Ia te uita la seninatatea aceste nopti, la singurateatea ce ne inconjoara
si care ne imbie sa mai strecuram si ceva veghe in mijlocul somnului.
Se simte pe parcursul lecturii cum Cervantes isi da seama de personaj, de Don Quijote. Se intampla sa te pui la masa de scris si sa nu stii unde te poarta. Cervantes nu stie ce fel de personaj avea sa creeze. Daca la inceput il ia in ras, il ironizeaza si-l da in tarbaca, vrea sa faca din el un clovn, in partea a doua a calatoriei isi da seama ca Don Quijote de mult si-a luat propriul destinul in maini, ca e un personaj cu propria viata, care s-a desprins din poveste. E nebunul Inteletept, nu mai e Pacala, chiar daca isi pastreaza naivitatea ca noblete a sufletului. De fapt succesul primei parti a facut din Don Quijote un personaj indepedent si celebru.
Exista ceva trist in nobletea si maretia lui Don Quijote. In tot ceea ce face pare ca da gres. Ceea ce tragic si frumos e chiar luciditatea Sa. Cand Sancho doarme el piveste cerul plin de stele si se intreaba cum pot unii oameni sa doarma fara sa-i doara Lumea? Don Quijote e un om lucid, cunoaste zadarnicia luptelor sale. Si totusi el lupta. Stie ca Dulcinea nu exista, si totusi nu inceteaza sa creada in iubire . Lupta fara asteptari. Asta inseamna sa-ti traiesti viata ca pe un destin. Iata ca a sosit vremea sa dormi Sancho. Nu ai putut sa veghezi cu mine nici macar un ceas, ii spune el asemeni lui Iisus in gradina Ghetsimani, cand la fel ii dojenea pe ucenici.
Dormi Sancho, dormi... ca de asta ai venit tu pe lume, ca sa dormi, fiindca eu, care am venit pe lume ca sa veghez, cata vreme mai e pan' la ziua, oi da drumul gandurilor ce ma macina si mi-oi varsa focul intr-un madrigalas, pe care, fara sa stii tu, l-am alcatuit azi-noapte in minte. Tare ma mai minunez, mai Sancho, de firea ta cea nepasatoare. Imi dau cu gandul ca tu esti zidit din piatra sau din arama vartoasa, fiindca in tine nu poate sa patrunda nicio induiosare si nicio farama de simtire. Eu veghez in vreme ce tu dormi, eu plang in vreme ce tu canti, eu lesin de nemancare in vreme ce tu nu te mai poti misca de imbuibare. Slujitorii cei buni se cade sa impartaseasca aleanul stapanilor lor, sa le simta durerile, macar asa, de ochii lumii. Foto D.M. artcomview
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu