, DA, are! Cu alte cuvinte, existenta are o logica si un sens. 

Crestinii au preluat din cultura iudaica, prima religie care pune Istoria ca motor al existentei noastre, aceasta idee dar cu accentul pus pe Sfarsitul Istoriei.  Daca evreii acordau o importanta mai mare Inceputului Istoriei in Geneza cu spita neamului, regii, imparatii, profetii, care sunt agenti ai Istoriei Mari, crestinii dau o importanta mai mare Sfarsitului Istoriei prin Apocalipsa. Dar sa vedem care este viziunea stiintifica asupra Istoriei si apoi cea a simtului comun. Pai Darwin spune tot. De la simplu la complex. Deci exista o Istorie. De la roata la avion si nave spatiale. Nu putem vorbi de Istorie fara un sens si un scop. 

Dar are Istoria un sens? De aceasta intrebare depinde raspusnul la prima problema, De ce existam? Am sa plec de la premisa ca existenta are un sens, dar ca sensul nu este unul Istoric. 

Asadar, nu mai legam existenta de sensul ei istoric. Existam dar fara acest De ce. Existentialistii au intuit bine problema, dar fara acest de ce au ajuns la disperare si la non-sens, nihilism. Faptul ca existenta nu isi pune problema sensului, ma face sa cred ca ea Este si doar Este. Numai omul isi pune problema sensului. Si atunci creaza o poveste. O istorie, o religie dogmatica. Tocmai de aceea toate aceste intrebari, chiar si cele de tip stiintific, isi au baza in fondul metafizic al cunoasterii. Suntem si atat. Asadar, sintagma carteziana a ergo cugitoului este una de tip stiintific. Caci numai ceea ce poate fi gandit poate avea un sens. 

Sa revenim la problema religioasa. De ce jonglez intre stiinta si religie, sensul istoriei si existenta? Pentru ca pe undeva pe aici intuiesc problema. Ne ratacim undeva pe drum. Si am sa iau ca explicatie simbolica pe Iisus. Din punct de vedere teologic el pare sa vina sa implineasca Istoria, adica profetii. Dar cum are loc aceasta sinteza dintre Istorie si Anistorie? Prin dialectica trup-suflet ca la celelalte religii? Nu. Si tocmai asta e interesant. Corpul capata spiritualitate. Materia este insufletita. Cand spune, luati mancati, acesta este trupul meu! Materia devine una animista, pentru ca trupul este sacru.

Sensul existentei nu este unul Istoric. Daca nu este unul Istoric, atunci nici o intrebare nu isi are rostul. Suntem pentru ca doar asa, in prezentul continuu al fiecarui om, lumea Exista! Suntem pentru a da realitate. Si orice realitatea este buna! Orice Lume este perfecta si orice Lume este buna in comparatie cu Nimicul. Sensul nostru e de a fi aici o Lume. O lume incepe sa fie de la primul atom. O sa numim aceasta constiinta Monada, termen consacrat de Leibniz. Monada este singura substanta adevarata ca entitate spirituala. In jurul acestei Monade se organizeaza electronii, atomii, universul. In jurul acestei inteligente apare materia, Universul asa cum il vedem cu miliardele de stele si galaxii. 

Eu sunt din Lumina, spune Iisus. Voi sunteti Lumina Lumii. Nu, nu este vorba de Istorie aici, nici de lupta dintre bine si rau. Este vorba despre a fi si a nu fi. In Lumina obiectele sunt. In intuneric ele nu mai sunt decat niste concepte ale constiintei. Platon avea dreptate, sunt doar idei ale unei realiati posibile. Tot ceea ce ne imaginam este posibil, caci materia se creeaza si recreeaza dupa propria noastra idee. Iata dar de ce intrebarea nu isi are sensul, pentru ca ajungem tot la noi. Fenomenologic! 

Totul este posibil! In aceasta privinta nu putem compara o Istorie cu alta. O existenta cu alta. Pentru ca ea este deplina numai in Lumina. Nimic nu este mai real sau mai adevarat. Istoria este o scoatere din ascundere a lucrurilor, heideggerian vorbind. In aceasta munca de santier, sensul Omului este acela de a pune ordine in Univers. Cum se poate asta? Prin constiinta lui. Materia nu exista in afara constiintei. Experimentul lui Erwin Schrodinger este evident. Atomii se organizeaza in functie de subiect/observator. 

Raul este simbolizat de fortele Intunericului. Binele este simbolizat de puterea Luminii. Iar acesti termeni nu au nimic din moralitatea noastra religioasa. Nu, trebuie sa ii gandim dincolo de bine si de rau. Intunericul nu este decat un simbol al non-existentei. Lumina este un simbol al existentei. Suntem Lumina! Avem in noi cunoasterea, dar a cunoaste nu inseamna a gandi, cum spune Descartes. De cand ne nastem avem in noi arhetipul acestui Univers. Fara aceasta intuitie a priori nu ar exista nici ideea de masa, ideea de scaun, ideea de timp sau spatiu (care sunt facultati ale subiectului). 

Raspunsul de ce existam nu poate crea o Lume. Ci doar fiinta, ca prezent, ca Lumina, poate da realitate materiei. Din acest punct de vedere, Iisus este Omul Complet, caci el vine sa uneasca trupul cu sufletul, materia cu Lumina, suferinta cu iluminarea. Cand spune ca Imparatia mea nu este de aici, sau dati Cezarului ce este al Cezarului, el reduce Istoria la micile certuri de salon. La nivelul miliardelor de Galaxii, Istoria pare un joc intelectual nesemnificativ. Constiinta omului face ca Soarele sa rasara si sa apuna pe cer. 

Putem spune o data cu bosimanii din Africa, suntem fiii Luminii! Tot ce exista, exista datorita Omului. Simbolic Lumina reprezina existenta, iar Intunericul, nonexistenta...ca Dumnezeu este Lumina si nici un Intuneric nu este in El. Umblati ca fii ai Luminii. Pentru ca roada luminii e in orice bunatate, dreptate si adevar. Cata vreme aveti Lumina printre voi, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii. 1 Ioan 1-5; Efeseni 5:8; Ioan 12:36.  Asadar, suntem pentru a ca fara aceasta Lumina din noi, Universul material nu poate exista. 

 

Vechiul si Noul Puritanism

Am adaugat acest articol in anul Domnului 2021, luna lui Brumar, la cele mai jos amintite, iată cateva idei despre noul puritanism de tip stiintific, laic, social, care isi are originea in cele mai vechi ritualuri religioase. 

In mitologia ebraica, exista un cod foarte strict cu privire la ce e curat si necurat. Pe langa animalele curate si necurate, existau oameni curati si necurati. De exemplu, femeile la ciclu. Erau considerate necurate. Sau leprosii. Sau daca te atingeai de un animal mort trebuia sa strigi "necurat", ca lumea sa se fereasca de tine. Ba inca erau Orase-Cetati curate si necurate. Unde erau izolati oamenii necurati. Exista si un ritual de spalare a mainilor. 

Ceea ce se intampla astazi este un fel de a transmite mai departe aceste coduri si comportamente. Esti curat daca nu ai intrat in contact cu un posibil contaminat. Esti curat daca ai un pasaport verde care sa dovedeasca asta. In termeni clinici vorbind, am devenit o societate obsesiv-compulsiva. La tot pasul ti se spune cum sa te speli pe maini. Esti curat daca platesti ritualul de curatire la Templu, care este un proces complicat si numai initiatii il pot oferi.

Sigur, daca totul se rezuma la sanatatea omului, la igiena, atunci nu ar fi o problema. Doar ca extrapolam puritanismul nostru in orice domeniu. Am fost toti sedusi de puritanismul luptei anti-coruptie. Daca am fi luat legea in mana, ar fi trebuit sa inchidem toata tara. Cine nu a încălcat legea macar o data in viața lui și nu a fost sancționat? Nimeni nu scapa de litera legii. Toti suntem condamnabili! Ochi pentru ochi si dintre pentru dinte nu duce decat la o societate de orbi!

Adaugam acest puritanism ideii de revolutie verde. Orice revolutie a plecat de la o idee pura. Socialismul marxist voia sa purifice clasele sociale. Nazismul era un puritanism de tip rasist. Fascismul un puritanism de tip national. Acum vrem sa purificam aerul. Iata ca noul puritanism de tip ne declara pe toti, necurati! Prin faptul ca existi, contaminezi natura. Esti vinovat de faptul ca produci carbon când respiri. Si aici recunoastem simbolic ceea ce religia numeste ca fiind pacatul originar. 

Emil Durkheim foloseste un termen interesant pe care nu stiu sa cum sa il traduc. Normlessness. Contrar teoriei din Tratat despre Sinucidere(1897) si Diviziunea muncii in societate, cred ca o societate normala are nevoie de o doza importanta de normlessness. Pentru ca asa functioneaza Natura. Cine nu impinge normele la limita dintre curizoitate si conservare nu poate evolua. O societate inchisa este o societate unde normele nu pot fi discutate si nici evaluate (vezi societatile rurale). Din punctul asta de vedere, cele mai putin corupte societati sunt si cele mai inchise. Vezi cazul Chinei si Coreei de Nord. 

Se formeaza o rezistenta la cultura de baza si o presiune tacuta care erodeaza pe termen lung propriile norme. Sigur, termenul are o nota antisociala in viziunea autorului. Eu vad in asta un lucru bun. Delicventa fiind o forma de control al Sistemului. Cand delicventa creste e un indicator bun ca politica sociala nu functioneaza. Mai apoi Robert Merton va prelua termenul de anomie de la Durkheim pentru a explica delicventa in societate prin cele 5 modele: Coformitate, Inovatie, Ritual, Izolare, Rebeliune.

Puritanismul si-a gasit locul ideal in stiinta sub diferite forme. Prin metode sociale, politice si tehnice, vrem sa purificam natura, adica sa eradicam: pandemiile, bolile, moartea, clima, viata, credintele, absolut totul. Nu este un lucru rau per se. Dar prin ce metode? Caci scopul nu scuza mijloace. Optimismul acesta naiv vine dintr-o intelegere tot mai redusa ca natura este doar materie. Iar din aceasta confrunare dintre materie si stiinta, rezulta Istoria (vezi meterialismul dialectic de tip marxist). 

Greseala pe care a facut-o MARX, a fost sa mearga pe urmele dialecticii lui HEGEL, si sa vada istoria destul de liniar si simplist,  ca devenire, de la simplu la complex. Nu, ISTORIA nu are nici inceput nici sfarsit. Ea este doar un proces relativ, subiectiv. Tocmai de aceea nu putem impune o viziune pura asupra ISTORIEI. Nu exista decat evenimente pe care noi le dam importanta. Iar importanta lor este data de poveste, de firul narativ. Ne construim propria realitate prin discurs. Si acest discrus este influentat de puritanismul de tip religios. Asta e tot!

Vezi in continuarea acestor idei articolul   "Corpul ca forma de Religiozitate." https://artcomview.blogspot.com/2015/11/corpul-ca-forma-de-religiozitate.html

A manca sau a nu manca, a consuma anumite alimente sau a consuma altele, dincolo de aceasta dilema, actul in sine capata tot mai mult ceea ce a fost la origini, una act moral. As spune sacru, dar cum sacralitatea a fost prealuata astazi tot mai mult de partea ei rationala si stiintifica, prefer sa lucrez cu termenul de moral sau etic. Se pune problema moralitatii atunci cand se sacrifica anumite fiinte pentru a fi mancate? Puteti citi aici mai multe despre Corpul ca forma de religiozitate.

Durkheim, Emile. The Division of Labour in Society. Trans. W. D. Halls, New York: Free Press, 1997,