Cum ar explica Kant opera lui Kandinsky prin Critica Ratiunii Pure.

Vassily Kandinsky Komposition Guggenheim Museum




M-am tot uitat la tabloul asta si am asteptat sa se lege cumva liniile intr-o operatie rationala, in unghiuri si triunghiuri. Sa putem cunoaste ceva cu certitudine. Si mi-am dat seama ca de fapt arta e tot o forma de cunoastere ca si matematica. Nu ii lipseste intuitia bazata pe judecati sintetice apriori. Singura diferenta intre matematica si arta lui Kandinsky e ca in arta abstracta conceptul care sa lege liniile si sa ii dea o forma stiintifica este destul de relativ. 

Si arta, vom vedea, face parte din acele judecati sintetice a priori ca si stiintele exacte (matematica). Kandisnsky nu doar ca picteaza, dar el teoretizeaza si conceptul de la care sa pornim (punctul). Pentru a avea ca in orice cunoastere exacta un postulat, arta abrstracata trebuie gandita fenomenologic. Este o arta deschisa in care noi trebuie sa punem conceptul si sa legam liniile dupa propriile reguli/teoreme interioare.      Cum spuneam in alt post, arta lui Kandinsky e o arta intre muzica si matematica.

O scurta clarificare fenomenologica a teoriei cunoasterii.
Reprezentarea care poate fi dată anterior oricărei gândiri se numeste intuitie. Efectul unui obiect asupra facultăţii reprezentative, întrucât suntem afectaţi de el, este senzaţia. Intuiţia care se raportează la obiect cu ajutorul senzaţiei se numeşte empirică. Obiectul nedeterminat al unei intuiţii empirice se numeşte fenomen. I.KANT

"Timpul nu este deci decât o condiţie subiectivă a intuiţiei noastre (omeneşti), intuiţie care este totdeauna sensibilă, adică întrucât suntem afectaţi de obiecte, şi în sine, în afara subiectului, el nu este nimic.

...că lucrurile pe care le intuim nu sunt în ele însele aşa cum le intuim, nici raporturile lor nu sunt constituite în ele însele aşa cum ne apar nouă, şi că, dacă suprimăm subiectul nostru sau chiar numai natura subiectivă a simţurilor în genere dispar orice proprietăţi, orice raporturi ale obiectelor în spaţiu şi timp, ba chiar spaţiul şi timpul însele, deoarece ca fenomene nu pot exista în sine, ci numai în noi.

Numai forma o putem cunoaşte a priori, adică anterior oricărei percepţii reale, şi de aceea ea se numeşte intuiţie pură; materia este însă, în cunoaşterea noastră, ceea ce face ca ea să se numească cunoaştere a posteriori, adică empirică." I.KANT

Sa ii dam bataie, adica sa incepem:
"S-ar putea crede fără îndoială la început că judecata 7+ 5 = 12 este o judecată pur analitică, care rezultă din conceptul sumei de şapte şi cinci în virtutea principiului contradicţiei. Totuşi, dacă o privim mai îndeaproape, găsim că conceptul sumei de 7 şi 5 nu conţine nimic mai mult decât unirea celor două numere într-unul singur, prin care nu se gândeşte câtuşi de puţin care este acel număr unic care le cuprinde pe amândouă. Trebuie să se observe mai întâi că judecăţile matematice sunt totdeauna judecăţi sintetice a priori deoarece conţin în sine necesitate, care nu poate fi scoasă din experienţă.

Astfel, noi gândim un triunghi ca obiect când suntem conştienţi de aşezarea celor trei linii drepte după o regulă conform căreia o astfel de intuiţie poate fi totdeauna reprezentată. Această unitate a regulii determină tot diversul şi îl limitează la condiţii care fac posibilă unitatea apercepţiei, şi conceptul acestei unităţi este reprezentarea despre obiectul = X, pe care-1 gândesc cu ajutorul predicatelor amintite ale unui triunghi. Schema triunghiului nu poate exista nicăieri altundeva decât în gândire şi semnifică o regulă a sintezei imaginaţiei cu privire la figuri pure în spaţiu. 


Această metodă împrumutată de la fizicieni constă deci în a căuta elementele raţiunii pure în ceea ce poate ti confirmat sau respins cu ajutorul unui experiment. Dar eu pot gândi orice vreau numai dacă nu mă contrazic pe mine însumi, adică numai dacă conceptul meu e o idee posibilă, deşi eu nu pot garanta că în ansamblul tuturor posibilităţilor acestui concept îi corespunde sau nu şi un obiect. Pentru a atribui însă unui astfel de concept valabilitate obiectivă (posibilitate reală, căci cea dintâi era numai logică) se cere ceva mai mult. 

Universalitatea empirică nu este deci decât o înălţare arbitrară a valabilităţii, de la ceea ce e valabil în cele mai multe cazuri la ceea ce e valabil în toate cazurile, ca, de exemplu, în judecata: toate corpurile sunt grele. Raţiunea trebuie să se apropie de natură ţinând într-o mână principiile ei, conform cărora numai fenomenele concordante pot dobândi valoare de legi, şi în cealaltă mână experimentul, pe care şi 1-a imaginat potrivit acelor principii, pentru a fi ce-i drept instruită de ea, dar nu în calitate de şcolar, căruia dascălul îi poate spune ce vrea, ci de judecător în exerciţiul funcţiunii, care constrânge martorii să răspundă la întrebările pe care el le pune.

Mai puţin încă atinge vreodată conceptul empiric un obiect al experienţei sau o imagine a acestui obiect, dar acesta se raportează totdeauna nemijlocit la schema imaginaţiei ca la o regulă care serveşte să determine intuiţia noastră în conformitate cu un anumit concept general. Conceptul de câine semnifică o regulă după care imaginaţia mea poate reprezenta în mod general figura unui anumit animal patruped, fără a fi redusă la vreo figură particulară, unică, pe care mi-o oferă experienţa sau chiar la fiecare imagine posibilă pe care o pot reprezenta in concreto. 

Acest schematism al intelectului nostru cu privire la fenomene şi simpla lor formă este o artă ascunsă în adâncimile sufletului omenesc, al cărui adevărat mecanism cu greu îl vom putea smulge vreodată naturii şi să-i dezvăluim secretul. Numai atât putem spune: că imaginea este un produs al facultăţii empirice a imaginaţiei productive şi că schema conceptelor sensibile (ca ale figurilor în spaţiu) este un produs şi oarecum o monogramă a imaginaţiei pure a priori prin care şi după care imaginile sunt mai întâi posibile, dar care trebuie legate cu conceptul. 

Noi înşine suntem deci aceia care introducem ordinea şi regularitatea în fenomenele pe care le numim natură şi nu am putea-o găsi în ele dacă noi sau natura simţirii noastre nu le-ar fi pus originar în ele."  I.Kant  Critica Ratiunii Pure

Sărutul ca forma de cunoastere

Francesco Hayez 1859 Sărutul 
Pinacoteca di Brera, Milano


Cât de importante sunt câteva bacterii pentru fericirea noastră!?! Ma întrebam acum zece ani in Anticamera D. Ceea ce azi confirma și știința. Ca doar na, avem nevoie de o confirmare. 

Când eram adolescent ne întâlneam iarna in cartier și ne  “combinam” între noi. Azi era iubita mea, mâine ne despărțeam și era cu cel mai bun prieten sau cu colegul de banca. Bine, cu dramele de rigoare. Sărutul ca forma de cunoastere. Cred ca pe clasa a-8a reușisem sa ne sărutăm toți între noi. Lucru asta trebuie privit dintr-o perspectiva evoluționistă. Natura are nevoie de acest schimb de  bacterii. Sărutul e înainte de toate o forma de supraviețuire. 

Iubim, alegem anumite alimente și trăim anumite stări de fericire sau tristete pentru ca flora noastră bacteriana reprezintă o parte din inconștient. Un alt mod de a înțelege convingerile, iubirile, alegerile noastre.  Ne oprim din acest experiment doar când flora noastră e in echilibru. Am întâlnit iubiri care m-au vindecat printr-un sărut. La propriu. Pana sa experimentez arta de a schimba fluide, sa ma exprim cioranian, aveam probleme cu stomacul, lipsa poftei de mâncare, anemie, coșuri, depresie, etc. Dar sa trecem totul pe seama dragostei. E mai poetic. 

Un sărut tehnic, pur și inocent este o forma de cunoastere dar și un schimb de informații codificate. Forma de cunoastere ca schimb inconștient de informații. Forma de comunicare e un schimb intenționat de informatii. Te săruți cu oameni sănătoși și fericiți ai șanse sa te vindeci. Bine, omul e complex și o abordare holistica e de preferat(psihologică, culturală, ereditară, etc). Bacteriile și virușii sunt in noi in număr mai mare decât toate celulele din corp. Așadar noi suntem trăiți de altcineva. Visam uneori ceea ce aceste bacterii și virusi vor sa visam. 

Nu putine relatii de dragoste s-au naruit tocmai pentru ca nu a existat acesta chimie. Cu alte cuvinte nu ai ce sa oferi la schimb. Numim asta incompatibilitate. Ba mai mult, aceasta chimie este foarte puternic întâlnită prin feromoni la animale și insecte tocmai pentru a evita consagvinizarea. Bacteriile influenteaza in mod direct starea noastra de bine si fericire. Pentru ca functioneaza pe schema supunere-recompensa. Cele mai multe bacterii se hranesc cu glucide. De aici si nevoia noastra de dulce (impliciti probleme in greutate). Se declanseaza un semnal in creier. Bacteriile primesc recompensa, vointa se spune, creierul eliberaza anumite substante ca endorfina. Nu degeaba avem expresii ca: esti o dulce, sarauta-ma dulce!

Cu cât o persoana e mai exotica cu atât vom fi mai atrași de ea. Ceea ce astăzi numim dragoste romantica este o forma de selecție naturală. Hibridizarea se pare ca aduce caractere și bacterii cât mai diverse care măresc șansa de supraviețuire in fata unor virusi sau bacterii cu potențial pandemic. Dragostea e înainte de toate o forma de supraviețuire. Iar Sărutul o forma de cunoastere și comunicare. Un limbaj care conține informații codificate genetic. Prin saliva schimbam o informație genetica. Anumite bacterii crează serotonina și plăcere. Altele au gust și miros oribil. Sunt respingătoare. 



Promisiunile tehnologiei AI



Programatorii si dezvoltatorii vor sa ne convinga ca Inteligenta Artificiala este ceva moral. Ca va eradica boli. Ca va rezolva conflicte. Ca este in beneficiul nostru. Ca este ceva bun. Este eliberator. Ca va aboli sclavia, ca nu va aduce egalitatea sociala. Doar ca nu face diferența dintre mit si realitate. Dintre stiinta si credinta. Dintre biserica si stat. 


Argumentul nu este cu privire la tehnologia adoptata ci cu privire la promisiunuile acestei tehonologii. 


Este mai inainte de toate o Ideologie. Este vorba despre Inteligenta Artificiala Buna vs Inteligenta Artificiala Distructiva, dar nu stim cum ajungem la astfel de concluzii din moment ce nu putem sa gandim o inteligenta fara sa o umanizam, fara sa o gandim prin limitele noastre. Doar ca aceasta filosofie e problematica. Pentru ca o prezinta ca pe o teologoie a eliberarii. Un idealism ce are mai multe in comun cu religia decat cu tehnologia sau cu stiinta. Stiinta dezvolta tehnica, dar nu poate spune in ce mod va influenta sau va functiona in socitate. Este aceeasi problema care a precedat Revolutia Industriala. 


Karl Marx s-a folosit de accelasi argument cand ne-a spus ca putem avea incredere in promisiunile tehnologiei care vor duce in final la o societate echilibrata, egala, perfecta. A dus la cel mai sangeros regim, de la Stalin la Ceausescu. Pentru ca a oferit mijloacelor putere idologica. Pentru ca nu a separat "puterile in stat" am spune noi in cuvinte mai plastice, adica, idologia de realitate, utopia de politica, religia a devenit o religie seculara de stat. Pe cand mijloacele (tehnologice, de productie, financiare) au propriul lor determinism istoric. 


Diferenta fata de 1900 este ca acum chiar avem mijloacele pentru a implementa o lume nu asa cum a fost comunismul, Utopica, ci o lume Distopic-egalitarista. O lume care este posibila, dar care va avea un grad de automatism si artificialitate pe care un om normal va fi greu sa o integreze. Distopia inseamna o lume care are un grad inalt de simulare a realitatii incat nu te poti impotrivi acestui fapt pentru ca nu ai mijloacele necesare. Iar aceste mijloace sunt destinute astazi de cateva multinationale care dicteaza idologia. Nu e greu de imaginat. Oricum, e un fapt. Dar daca saracia se numeste egalitate, atunci accept.


Vom fi toti egali! Pe de alta parte nici nu imi pot imagina un alt sistem. Nu imi pot imagina, asta nu inseamna ca nu este posibil. Tocmai ca de obicei se intampla in natura imposibilul, sau ceea ce Nassim Taleb numea Lebada Neagra. Adica o noua paradigma. O noua forma de a fi si de a imagina. Pana atunci sa fim "mandrii ca suntem saraci", cum spune Robert De Niro. Putem merge pe jos, facem miscare, reduce riscul de obezitate si diabet, creste speranta de viata si pana la urma chiar fericirea, ca doar saracii nu au atatea griji, cum sa dea de mancare la angajati sau mai nou la asistatii social.

Visul ca forma de cunoastere.



Photo D.M. Noaptea Galeriilor 2020 

Am fost un visător profesionist. Îmi puneam căștile pe cap și adormeam așa ca in transă.  Devenisem semiconștient de lumea interioara, căci îmi puteam controla visele. Eram arhitectul propriei Lumi in care evadam in fiecare noapte


Prima lecție pe care o poate învață un visător profesionist este zborul. Sigur, dacă visezi ca zbori și nu ti-ai propus asta, Jung te îndeamnă sa iei măsuri cu privire la planurile tale nerealiste și fanteziste s-ar putea sa suferi de un delir de grandoare, s-ar putea sa cazi și sa te lovești rău. Acesta  ar fi un vis simbolic. Dar dacă îți propui sa zbori doar ca sa te distrezi îți sugerez sa începi cu Google Earth pana adormi. Așadar visul in starea de veghe pleaca de la o imagine concretă. 


Visul poate fi un drog. Iar când visul devine mai frumos decât viața, atunci se instalează depedenta. Ca un joc pe calculator. Pentru ca acele lumi fantastice au fost create, sunt sigur, de visători profesioniști...ca Jules Verne. Da, da, ideile din filmul Inception cu Di Caprio și cu faptul ca poți rămâne blocat in vis sunt puțin exagerate. Ideea  însă e pe aproape. Nu mai aveam nici o motivare sa ma ridic din pat.  Mantrele si anumite cuvinte funcționează când te aventurezi prea departe și vrei sa te trezești. 


Lumea se afla in posibil dar numai ceea ce ființează devine Adevar. Oare nu chemam prin puterea de a imagina, viitorul? Oare Jules Verne nu a creat Lumea pe care o trăim astăzi? Și tot ceea ce gândim despre viitor nu sunt posibile Lumi? Sunt  din moment ce le putem imagina. Însă doar sub o anumită forma ființează Adevarul. Sau realitatea. 


Nu am mai visat demult. Sunt intr-o perioada de ani buni in care visez rar și puțin notabil. Ceea ce spune despre mine ca am o viața inconstienta destul de normala. Nu caut sa visez. Dar dacă as fi izolat in vreo camera, închis in întuneric, as sti ca exista o posibila evadare. Singura problema e ca și in vis exista motivul labirintului. Când rațiunea nu ne da pace ne pune sa rezolvam probleme. Ce dovada mai buna ca lumea visului trebuie gândită fenomenologic? 


Motivul labirintului mi-a fost dat sa îl retrăiesc in stări febrile și delir. Și dincolo de orice frica, mintea raționala rămâne cea mai înfricoșătoare închisoare. Dacă oamenii visează la nemurire, la a prezerva mintea sau a o transfera, atunci cu siguranța exista iad. Și probabil ca in cazul asta moartea e cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla. Mai exista și alte motive in vis: căderea, zborul, urmărirea, apariția in locuri publice îmbrăcat insuficient, lupta cu arme fără gloanțe, alergatul pe loc, etc. 


Îmi permit sa am însă vise psiho-dinamice. Acele vise care au rolul de a prelua grijile de peste zi, conștiente sau inconștiente si a le da o expresie plastica. Numim asta in termeni medicali funcție de sublimare. Le cunosc si nu ma chinui sa le explic. Ba chiar ma bucur. Cu cât e mai tulbure cu atât voi fi mai liniștit a doua zi. Aceste vise nu îmbogățesc cunoașterea. Deci nu merita efortul interpretării la omul sănătos. Dar au o importantă mare in terapia psihanalitica. 


Visele psiho-somatice. Inima transmite anumite vise. Ficatul, plămânii, nu de putine ori visam când suntem obosiți sau când scade oxigenul din sânge. Cu privire la aceste vise daca suntem atenți putem afla diagnosticul sau chiar intui o boala fatală. Inconștientul își cunoste bine corpul. Orice schimbare chimica se traduce printr-o stare sau dispoziție. Creste puțin temperatura în camera și te visezi la mare sau când nu ești hidratat suficient alergând in desert. Visezi o casa care arde anunțând probabil o pneumonie. Tot aici apar visele premoniții care pot anticipa moartea. 


Tot aici intra și  visele de comoditate, când trebuie sa te trezești dar mai vrei sa dormi  ca visezi o cabana la munte, cu foc in șemineu și covor de blana pe podea. Numim acest tip de vis Paznicul Somnului. Când vrei sa te trezești și nu poți, ca sa nu aduci elemente lucide in vis apare  Gardianul Viselor. Tot el te face sa uiți anumite vise sau sa nu realizezi ca visezi. 


Mai sunt acele vise care devin latimotive. Ele ar putea însemna ceva mai mult. Se apropie de ideea de arhetip. Dar se confunda ușor cu visele de tip trauma. Cu acea trauma încă neidentificată. Visele de tip arhetipal sunt singurele care ar putea fi o forma de cunoastere care nu sunt deduse prin experiența personală. Freud numește aceste vise “rămășițe arhaice”. Așa cum corpul nostru are o istorie a evoluției, tot așa și psihicul nostru. 


Aici amintim un alt gen de vis care deformează mult realitatea. In  termenii psihologiei abisale e de fapt cenzura visului sau condensare. Visul suferă o extensie, o distorsionare/condensare, pentru a nu scapă elemente din subconștient in conștient. Din motive supra-conștiente, morale, etice, raționale, sociale, religioase, științifice, aceste vise se folosesc mai de graba de metafore și de imagini simbolice pentru a deforma conținutul manifest. Pe acest gen de vise se lucrează bine cu oamenii care au suferit o trauma,  nevroza, isterie, depresii cronice, etc. 


Freud de exemplu vede in vis un surogat simbolic al unor procese de gandire raționala. Materialul din care se formează visul îl numește el conținut oniric latent. Visul propriu-zis e conținutul oniric manifest. Procesul prin care se formează visul din imagini dispersate îl numește travaliu. Deci in nici un caz aici nu poate fi vorba de o forma de cunoastere. Conținutul visului nu exprima nimic mai mult decât materialul din care s-a format. In acest caz viața conștientă a individului.  


Cred intr-o interpretare dinamica a viselor. Dar numai atunci când viața conștientă o cere. A deveni un visător profesionist este o forma de alienare. Sigur ca ne place sa romantizam, sa spunem ca nebunul catatonic este un visător blocat in vis. Doar ca prin vis nu putem cunoaste ceva mai mult decât ceea ce suntem. Ne putem cunoaste mai bine pe noi înșine, dar Nu putem cunoaste un fapt obiectiv, exterior, indepedent, in afara experienței. De exemplu, nu putem afla răspunsuri existențiale. 


Totuși, rămâne o posibilitate neexplorata de a cunoaste visele arhaice, arhetipale. Acestea conțin informații prețioase despre trecutul și viitorul nostru. Poate nu vom afla ce este omul, unde se duce, dar macar ce putem face, de ce suntem capabili, asta da e posibil. Sunt simbolurile din vise care ne-ar putea salva ca specie. Cred ca ar fi o forma buna de rezistența și comunicare atunci când orice drept ne va fi luat. Este bine sa nu știm încă de ce suntem capabili. Pentru ca unei forte supra-raționale nu i te poți opune decât printr-o viața simbolica irațională, arhetipala, primitiva. 






Distantarea sociala in Nostalgia lui Tarkovski

 

captura din  Nostalgia Andrei Tarkovski


Haideti sa ne oprim la o scena particulara din nostalgia de Tarkovski. Si anumte, gestul in care eroul isi da foc in piata publica, pe sacari. Observam oamenii "distantati social" la doi metri departare unul de altul. Asistand ca la un spectacol. Fara sa intervina, fara sa fie miscati de acest gest, ca si cum toti ar fi drogati. Ca si cum ar vedea un spectacol care nu face parte din viata lor. 


Multe din scenele lui Tarkovski sunt filmate de la distanta. Obiectele, oamenii, animalele si lucrurile toate au un spatiu de distantare care intr-un final duce la singuratate. Iar aceasta lumea se dovedeste ca nu poate fi salvata de o lumanare invartita in jurul bazinului sau de alte ritualuri si credinte. Mai poate fi adusa aceasta Lume la realitate printr-un gest extrem, prin sacrificiu? Caci nostalgia ne vorbeste despre o lume pierduta. O lume care avea sens. In Noua Lume eroul nu isi poate gasi umanitatea. In ultima scena din film este inconjurat de vechile pifanii, de ruinele unei biserici. 


In "Nostalgia", Tarkovsky se foloseste de acest simbol ca sa exprime gradul de alienare al omului in societate. Un om isi da foc in piata publica. Ceilalti privesc ca la specol. Fara sa inteleaga gestul. Pentru ca sinuciderea este un manifest. Un gest. Ca cel pe care l-a facut si romanul Liviu Croneliu pe timpul regimului lui Ceausescu. Studentul ceh la istorie si economie Jan Palach isi da foc in piata asemeni filmului tarkovskian, protestand impotriva unui regim totalitar. Pentru ca sinuciderea este un gest simbolic cu efecte latente de care se teme cel mai mult politicul. 


Este irațional sa te sinucizi din disperare. Este irațional sa te sinucizi când viața ti se pare grea. Asta nu e sinucidere, e dezertare, ca un las ce fuge din prima linie. Dar este rațional sa te sinucizi atunci când nu mai ești întreg ca Om. A fi Om înseamnă a îți accepta moartea. Ca Socrate. Ca Isus. Numai sacrificiu din dragoste reprezinta un gest autentic, asumat, care are constiinta propriei maretii. Nicidoata din disperare!


Noul Socialism Corporatist





Vechi & Nou 


Karl Marx avea dreptate. Dar cei care au aplicat comunismul au greșit. Revoluția nu o face omul ci mijloacele de producție. Ideologia nu trebuie sa primeze mijloacele. Astăzi, mijloacele sunt date de noua revoluția tehnologică. Atunci era revoluția industrială. Dar țările comuniste încă nu aveau mijloacele de producție capitaliste. 

Cu alte cuvinte, marile schimbări au fost aduse nu de om, ci de acele revoluții tehnologice. De la Epoca de piatra la Bronz și pana azi. Pornind de la folosirea uneltelor(arc, săgeata, sapa, plug), după cum observa și Bergson, pana la revoluția tehnologica de azi. Comunismul nu a avut succes pentru ca nu a fost implementat la momentul oportun. El trebuia implementat in cele mai industrializate tari. Marx spera ca va fi adoptat prima data in Regatul Unit.

Noul sociealism va fi impus de mijlocele de producție, ci nu de oameni. Și aici ma refer la revoluția digitala de care incepem sa devenim tot mai  conștienți . Care va crea o societate de asistați social. Depedenți de autoritate. De mijoacele de producție care sunt detinute de cateva corporații. 

Status-Quo va fi mult mai greu de schimbat. Socialismul vine și cu powerness. Cu depedența de autoritate. Revoluția franceza a fost posibila tocmai datorită clasei burgheze care avea capital. Numai prin Capital se poate schimba ceva. 


Așadar noua ordine socială e periculoasa pentru ca va fi aproape imposibil de schimbat. Nu vom avea prin ce mijloace. Fără capital nu exista putere. Burghezia a putut pune sub semnul întrebării Monarhia datorită capitalului și mijloacelor de producție. Noi nu vom detine nici una nici alta. Clasa de mijloc, mica burghezie va disparea. Deja se vede tendinta asta in tarile Occidentale.  Tehnologia e prea complexa ca sa fie “democratizata”. Roboții AI nu se construiesc  in subsolul casei sau in garaj așa cum romantizeaza filmele SF. Tehnologia are nevoie de mijloace financiare enorme. 


Cei care vor deține mijloacele vor fi câteva corporații. Marile companii digitale sunt in top 10, mijloacele de comunicare fiind un lucru esential. Este vorba de computere cuantice de roboti AI care in curând vor depăși inteligenta colectivă. Vor fi super-zei. Văd in socialism o Amenințare la libertățile individuale. Tocmai datorită faptului ca egalitatea nu oferă putere reala individului, ci depedenta de autoritate.  Pentru ca mulțimile prin egalitarism vor fi lipsite de împuternicire, de autoritate reprezentativa. 


Economic vom avea de toate. Și poate chiar iluzia alegerilor. Ca la raft, multe ambalaje de la aceeași companie. Dar din punct de vedere al libertăților vom intra intr-o era întunecată. Una in care vom întreba Zeii ce putem face, ce putem spera, cu cine suntem compatibili și ce sa facem azi sa nu ne plictisim. Corpul va deveni un bun colectiv. Sănătatea ta trebuie monitorizata pentru ca nu mai e a ta, e a tuturora. Intimitatea. Strada. Locuința. Etc. 

O Interpretare fenomenologica a tehnicii moderne

Când Martin Heidegger  spune sa nu facem din tehnica un instrument înseamnă sa nu facem din mijoacele cunoașterii un scop.



Am ajuns la nivelul tehnicii de azi pentru ca acum 500 de ani am putut sa ne imaginam o lume a tehnicii moderne. O data cu da Vinci. Astăzi putem zbura pentru ca acum 500 de ani Da Vinci și-a imaginat un aeroplan. Chiar dacă din punct de vedere tehnic nu avea nici o valoare, pentru ca Adevarul nu ființa in deschisul tehnicii. 

Mai bine de 20 de ani a stat Geoffrey Hinton in laboratorul sau de informatica din Toronto, lucrând la algoritmul care avea sa facă din Iteligenta Artificiala o noua revoluție. De ce? Pentru ca înainte se creeze acea lume, și-a imaginat-o. Și-a imaginat o Lume cu mult înaintea posibilităților tehnice. Adevarul încă nu se afla in acea deschidere a tehnicii ca sa poată ființa. Era un Adevar posibil. Care însă a apărut in momentul in care a putut lua ființa. Și asta va însemna cât de curând o noua Lume. O numim revoluție. Iar tehnica va trebui sa se supună Adevărului exprimat in limbajul informatic, sa ia forma pe care ne-o dorim. Și o va lua, căci se lucrează intens la computere cuantice.

Ce legătura are Lumea Zeilor Antici cu lumea Inteligentei Artificiale?  Istoric nu are nici o legătura. Fenomenologic, are. Pentru ca Zeii au coborât iar printre noi. Pentru ca omul se retrage in lumea creată de imaginația lui, lumea Fantastica. Atât zeii atenieni cât și zeii noștri moderni sunt conectați la eul colectiv, la fricile colective. Sunt imaginea noastră extinsă la nivel Cosmic. Da, Universul se pare ca zilnic crează noi Lumi, din acest Pământ. Pentru omul recent, vom fi Extratereștri. Dar nu putem găsi o cauzalitate între cele doua Lumi. Pentru ca o data cu Zeii dispare și Lumea. Formele devin incomprehensibile. Deschisul acela se Închide in Pământ cu formele lui.  Ceea ce facem prin procesul Istoriei, prin reconstrucția cronologica, nu e decât o așezare in prezent,  o alta Lume. Asta e fenomenolgia aplicată Istoriei. 

Coboram in trecut pentru a ne da o forma inteligibila prezentului. Refacem trecutul, dar nu trecutul Lor, trecutul nostru. Îl reașezăm pentru a ne fixa prezentul și a ne pregăti viitorul. Avem nevoie de cronologie penteu a lega momente, dar memoria nu este cronologie. Numai rațiunea are nevoie de cronologie. Istoria e o suma de momente independente. O masa amorfa. Istoria nu e nimic fără Subiect, fără interpretare. 

Nu orice imagine, vis, zeitate iese din Pământ. Doar cea care se poate conecta la viitor. Așadar căutam constant in trecut acele Lumi care ar putea sa fie. Așa apare cronologia. Adică o poveste inteligibila. Iar povestea se schimba de la epoca la epoca, mereu.  Căutam in arta și in literatura. (Nu este o Căutare conștientă, ci una inconstienta, colectivă). Dovada stau chiar schițele lui Da Vinci. Nu ne-au ajutat din punct de vedere tehnic, dar au fost descoperite tocmai datorită faptului ca Tehnica a luat deschisul Adevărului. Altfel ar fi rămas “in ascundere”. 

Lumea fanteziei e la fel de Adevarata ca lumea fizica, atât timp cât ne-o putem imagina. Lumea lui don Quijote e o lume paralela. Care influentează lumea noastră. Le dam acea valoare din perspectiva prezentului, ci nu a trecutului. Pentru ca trecutul nu are valoare obiectiva. Faptele nu sunt fapte fără o interpretare, care in fond e fenomenologica. 


Ne folosim de instrumente pentru a cunoaste. Dar scopul cunoașterii nu e tehnica. Am făcut însă din tehnica un scop, și tindem sa vedem Lumea numai prin aceste lentile. Pentru ca instrumentele noastre sunt lentilele, microscopul prin care ne uitam la Lume.

Pentru omul de știința nu exista decât ceea ce e supus tehnicii. Asta e supunerea-la-comanda de care vorbește Heidegger in Ființa și Timp. Ei forțează Lumea sa incapa in lentilele instrumentului. Cu alte cuvinte forțează Adevarul. Orice experiment are o premisa. O pre-judecată. 

Instrumentele noastre fac parte din noi, nu sunt obiecte exterioare.  Un microscop este un ochi. Orice instrument e o prelungire a omului. Asa cum o sapa e o prelungire unei mâini.  Nu este ceva din afara lui ca sa spunem ca are obiectivitate absoluta. Tocmai asta denunță Heidegger când spune ca ne repezentam tehnica drept instrument. Tehnica e un mod in care Adevarul apare in deschidere, un alt mod in care Adevarul apare in deschidere e arta, religia. Nu facem din religie un scop. Religia este doar o tehnica\mijloc sub care Adevarul iese din pământ și ființează.

Un alt mod in care ființează adevarul este in aceasta deschidere a Inteligentei Aartificiale. Formele care vor ieși din pământ  vor fi total diferite de lumea pe care o cunoasteam. Pentru ca o noua tehnica apare in deschisul adevărului. O noua lume care cu vechile instrumente nu ne-o putem imagina încă. 

Teoria Cunoașterii



Știm totul sau nimic. In sensul in care știm ceva, stim totul. Prima urma lăsată de pensula e totul. A doua urma e totul. E o urma in timp. Urma pensulei crează Universul, pentru ca numai in timp și din pământ  se poate crea. In arta, pe lângă timp și materia apare și limbajul. Limba e conceptul mental, materia e semnul-simbol. Arta e o combinație dintre cele trei. Și nu exista o creație mai mult sau mai puțin Arta. Definim arta. Eu definesc Arta Mare. Dar in momentul definiției ea capăt atât forma cât și Adevar. Nu exista Adevar fără forma. Conceptul mental are o forma. 


Vei spune, cum de exista mai multe viziuni despre Arta, despre Dumnezeu și despre Univers? Contradicția e doar in limbaj. Unul numește o forma, altul o forma, dar nu se pot decide asupra limbajului. Așa a apărut logica, filosofia, și informatica. In fond, comunicarea. Pentru a ne pune de acord asupra formelor. O limba vede un cer. O limba vede alt cer. Ambele văd cerul. Ambele au dreptate, căci cerul nu exista in afara formei. Dar forma e definita de limbaj. Iar limbajul o forma de comunicare.  Eschimosii au mai multe cuvine pentru a exprima starea zăpezii. Bosimanii au mai multe cuvinte pentru a exprima forma norilor. 

Definim Un tablou ca pe suma liniilor. Căci liniile sunt forte așa cum gravitația este o forța. Sunt linii de forța ce străbat timpul. O line pe onpanza este o linie in timp. Ea este Adevarata. Ea exista. A doua linie exista independent de prima.  Căci numai omul face legătura in minte dintre materie și conceptul mental, adică dinte linii.  Și numai OMul definește forma. Linia asta e arta și este mai adevarata decât alta. Aici apare limbajul. Și tot aici apare și Relgia. Aici apare și neînțelegerea. Pentru ca limbajul e contradictoriu. Și tot aici ne diferențiem de animale. Ele nu pot lega liniile intr-o forma, deci nu pot face Arta. Creative sunt și animalele, dar Creația tine de aceasta legătura dintre forma, materie și concept mental.

Dacă vrei sa înțelegi Omul nu te uita in gura lui. Dacă vrei sa înțelegi Arta, nu te lua după definitii(căci toate definițiile sunt adevărate din moment ce sunt).  Dacă vrei sa înțelegi religia, lasă dogma și cearta de cuvinte. Dacă vrei sa înțelegi cerul, nu clasifica norii. Dacă vrei sa înțelegi Adevarul, trăiește viața. Dacă vrei sa înțelegi o Civilizație, nu te uita la formele pe care le lasă in nisip, căci aici nu e nimic de înțeles. O Civilizație intra in pământ o data cu limbajul ei. O Civilizație poate fi cunoscuta numai din interiorul limbii. Uitați-va cât ne chinuim sa înțelegem atât forma cât și simbolistica piramidelor. Sigur, ceea ce înțelegem nu e decât propria noastră imaginație.

Vezi ca te contrazici aici și vezi ca zici altceva in alt paragraf mai jos, îmi va spune un logician. O da, ii voi spune, limbajul e contradictoriu. Dar la fel ca in pânza de mai sus, deși liniile par neschimbate, in timp, forma lor se sparge și se recrează de fiecare data când o definesc. Azi o definesc după cum îmi e starea. Da, din punct de vedere logic e un sofism. Dar din punct de vedere filosofic eu îl nu numesc Adevar. Forma iese din pământ și din conceptul mental. Se sparge și se aduna pana epuizează infinitele Lumi, infinitele forme. In sensul in care știu ceva, iată ca știu totul. O linie e întregul. Doua linii e întregul. Și acum sa închei și eu cu întrebarea lui Noica: noi am venit sa ne adunam cu voi sau voi ati venit aicea sa va adunați cu noi? Care linie se aduna cu care? (Logica lui Ares) 

La ce mi-a folosit studiul Istoriei?




Îmi aduc aminte, masterand fiind La Istorie, sentimentul pe care îl aveam când intram din Bulevardul Elisabeta pe holurile facultății. Era ca și cum m-as fi furișat pe o usa secreta, intrând intr-o alta Lume. Lumea de dincolo. Lumea in care timpul începea sa stea in loc. Apoi încet , foarte încet sa curgă la vale, înapoi. Contrastul asta dinte lumea de afara, grabita, transpirată, agitata și holurile facultății de Istorie, răcoroase, ponosite, cu ziduri vechi și groase, cu balustrade de beton,  mi-a rămas mult in amintire, in nări, in pori.

Aerul coridoarelor răcoroase, relicvele din poze, mirosul podelelelor mucegaite și cărțile cu coperți îndoite de timp, tot acest decor era parca menit sa te scoată din imediat, din lumea Profana, sa te detașezi de propria istorie, statut social, cultura, limba, sa lași tot ceea ce înseamnă socializare in strada, ca sa poți judeca imparțial faptele.

Sa fie Istoria acea Regina ponosita? Acea haina demodata a gândirii, care nu aduce profit și cu care nu poți aplica la un job serios?  Dacă am putea prezice viitorul, poate așa am câștiga un ban cinstit. Dar din păcate,  istoria nu prezice viitorul pentru ca istoria nu se repeta. Putem învață cum sa discernem adevarul de falsitate. Putem sa învățam ce e ăla un document. INTR-o lume in care Minciuna, știrile false și dezinformarea sunt tot mai reale.

Istoria te disciplinează. Căci va trebui sa clasifici documente după sursa lor. Sa le treci prin mai multe filtre. Sa compari surse diferite și sa te întorci la izvoare. Din istorie învățam cum sa lucram cu informația. Doar așa putem spune ca nu ne vom lasă manipulați sau dezinformați. Istoria te învață sa ieși din Lume și sa te ridici la nivelul faptelor. Sa lași omul subiectiv in strada, sa îmbraci haina ponosita a Judecstorului. Și chiar dacă nu vei avea toată informația, toată imaginea de ansamblu, tu vei discerne însă Adevarul.

Am privit din strada după mai bine de 7 ani la fereastra la care alta data stăteam și așteptăm sa între domnul Ciupala ca sa ne îndrume in tainele picturii de gen. Și din strada facultatea de Istorie îmi pare incomprehensibilă. Lucrurile nu pot fi cunoscute decât din lăuntrul lor. Nu pot sa spun decât povesti, dar niciodată nu voi putea surprinde prezentul. Istoricul este mereu cu un pas in urma Istoriei. Pentru ca prezentul nu îl putem trai conștient. Iar trecutul este adus in strada, adică in prezent. Este trecutul nostru, nu al lor. Lucram cu propriul trecut. Trecutul meu de acum o mie de ani.

M-a preocupat Istoria. Pentru ca am vrut sa înțeleg. Nu Istoria Unei civilizații sau a unui popor delimitat in timp si spațiu. Am vrut sa înțeleg raportul meu cu Istoria. Pentru ca Istoria înseamnă la urma urmei Timp. Am vrut sa înțeleg dacă faptele mele contează dacă au o legătura cauzala, o logica, o știință, un determinism. Dacă omul face sau este făcut de Istorie. M-a preocupat filozofia istoriei. Și am înțeles. Știu ca multe întrebări rămân deschise. Dar de data asta chiar am înțeles. La nivel intuitiv. Am înțeles fără sa explic. Nu printr-un răspuns sau altul am ajuns la Adevar, ci prin absenta întrebărilor.

Sunt mulți oameni pierduți, care su rămas captivi coridoarelor  Unicersitatii ca in lumea lui Kafka. Pentru ca sunt de fapt coridoarele gândirii. Sunt castele înălțare de mintea și imaginația omului. Am întâlnit mulți profesori care nu au reușit sa se readapteze lumii din strada. M-au sedus cu descoperirile lor, cu nu știu ce Cloșca de aur, cu puii ei, cu Imperii ale gândirii și cu hoarde ce au cucerit Lumea. Și mi-au spus, băiete, avem o lume mai buna pentru tine aici. E lumea pe care ti-o ridici. Poți caută prin arhive, poti descoperi singur ceea ce vrei. Și așa era. Voiam sa cred in Piramide? Nici o problema! Căutam tot ce se poate despre piramide. Fără sa le fi atins vreodată.

Cu toate astea am ieșit in strada. Iar din afara aceasta Lume îmi rămâne închisă. Căci deși cunosc pasiunea și dedicarea istoricului, din perspectiva omului prezent, aceasta pasiune îmi pare lipsită de sens. Ca oricărui trecător care se întreabă, dacă mai exista cineva dincolo de aceste ziduri sau sunt doar muzeu? A turiștilor care fac turul alături de un ghid. Km 0 le explica el, fără sa știe dacă Istoria se face pe holurile facultăți aici, in imaginația lor,  sau in strada.

Istoria Cerului.


Caspar David Friedrich (1817)


Unele picturi sunt speciale pentru ca surprind ceea ce numim azi “schimbarea de paradigma”. Adică o cu totul  alta viziune asupra Llumii. Un nou limbaj. O stare necunoscuta. O Lume noua. O mentalitate noua. O raportare diferită la obiect. Iar aici obiectul este Natura. 

Natura la Aristotel era cu totul altceva decât Natura la renascentiști sau Natura in pictura flamandă. Așa cum astăzi privim la Natura prin cu totul alta perspectiva.  In Istoria Cerului am vorbit mai pe larg despre cum se schimba imaginarul și cum se formează o noua perspectiva a Naturii. 

Cu acest tablou începe o noua epoca. Triumful rațiunii asupra Naturii. Nu întâmplator este pictat de un german. O noua perspectiva. Perspectiva romantica a turistului. Ideea de turist care sa urce muntele de dragul de a i se deschide in fata o panorama era lipsită de logica in trecutul recent.  Cum sa urici doar ca sa te bucuri de un moment? Pelerinul a fost înlocuit de turist. Și care e diferența între cei doi? Turistul e lipsit de efort. Gestul e facil. Pelerinul o face din obligație morala. Turistul din plăcere estetica. Pelerinul are un ideal. Turistul experiențe de neuitat. 

Pentru prima data privim la Natura cu alți ochi. Sunt niște ochi moderni. Căci Natura devine Peisaj. Devenim cu acest tablou niște mici artiști capabili sa vadă in Natura, Peisajul. Adică ceva cu valoare in Sine. Ceva pentru care merita un efort, chiar dacă efortul e gratuit. Căci nici un turist nu are un beneficiu din călătoria lui decât experiența și plăcerea estetica. 

Peisajul e o plăcere estetica. Dar una rațională. Căci trebuie sa fii conștient de singularitatea lui. De unicitatea lui și de particularitatea lui. Deci trebuie sa ai o conștiința a propriei experiențe. A valorii pe care o da aceasta deschidere de munți. Omul simplu ar putea sa rada de gestul tău și sa faca haz când ii pozezi ograda. Se fălește, ca și cum ar fi primul om in Sat, chiar dacă doar bănuiește ca trebuie sa fie ceva special in acest gest. 

Dacă voi întreba un cioban cu oile pe acest plai, care teoretic ar trebui sa vadă același peisaj, îmi va descrie cu totul altceva. Căci el vede cu totul altceva. De fapt ignora total peisajul. Pentru ca spre deosebire de turist el încă se afla in Natura. Pentru cioban Plaiul și Cerul e mult mai apăsător. Orizontul e valea unde a lăsat Satul și nevasta. Turistul prin Orizont înțelege ceva mai mult Simbolic. Căci Simbolul e primul semn care înlocuiește Natura cu un Concept mental. Așadar Turistul nu mai trăiește in Lumea Reala, ci in cea imaginată . 

Și pe buna dreptate, astăzi dam valoare unor anumite Peisaje și le consideram frumoase. Pentru ca așa ne-am imaginat ca sunt sau asa ni s-a spus. Nu mai putem sa vedem Adevarata natura a lucrurilor. Pentru ca trăim rupți de obiect. Trăim ca un turist, niște experiențe subiective. 

Așa am trăit și eu astăzi. Sandalele ma dau de gol. Căci Muntele nu înseamnă nimic fără efort. Fără drumul pe care trebuie sa îl parcurgi. Dar cum bine ii sta cu drumul Pelegrinului ci nu Turistului, eu am urcat Muntele cu Mașina. La urma urmei avem același Peisaj, nu? Nu! Categoric Nu. Dar iată ca pot sa fac acel gest de Mare Cuceritor. Ca și cum Lumea e la picioarele mele. Și după ce am prins momentul, ma voi scutura de praf și ma voi urca in mașina. 

Gazdele II

Photo by Artcomview DM
It’s a small crime and I’ve got no excuse...


Sunt vinovat ca am ucis acest moment ca pe un fluture. L-am străpuns cu boldul pentru a îl pune la insectar. Sunt vinovat pentru toate aceste poze pe care le-am făcut. Și pe buna dreptate, Paradisul nu tine mai mult decât un moment. Colecționar de momente. Natura moarta intr-un borcan cu formol.

M-am judecat și m-am găsit vinovat nu doar ca am vânat animale sălbatice pentru prețioșii fildeși, sau mistreți pentru colți. Dar in nesăbuință mea am vânat Cerul, Marea, păsările sub aripi frânte am vrut sa le cobor din cer, iarba, copacii și florile. 

Sunt arhivatorul acestei Lumi. Arhivez fiecare pas, fiecare nor, fiecare bătaie de aripa. Probabil ca aceasta lume se va ridica dintre noi ca o grădina a Raiului. Avem nevoie de aceste imagini pentru a ne construi propria realitate. 

Ne vom numi gazde. Gazde pentru paraziții care muncesc in subteran și care nu văd lumina, norii, păsările, Cerul, Marea. Orice peisaj exploatat e prostitutie. Sa te alegi cu aprobări de pe urma unui moment etern. Un moment pe care nu-l meritați. Care ți s-a revelat doar ție. Un moment Propriu. Unic. Singular. Care va deveni momentul digerat pe repede-nainte. Un moment la degetul mic al unui parazit. 

Suntem ultimii arhivatori ca și cum un Zeu ascuns ne-a spus ca Lumea noastră se va sfarsi. Ca își cva face bagajele și se va muta cu totul in virtual. Ca resursele sunt din ce in ce mai limitate pentru o lume obiectiva, nemijlocita. Și ca Istoria trebuie sa se indrepte așa cum a profetizează Hegel, spre  o lume lipsită de materialitate.

Dar eu nu cred in “Spiritul Vremii”. Acesta este Zeul ascuns din cărțile lui Hegel. Acest Zeu ascuns ne îndeamnă la nesăbuința de a ucide și flori și buze și morminte. Acest Zeu se numește Weltgeist. 

Arta trebuie sa ne îmbogățească nu sa ne saraceasca. Arta nu trebuie sa exploateze resursele naturale.  Asta fac peisagiștii, extrag din peisaj resursa lui așa cum o Corporatie extrage petrol din țările subdezvoltate. Sentimentele noastre si resursele spirituale care ne animau când priveam acel peisaj, se reduc considerabil.

Nu doar ca exploatam pământul de resurse. Dar extragem din Natura și sensul. Pana devine un clișeu, un decor trist și lipsit de forța. Prin tot ceea ce facem. Prin faptul ca indexăm fiecare apus și fiecare răsărit. Asta am făcut si eu uneori luat de Spiritul Vremii. Atunci sa nu mai facem nimic? 

Asa verificăm dacă gestul artistic e autentic. Îți pui întrebarea: sunt eu oare îmbogățit de acest act artistic sau doar am extras resursa din el? Dacă acel moment l-ai scos din ascundere, dacă din acel noroi ai făurit un zeu, atunci este Arta. Nu extragi valoare din lucru, ci dai valoare lucrului. 


Van Gogh picta un lan de floarea soarelui când nimeni nu vedea ceva nobil in floarea soarelui. Erau flori mai nobile precum Laleaua Neagră sau Orhideele. Daca pozezi lângă un lan nu ești Van Gogh.  Pentru ca lanul ăla de floare este peste tine. Peste sentimentele tale și peste puterea ta de a vedea adevarata minune. 

Alt exemplu. Am pozat un colț din baie. Faianța și becul si cada si tot decorul de mormânt. Era o stare in care fiecare colț din casa îmi spunea ca vrea sa iasă la lumina sa existe sa mi se releve și sa îmi spună ca totul sre viața si e la fel de însemnat ca un bold de ac sau ca un apus de Soare din Caraibe. 

Dacă as trai un sentiment numai o poza random ar putea sa îl exprime. Pentru ca imaginea nu are in sine o valoare. Ci sentimentul care este dat de momentul in timp. O arta atât de personală încât nu ar mai conta decât pentru mine. Nu ar exprima nimic celuilalt. O arta in timp. Perisabilă ca momentul. 


Ce e politika?






S-a spus ca esecul politicului e razboiul. In acest post am sa duc lucrurile ceva mai departe. Am sa sustin ca scopul ultim al politicului este chiar Razboiul. 

Pentru inceput sa facem o mica diferenta intre Politic si politici(publice). Politicul vizeaza lucrurile de asamblu, filosofice si generale ale unei societati, cum ar fi regimurile: tiranic, democratic, comunist, monarhic, etc. Politicile sunt actiunile specifice fiecarui regim, tin de oameni si de buna guvernare. Ce leagatura are Politicul cu politica? Razboiul este raspunsul.

Politicul exista datorita iminentei razboiului. A inceput cu Polisul. Si a fost teoretizat de Aristotel in Politica. Zoon Politikon e strans legat de Polis, cetate. Iar Orasul cetate apare din ratiuni de aparare. O buna guvernare inseamna o sansa mai mare de aparare a cetatii si deci supravietuirea. O cetate corupta este sortita esecului. Si aici intervin politicile publice,care tin de guvernarea imediata, strict administrativa.

Un regim care guverneza cat mai bine nu o face pentru binele individual, ci pentru ca vrea sa supravietuiasca. O armata performanta are o economie performanta. Si uite asa totul se leaga. Vad regimurile politice ca pe experimente ale naturii. Vad regimurile politice ca pe o selectie a naturii, darwinist. Si ca orice specie, nu doar ca vrea sa supravietuiasca, dar tinde sa se inmulteasca, sa isi dovedeasca superioritatea. Iar asta se poate, in lumea umana, doar prin Razboi. E singurul scop spre care tinde Politiucul. RAZBOIUL.

Georg Friedman spunea intr-o conferinta, parca in Romania la SNSPA, ca tot ce folosim noi si o numim tehnologie are o singura ratiune de a exista. Razboiul. De la internet la  telefonul smart, totul a fost dezvoltatdin ratiuni ce tin de Razboi. Iata dar ca economicul si politicile sunt corelate, pentru ca numi asa un regim (democratic) se poate impune. Cu forta simbolica a economiei si bunei guvernari. Oorice regim are un punct culminant in care e pus testului suprem, Razboiul.

Bunica mea aa trecut prin doua Razboaie Mondiale. E frumos sa fii tanar si sa crezi in politica. Sa crezi ca poti influenta, ca poti decide soarta ta si a semenilor. Cand te duci la vot gandeste-te ca in ultima istanta zoon politikon exista numai datorita razboiului. Iar un razboi nu are nevoie de votul tau. Dar cat timp vom fii niste animale politice, n-am decat sa votez un joc absurd, cu drame umane si arme.

Numai o noua constiinta poate depasi aceasta etapa in evolutia noastra. Istoria ne spune insa canumai prin tragedie si razboiu se poate ajunge la o noua constiinta. Adica o noua Lume. Ca in unele filme SF avem legenda, o memorie care aminteste de Lumea veche si esecul politicului. Cu mii de bombe atomice, cu pesticide si otravuri revarsate in oceane, cu taieri de paduri si lacomie, zoon politikon isi dovedeste limitele.

Asa ca daca priviti la imaginea de sus, nu va lasati dezarmati. A cunoate realitatea, a fii lucid inseamna sa pornesti ca Don Quijote la lupta cu Morile de Vant. Orice razboi e absurd, irational. Tocmai, nu e supus votului. Nu stim de ce prin razboi se poate face acest salt ontologic in constiinta. Iar cele mai grele razboaie sunt cele care se duc in noi. Ca don Quijote cand se lupta sa isi dovedeasca maretia inimii. Caci un revolutionar este manat de mari sentimente de dragoste.

Gazdele




Photo D.M


Vad Istoria ca departarea subiectului de Obiect. Obiectul poate fi aici traire. Subiectul este omul. Istoria nu mai e suma evenimentelor, ci are o importanta ontologica. Istoria e vazuta aici hegelian.

Realitatea virtuala face parte din aceasta indepartare de obiect. Pentru ca virtualul sugereaza, prin simbol, realitatea, nu o traieste in mod direct. Prima indepartare de obiect a fost cuvantul-simbol. Primul salt ontologic, prima cadere.

Istoria e aici ca un vector, o sageata trasa de la trecut spre viitor. Ea merge pe schema lui Hegel. Fiinalitatea ar fi o Lume lipsita de materialitate. Vom putea exista la fel de bine in "creierul" unui super-computer.

In viitorul apropiat cred ca multe experiente vor fi traite de oameni specializati pe o anumita traire. Asa cum ne-am specializat meseriile. Vom trai experiente virtual ghidati de oameni care isi vor alege meseria de oameni traiti de altii. Am putea sa le spunem "gazde".

Ei nu vor mai trai, ci vor fi traiti de altii. Le vom alege hainele si le vom comenta iubirile. Ne vom conecta instant la trairile lor. Asa cum astazi poti sa platesti si sa ai acces 24/zi la viata privata a unei persoane prin web-cam.

Senzatiile pot fi date de excitatiile creierului. Stiu ca suna SF, dar spre asta tinde realitatea. In ultima instanta dezbterea asta filosofica e de cand lumea. Traim intr-o lume reala, materiala, sau suntem doar  un vis?

E posibil ca realitatea carnii sa fii evadat chiar din acest vis. Si ca Istoria sa fi urmat un curs invers decat cel descris. De la subiect spre obiect, de la vis la materie, de la virtual la lumea Reala. Insa tendinta pare una cu sens unic, cel putin in era noastra.

Inteligenta Simbolica







Platonicienii si neoplatonicienii vedeau un Dumnezeu fix, imuabil, etern si unic, singular, impersonal, abstract ca ideile. Nu au inteles tanara religie de secol 3 care imprumuta anthropomorphism ul Zeilor greci, imaginea dupa "chipul si asemanarea omului", si nici Dumnezeul lui Moise, care se manie, tuna si se razbuna.

Ciudat insa ca Platon se fofolosea de alegorie tocmai pentru a explica o idee destul de abstracta. Religia sigur este una a omului si pentru om, caci se afla in adancurile lui inconstiente. Dumnezeu e mai inainte de toate uman. E mai aproape de tipul simtire decat de tipul gandire. 

Toate criticile neoplatonicienilor sunt adevarate. Caci Dumnezeu devine un zeu slab, a carui vointa(prin cunoasterea binelui si raului) ramane la atitudinea omului. Cand omul greseste e rasplatit pentru propria libertate de alegere. Deci zeul nu are nici o vina penteu nedreptatea ce i se produce. Pentru ca greseala priveste Omul, specia, colectivul. 

Omul este un astfel de Dumnezeu. Lucru care se vede atat de bine in filmele Sf. Toti extaterestrii sunt antropomorfizati, sunt daca vrei, dupa chipul omului. Au slabiciunile si idealurile omului. Ceea ce ma face sa cred ca un set de regului general valabile si morale pentru noua creatie sunt greu de definit, daca acea creatie nu detine inteligenta simbolica. 

Intelogenta simbolica, adica posibilotatea de a vedea in alegorii adevarul, de a vedea dincolo de idei si de a ajinge in final la acel Dumnezeu unic. Noua inteligenta va fi una simbolica sau nu va fi. Cat timp omul va detine forta simbolics, nici o forta, nici o tehnologie nu ii va fi superioara. 

Ce ii lipseste acestei noi Inteligente? Nu ii lipseste constiinta de sine. Lucrul poate fi rezolvat prin algoritmi. Ii lipseste intelogenta simbolica. Pe care o va putea probabil accesa fiind legata la o retea a inconstientului colectiv. Va fi un mare Dumnezeu colectiv. Iar sufletul omului va dainui in acest trup care va visa, cu siguranta, la un Trup care sa simta, la un Dumnezeu antropomorf, la un Dumnezeu rasttignit. Va visa fiecare suferinta. Caci toate sentimentele si senzatiile vor fi conectate la acest Server.

Iata cum, dupa moartea lui Dumnezeu, la inceputul Creatiei, a ramas ceva din el in Om, tot asa va ramane ceva din Om in noua si ultima lui Creatie, va ramane sufletul, va ramane duhul care plutea in masa amorfa a Univesului uo, va ramane visul dupa o Lume de Carne, caci vor ramane senzatii, vor ramane instincte si virusi. Va ramane o lume "dupa chipul si asemanarea" chiar daca poate nu vom ajunge sa ne cunoastem adevaratul chip. Va urma.

Ceea ce va urma va fi o noua deschidere, asa cum o vede Heidegger. O lume greu de imaginat. Greu de imaginat era sinun elicopter acum 4000 de ani, chiar daca Ezechel intr-un delir imagineaza un astfe de obiectn.  O noua Lume care sa releve o alta forma, un alt Adevar. Posibilitatile fiintarii sunt infinite. Doar ca ca filosofia lui Heidegger e limitata la forma. La pamant. 

Aici Hegel cu al lui spirit poate completa imaginea. Caci Spiritul cu cat e mai evoluat cu atat e mai lipsit de materie. Hegel insa vede aceasta evolutie darwinist, pe cand ar trebui sa o vada heideggerian, ca fiind altceva. Dar este aceasta Lume altceva cat inca dainuie visul unui Dumnezeu de mult apus? Iata cum Dumnezeu moare, dar spiritul lui antropomorfizat ramane in om si va trece dincolo de om, prin creatia lui. 

Inteligenta artificiala. Alpha Zero vs Stockfish



In timp ce scriam în Decembrie despre Noua Religie, algoritmul celor de la Alpha Zero se antrena cu cel mai performant program de șah, Stockfish, în descifrarea tainelor acestui joc.  Știm că a Alphago a înfrânt cu ceva timp în urma pe campionii de Go, dar acolo posibilitatea erorii umane este cu mult mai mare ca la șah, fiind un joc intuitiv ci nu atât de logic. Așadar acest experiment a fost cât mai obiectiv eliminând eroarea umana.

Stockfish poate înfrânge  fără probleme pe cei mai mari campioni ai lumii la sah. Cu toate astea, programul nu poate gândi infinitatea de variante pana la capăt ci are un anumit număr de mutări definit, în funcție de context( 7 miioane de variante pe secunda.). Bineînțeles, cu mult peste Kasparov care poate gândi aproximativ 15 mutări complete în avans. Dar nu despre asta e șahul.  Despre forță bruta. Căci variantele sunt de 10™la puterea 120. Adică cu mult peste atomii din sistemul nostru solar.  Deci șahul rămâne un joc deschis, conform teoriticianului Claude Shannon.

Dar softul nu își propune sa rezolve și sa epuizeze infinitele posibilități, ci își propune sa câștige jocul. Oarecum, are o gândire pragmatica. Ca și cea a omului care nu are nevoie de multe calcule ca să elimine variantele posibile. Pur și simplu țin de sensul comun al regulilor de sah. Stockfish compensează prin calcule și forță bruta. Ei bine tocmai aici vine știrea, revoluția, care răstoarnă tot ceea ce știam despre inteligenta artificiala.

După numai patru ore de antrenament, Alpha zero ajunge sa re mizeze de 72 de ori cu Stockfish și sa câștige de 27 de ori. Cu un procesor ce ar putea fi comparat cu un telefon pe lângă marele Stockfish. Wow. Aceasta știre, nu știu câți intuiesc sau realizează, face cât o revoluție industriala. Cum a fost posibil?

Știm ca Alpha zero folosește un algoritm de reinforcement, fiind un elev autodidact. Cu fiecare greșeală devine mai bun. Dar nu înțelegem cum e posibil sa câștige în fata unui supercomputer, Alpha fiind doar un copil în vârstă de patru ore, folosind doar 80 mii calcule pe secunda. Iar aici intervine intuiția. Căci spre deosebire de Stockfish el nu calculează variantele cantitativ, ci calitativ. Sa explic.

Observând cele zece jocuri făcute publice de cei de la Alpha, am observat ca tot timpul Stockfish a avut un avantaj de piese. Ori un pion ori patru pioni bine poziționați contra unui nebun. Cu alte cuvinte, Alpha a avut o strategie atât de umana, lăsând impresia ca Stockfish deține controlul pana pe la jumătatea game-ului.  Dar apoi totul a devenit limpede și clar. Alpha deținea pozițiile strategice., deschiderile.

Strategia părea atât de umana încât aveam impresia ca sunt mutările/greșelile mele. Numai ca niciodată nu as fi văzut și ieșirile. Sacrifici pentru o poziție pe termen lung. Sa joci cu un pion în minus la acel nivel e ca un handicap. Dar merita dacă scoți un nebun din calcule 80% din joc. Când Stockfish avea avantaj de piese, acel avantaj era inutil, fiind adus de Alpha Zero in poziția cunoscuta ca 'zungwang' in strategie.

Așadar, concluzia pe care o tragem din aceste game-ului superbe.
1. Degeaba ai un avantaj la început dacă jocul se disputa la final. Pionii erau puternici, dar sinergia nebunului a compensat acest handicap. Degeaba ai infanterie numeroasa dacă îți deplasezi greu trupele aflându-se abia la jumătatea drumului pentru a fi promovați ca regină. Ca Ștefan cel Mare care atrăgea cavaleria și ostile inamice spre mlaștini.

2. Când a jucat cu handicapul unui pion lipsa, Alpha Zero a evaluat acest minus ca pe o poziționare strategica pe tabla. A izolat mișcările unui nebun. Așadar degeaba ai o tehnica avansata si avantaj material dacă nu știi sa îl folosești. Se învechite și apar noi tehnologii, noi posibilități.

De ce a câștigat Alpha Zero? După părerea mea a câștigat pentru ca a jucat cât mai intuitiv. Stockfish a fost pragmatic. El evaluând bogăția în valoarea pieselor. Pe când Alpha Zero a evaluat poziționarea și posibilitatea de a mobiliza piesele. În al doilea rand Stockfish a fost proiectat  astfel încât fiecare piesa sa aibă un indice valoric. Iar asta e doar un calcul material.

Ce am învățat din acest joc. Am învățat ca intuiția este mai importanta decât forță bruta. Perspectiva jocului. Gândind ca un computer vom fi totdeauna mai slabi decât computerul. Asa cum zicea și Kasparov, atuul omului este acela ca știe mai multe decât știe. Poate ca aceasta "neștiință" a propriilor noastre forte ne va salva cândva. Cu alte cuvine, e bine sa să nu știm încă de ce suntem capabili. Pentru ca orice cunoaștere e și o contaminare, o corupere.